CCIB cere mai multe stimulente pentru producţia de energie verde

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 mai 2009

Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) susţine că este necesară, mai mult ca oricând, introducerea tuturor stimulentelor permise de legislaţia Uniunii Europene în domeniul energiei verzi şi al mediului. Astfel, trebuie stimulate prin toate mijloacele legale producerea energiei din surse regenerabile, creşterea eficienţei energetice, investiţiile în tehnologii nepoluante şi managementul eficient al deşeurilor. Preşedintele CCIB a declarat că strategia în domeniul energetic trebuie să vizeze şi stimularea cercetării-dezvoltării în acest sector. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, problema beneficiilor comerciale ale energiilor verzi a fost abordată, într-un seminar organizat de CCIB, de reprezentanţi ai unor companii britanice de top în domeniul consultanţei pe sectorul de mediu. "Eforturile noas­tre de a relansa economia mondială se îndreaptă către stimularea economiei în direcţia promovării energiilor verzi. Româ­nia, ca ţară membră UE, aflată la graniţa cu Ucraina şi Serbia şi în vecinătatea Mării Negre, are un rol regional semnificativ", a apreciat ambasadorul britanic la Bucureşti, E.S. Robin Barnett. Valorificarea potenţialului excepţional pe care Româ­nia îl are în domeniul surselor regenerabile de energie (hidro, solară, biomasă, geotermală) reprezintă, în contextul macroeconomic actual, una dintre soluţiile de ieşire din criză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb