Ce viitor şi pentru care Europă?

La începutul mandatului său ca preşedintă a Comisiei Europene, chiar în discursul inaugural, Ursula van der Leyen îşi anunţa intenţia de a organiza o "conferinţă despre viitorul Europei". În viziunea sa, această conferinţă ar trebui să ofere cetăţenilor, societăţii civile, experţilor şi instituţiilor europene cadrul formal pentru o discuţie structurată privind viitorul Europei. Dar, cum la puţin timp după ce noua Comise a intrat în funcţie, pandemia de Covid-19 a dat peste cap toate priorităţile, schimbând ordinea lucrurilor, şi calendarul acestei dezbateri a fost afectat. Deşi ar fi trebuit să înceapă anul trecut şi să se desfăşoare pe parcursul a doi ani (2020-2022), aceasta a început abia pe 9 mai anul acesta, de ziua Europei.

Dar nu doar pandemia, ci şi viziunea privind temele acestei conferinţe a întârziat demararea sa în 2020. Inspirată de mesajul Pentru o Renaştere europeană (Pour une Renaissance europeenne), conferinţa ar fi trebuit să fie prezidată de Guy Verhofstadt, dar poziţia acestuia fiind considerată prea federalistă, în final s-a optat pentru un sistem cu trei co-preşedinţi.

În final, preşedinţia Conferinţei este împărţită de cele trei instituţii europene - Consiliul (Ana Paula Zacarias, secretara de stat portugheză pentru afaceri europene), Comisia (Dubravka ©uica, vice-preşedinta Comisiei europene pentru Democraţie şi Demografie) şi Parlamentul (Guy Verhofstadt).

Conferinţa despre viitorul Europei nu mai produce acelaşi entuziasm ca acum două decenii Convenţia pentru viitorul Europei, care a fost prezidată de fostul preşedinte francez Valery Giscard d'Estaing şi care ar fi trebuit, precum Convenţia de la Philadelphia din 1787, să ducă la adoptarea unei Constituţii europene. Eşecul referendumurilor din Franţa şi Olanda din 2005 au obligat statele membre să se adapteze şi să adopte în final, în timpul precedentei preşedinţii portugheze a Consiliului, în 2007, Tratatul de la Lisabona. Acum Conferinţa se mărgineşte la un exerciţiu de democraţie deliberativă bine orientat - cam aşa cum a fost Convenţia cetăţenească pentru climat (Convention citoyenne pour le climat) din 2019- 2020, care i-a permis preşedintelui Macron să se relanseze după criza "vestelor galbene" - care se va încheia în martie anul viitor, în timpul preşedinţiei rotative franceze a Consiliului Uniunii Europene.

Concluziile Conferinţei ar trebui să reflecte principalele propuneri şi probleme puse de cetăţenii europeni privind o serie de teme privind tranziţia energetică sau digitală, sănătatea sau migraţia şi gestionarea frontierelor. S-ar putea ca majoritatea propunerilor să se încadreze în domeniul actual de competenţe al UE, dar, aşa cum sublinia David Sassoli, preşedintele Parlamentului european, reforma tratatelor "nu poate fi un tabu". Ca să-l cităm din nou pe preşedintele francez Emmanuel Macron care spunea în discursul său de la deschiderea Conferinţei la Strasburg, pe 9 mai - "Atunci când se va stabili sinteza contribuţiilor şi dezbaterilor, noi, liderii politici ai diferitelor state membre, ai Parlamentului European, ai Comisiei va trebui să ţinem cont de acest lucru pentru a reforma Europa". O reformă care stă, însă, sub semnul ambiguităţii, câtă vreme iliberalismul, structural antieuropean, rămâne influent în statele din Centrul Europei.