CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 1-8 SEPTEMBRIE "Ropharma" - cel mai rentabil emitent de la BVB în săptămâna anterioară

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 12 septembrie 2017

"Ropharma" - cel mai rentabil emitent de la BVB în săptămâna anterioară

Marcând un avans de 6,76% raportat la moneda euro, în ultima săptămână (intervalul 1-8 septembrie), acţiunile societăţii ce activează în domeniul distribuţiei de produse farmaceutice Ropharma (RPH) reprezintă titlurile cu cea mai bună rentabilitate de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada menţionată.

Miercuri, 6 septembrie, Cărare Irina a vândut acţiuni RPH în valoare de 7.640 de lei, în timp ce Boalcă Margareta a înstrăinat titluri ale distribuitorului de produse farmaceutice de 2.310 lei.

În acea zi, cotaţia RPH a urcat cu 1,32%, fiind transferate 26.265 de unităţi, peste media celor 20 de zile anterioare de circa 18.000 de titluri.

Cu o zi în urmă, pe 5 septembrie, Cărare Cristian Teodor a vândut acţiuni RPH în valoare de 19.000 de lei, în timp ce Brătescu Mihai şi Cărare Irina au înstrăinat titluri ale aceleiaşi societăţi de 7.600 de lei, respectiv 1.850 de lei.

Pe 5 septembrie, preţul acţiunilor distribuitorului de produse farmaceutice a crescut cu 3,83%, în contextul unui rulaj de 85.141 de titluri.

Vineri, 8 august, cotaţia RPH s-a apreciat cu 2,63%, fiind transferate doar 10 acţiuni.

Astfel, lichiditatea redusă a titlurilor RPH reprezintă un element ce favorizează oscilaţiile mari de preţ.

Pe data de 31 august, Depozitarul Central a înregistrat fuziunea prin absorbţie a Ropharma cu societăţile Farmacia Ecofarm, Imav Pharm, Campanula Farm şi Farmacia Tesa, în calitate de societăţi absorbite.

În urma fuziunii, capitalul social s-a majorat cu un număr de 1.182.350 de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei/acţiune, de la nivelul de 51.008.506,3 lei, divizat în 510.085.063 acţiuni, la valoarea de 51.126.741,3 lei, împărţită în 511.267.413 titluri.

Pentru primele şase luni ale anului, societatea a înregis-trat un profit net de 2,67 milioane de lei, cu 56% superior celui obţinut în aceeaşi parte a anului anterior, când rezultatul net a fost de 1,72 milioane de lei.

Activele totale au scăzut cu 1% în primul semestru din 2017 faţă de cel din 2016, ajungând la nivelul de 212,3 milioane de lei, în vreme ce datoriile totale s-au diminuat cu 6%, în prima parte a anului curent, de la 77,51 milioane de lei în primele şase luni din 2016, la 73,23 milioane de lei în primul semestru din 2017.

Cifra de vânzări a fost de 165,39 milioane lei, din care 122,53 milioane lei reprezintă produsele ce se eliberează pe bază de prescripţie medicală, în creştere cu 8% faţă de valoarea din primul semestru din 2016, în timp ce produsele eliberate fără prescripţie medicală însumează 42,86 milioane lei, cu 16% peste nivelul consemnat în primele şase luni din 2016.

La nivel de grup, profitul net în prima parte a anului a fost de 5,61 milioane de lei, dublu faţă de valoarea înregistrată la finalul anului 2016, când rezultatul net a fost de 2,81 milioane lei.

La data de 31 iulie, Arrow Pharmaceuticals Inc. deţinea 31,19% din societate, în timp ce Add Pharmaceuticals şi Rimia Investments Limited, aveau 17,62% respectiv 14,07% din companie.

Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor Conted (CNTE), care au urcat cu 6,68%, iar poziţia a treia a fost ocupată de titlurile SIF Oltenia (SIF5), a căror apreciere a fost de 6,05%, în intervalul de timp analizat

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 1,29%, raportat la moneda euro, reprezentând, din nou, singurul coş de acţiuni dintre cei analizaţi care s-a apreciat, în intervalul de timp luat în considerare.

Din componenţa indicelui financiar, cea mai bună performanţă a fost obţinută, în perioada menţionată, de titlurile SIF5.

Vineri, 8 septembrie, cotaţia societăţii de investiţii financiare a crescut cu 1,72%, în contextul unui volum de tranzacţionare de 967.939 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 279.000 de unităţi.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii listate la BVB s-a depreciat, în perioada 1-8 septembrie, cu 3,25%, în raport cu moneda euro.

În intervalul avut în vedere, toţi emitenţii ce compun principalul coş de acţiuni al pieţei de capital româneşti s-au depreciat.

Dintre aceştia, cea mai mică scădere a fost consemnată de acţiunile Romgaz (SNG), al căror preţ a coborât cu 0,41%, în raport cu moneda euro, în intervalul 1-8 septembrie.

Pe data de 8 septembrie, cotaţia SNG a crescut cu 1,46%, fiind transferate 375.298 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 134.500 de unităţi.

Ponderea acţiunilor SNG în indicele BET este de 10,48%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 2,29%, în perioada 1-8 septembrie, raportat la moneda europeană.

Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o acţiunile SIF5.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 31 august-7 septembrie, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, cu o apreciere de 1,06%.

Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat FDI Audas Piscador, ce a înregistrat o apreciere de 0,59%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile FDI Piscador Equity Plus, care au urcat cu 0,56%.

Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul de timp 1-8 septembrie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ, de 0,04%, în perioada menţionată.

Cotaţia aurului a crescut cu 1,1%, iar cursul monedei naţionale în raport cu moneda europeană s-a depreciat cu 0,08%, în intervalul de timp precizat.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la euro, a scăzut cu 14,13%, în perioada 1-8 septembrie.

Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, moneda digitală se tranzacţiona în apropierea nivelului de 3.465 euro (aproximativ 15.930 lei, la cursul de schimb de luni, de 4,5978 lei, pentru un euro).

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de aproape 56,8 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb