CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 25 AUGUST - 1 SEPTEMBRIE Un fond cu plasamente în acţiuni europene, plus de 5,41%

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 3 septembrie 2015

Un fond cu plasamente în acţiuni europene, plus de 5,41%

Titlurile FDI STK Europe, cu investiţii în acţiuni din Europa, s-au apreciat cu 5,41%, raportat la euro, în perioada 25 august - 1 septembrie, reprezentând cel mai bun plasament de pe segmentul fondurilor de investiţii.

În prima jumătate a anului, valoarea unitară a activului net a fost influenţată de evoluţia pieţelor de capital europene, în care au fost investite disponibilităţile fondului, corectată de evoluţia principalelor valute, nivelul său minim de 4,6907 lei fiind atins în data de 6 aprilie 2015, iar cel maxim de 5,6964 lei, înregistrându-se în data de 26 mai 2015, potrivit administratorului fondului STK Financial.

În primul semestru, valoarea unitară a activului net a înregistrat o creştere de 8,26%, ajungând la 5,455, la 30 iunie.

Până la jumătatea anului, fondul a încasat dividende în sumă de 5.563 lei, potrivit companiei. Din activitatea de tranzacţionare pe pieţele externe, în primul semestru, s-a obţinut un câştig de 309.118 lei, iar datorită evoluţiei principalelor valute, în aceeaşi perioadă s-a înregistrat şi un câştig din diferenţe de curs valutar de 119.574 lei.

Fondul a obţinut venituri din dobânzi în sumă de 1.254 lei.

Topul creşterilor fondurilor a fost completat de "Active Dinamic" (+5,08%) şi "Certinvest BET-FI" (+4,77%).

Vrancart şi SIF Banat-Crişana, în topul creşterilor de la BVB

Acţiunile Vrancart Adjud (VNC) şi SIF1 Banat-Crişana au înregistrat cele mai mari creşteri de la Bursa de Valori Bucureşti, în perioada 25 august - 1 septembrie, de 5,74%, respectiv 4,86%, raportat la moneda euro.

Locul al treilea, în topul aprecierilor de la Bursă, a fost ocupat de titlurile Conpet Ploieşti, cu un plus de 4,07%.

Vrancart, care are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea de carton, ambalaje din carton ondulat, hârtii pentru fabricarea cartonului ondulat în diverse sortimente, hârtii igienico-sanitare şi tuburi din hârtie, a anunţat, la jumătatea lunii iulie, că a finalizat achiziţia a 100% din firma Giant Prodimpex SRL Ungheni.

SIF1 a înregistrat un profit de 43,67 milioane de lei, în primele şase luni ale anului, cu 136% mai mare faţă de primul trimestru

SIF1 deţine 74,71% din "Vrancart".

Indicii bursieri au înregistrat scăderi, în intervalul analizat. Astfel, BET, indicele celor mai lichide zece companii listate, a coborât cu 1,12%, în timp ce indicele extins BET-XT s-a depreciat cu 1,37%. În cadrul BET, cel mai mult au crescut titlurile Fondul Proprietatea (FP), cu 3,28%.

Aprecierea SIF1 a ajutat la diminuarea pierderilor indicelui BET-FI, al SIF-urilor plus FP, care a încheiat intervalul în scădere cu 1,28%.

Aurul s-a apreciat cu 1,29% raportat la euro, la cursul BNR, în perioada analizată, în timp ce moneda naţională a stagnat.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor.

Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb