CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 DECEMBRIE 2017 - 9 IANUARIE 2018 Aurul îşi continuă ascensiunea începută în decembrie 2017

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 ianuarie 2018

Aurul îşi continuă ascensiunea începută în decembrie 2017

Cotaţia aurului şi-a continuat creşterea demarată în prima parte a lunii decembrie a anului anterior, preţul metalului preţios depăşind, în intervalul 29 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018, nivelul de 1.300 de dolari pe uncie.

În a doua parte a lunii decembrie din 2017, Liviu Moldovan, analist în cadrul Admiral Markets, aprecia pentru Ziarul BURSA că, după minimul înregistrat pe data de 12 decembrie 2017, de sub 1.250 de dolari pe uncie, preţul aurului a început să crească ca urmare a şedinţei Rezervei Federală a SUA (Fed) din data de 13 decembrie 2017, când au fost revizuite estimările pentru anii 2018 şi 2019, în ceea ce priveşte dinamica PIB-ului, a şomajului şi a inflaţiei.

"Fed-ul estimează că se vor opera trei ridicări de dobândă în 2018, dar piaţa nu crede lucrul acesta şi, în principiu, pune în preţ doar două majorări. Acest semnal este negativ pentru dolar şi, implicit, pozitiv pentru aur, între acestea existând o corelaţie inversă. În momentul în care se presupune că inflaţia rămâne la acelaşi nivel faţă de precedentele estimări făcute de Fed, iar numărul majorărilor de dobândă pe care-l pune piaţa în preţ este mai mic, atunci dolarul îşi pierde sprijinul şi aurul creşte", explica atunci domnul Moldovan.

Practic, în perioada 12 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018, cotaţia aurului a cunoscut o apreciere de aproape 5,6% (procentaj calculat pe baza preţurilor de închidere din acest interval afişate pe site-ul investing.com).

Pe de altă parte, în aceeaşi perioadă, cotaţia euro/dolar a urcat cu circa 1,6%, ceea ce reprezintă o depreciere echivalentă a dolarului în raport cu moneda europeană.

În raportul săptămânal de analiză tehnică al Departamentului de Analiză al Băncii Transilvania, se specifică faptul că fosta rezistenţă (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) a preţului aurului de la 1.295 de dolari/uncie, a devenit acum suport (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii cotaţiei) şi atât timp cât preţul unciei se menţine peste această cotă, este posibil ca metalul preţios să-şi continue ascensiunea dincolo de maximele anului trecut, spre 1.380 de dolari/uncie.

Totodată, analiştii menţionează că atât trendul minor cât şi cel de ansamblu al aurului este ascendent, principalele rezistenţe fiind situate la 1.320, respectiv 1.380 de dolari pe uncie, în timp ce suporturile importante se află la 1.295 respectiv 1.240 de dolari pe uncie.

În perioada 29 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018, cotaţia aurului a crescut cu 1,75%, în raport cu moneda euro.

Ieri, în jurul orei 12:30, aurul se tranzacţiona la 1.317,5 dolari pe uncie, potrivit datelor furnizate de site-ul investing.com.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat, în perioada 29 decembrie - 9 ianuarie, cu 3,68%, în raport cu moneda euro.

În continuare, cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui reprezentativ al bursei a fost bifată de acţiunile Nuclearelectrica (SNN), a căror cotaţie a urcat cu 6,37%, în raport cu moneda euro.

Marţi, 9 ianuarie, cotaţia SNN s-a depreciat cu 0,13%, în contextul unui volum de 23.228 de acţiuni, sub media celor 20 de zile, de circa 29.600 de unităţi.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 3,98%, în intervalul 29 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018, în raport cu moneda euro.

Din cadrul acestuia, cel mai bun comportament a fost marcat de acţiunile SIF Muntenia (SIF4), al căror preţ a urcat cu 8,78%, în perioada menţionată.

Pe data de 9 ianuarie 2018, cotaţia titlurilor SIF4 a urcat cu 2,44%, fiind transferate 212.948 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 75.200 de unităţi.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB a urcat cu 3,73%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

Ca şi în cazul BET-FI, cea mai bună evoluţie din componenţa indicelui extins, în intervalul de timp avut în vedere, a fost marcată de acţiunile SIF4.

Topul celor mai rentabile acţiuni de la BVB este condus, în intervalul 29 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018, de acţiunile Prefab (PREH), care au crescut cu 18,59%, în raport cu moneda euro.

Marţi, 9 ianuarie 2018, cotaţia PREH urca cu 4,82%, în contextul în care a fost transferată doar o acţiune, potrivit datelor prezentate de BVB.

Pe locul al doilea în acest clasament se găsesc acţiunile Amonil (AMO), a căror apreciere, în perioada menţionată, a fost de 11,17%, podiumul randamentelor de la bursa locală fiind completat de titlurile SIF4.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 29 decembrie 2017 - 8 ianuarie 2018, este condus de titlurile Active Dinamic, cu o apreciere de 3,85%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat BT Index Austria ATX, ce a înregistrat o creştere de 3,21%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile ETF - BET Tradeville , care au urcat cu 2,96%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 29 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018, în timp ce depozitele în lei au avut un randament de 0,09%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 0,99%, în perioada 29 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 13.670 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 246,8 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb