CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 OCTOMBRIE - 29 NOIEMBRIE Cotaţia "Impact" s-a dublat

Veronica Plăcintescu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 3 decembrie 2013

Cotaţia "Impact" s-a dublat

Ion Milea, "Muntenia Global Invest": "Nu pot să comentez, în termeni normali, creşterea IMP"

Mihai Mureşian, "Intercapital Invest": "Acţiunile IMP vor creşte până când vânzătorii vor fi tentaţi să vândă"

Acţiunile dezvoltatorului imobiliar "Impact Developer & Contractor" (simbol IMP) au adus investitorilor, în perioada 29 octombrie - 29 noiembrie, cel mai mare randament din piaţă, de 111,28%, potrivit unei analize a ziarului BURSA.

Astfel, pe 29 octombrie, preţul mediu al unei acţiuni IMP a fost de 0,21 lei/unitate, în timp ce pe 29 noiembrie, de 0,4435 lei/unitate.

Ieri, acţiunile dezvoltatorului au încheiat în creştere cu aproape 15%, faţă de şedinţa de vineri, la 0,5255 lei/unitate.

Ieri, au fost realizate 145 de tranzacţii cu 578.500 titluri IMP, în valoare totală 293.899,1 lei.

De la începutul anului, acţiunile IMP au crescut de aproape patru ori.

Printre cumpărătorii acţiunilor IMP, în perioada analizată, s-au aflat cei mai mari acţionari ai dezvoltatorului imobiliar (Gheorghe Iaciu şi Adrian Andrici), precum şi directorul general al societăţii, Lucian Claudiu Mateescu. În total, cei trei au achiziţionat peste 10 milioane de titluri IMP, reprezentând 5,13% din capitalul social al companiei.

În urma schimburilor efectuate, Adrian Andrici a raportat săptămâna trecută Bursei de Valori Bucureşti (BVB) o deţinere de 16,15% din capitalul social al "Impact".

Creşterea de la "Impact" este nemaiîntâlnită şi este foarte puţin probabil ca dezvoltatorul să îşi fi dublat valoarea într-un timp atât de scurt, potrivit lui Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest". Domnia sa ne-a declarat: "Mă aşteptam să fiu întrebat de acest subiect. Este o situaţie pe care nu o stăpânesc. Cei care cumpără acolo ştiu de ce cumpără. Noi, brokerii, ne ghidăm după datele fundamentale, comunicatele oficiale. Nu există ceva deosebit la < Impact > ca să ne putem da seama ce se întâmplă. Este o situaţie specială, nemaiîntâlnită până acum. Cineva cumpără şi foloseşte foarte mulţi bani pentru aceasta, chiar din ce în ce mai mulţi bani, pentru că, probabil, are un plan sau o strategie în vizor. Nu cred că această companie şi-a dublat valoarea peste noapte. N-aş prea crede că există, în România, companii de acest fel, care, dintr-o dată, devin foarte valoroase. Ţinând cont de activele de acolo, nu este ceva normal. Este o situaţie pe care nu am cum să o comentez în termeni normali".

Mureşian: "IMP, un emitent foarte speculat"

Nu există motive concrete pe baza cărora am putea crede că urmează să se întâmple ceva la "Impact", potrivit lui Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la "Intercapital Invest". Domnia sa ne-a declarat: "Din punctul meu de vedere, nu cred că sunt multe de explicat. IMP este un emitent foarte speculat. Lichiditatea în piaţă este scăzută. Nu este o situaţie într-atât de ieşită din comun. S-au văzut situaţii similare şi în trecut, cum ar fi la Azomureş sau la Oltchim. Nu cred că avem de ce să speculăm că ar urma să se întâmple ceva la < Impact >. Acţiunile dezvoltatorului vor continua să crească până când vânzătorii vor fi tentaţi să vândă".

Pierderile dezvoltatorului imobiliar au crescut, în primele nouă luni, cu 25%, la 20,46 milioane lei, de la 16,27 milioane lei, nivel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Al doilea plasament de pe "podium" a fost, în perioada analizată, cotaţia "SIF Muntenia" (simbol SIF4), care s-a clasat la o diferenţă de aproape 90 de puncte procentuale de IMP. Astfel, acţiunile SIF4 au crescut de la 0,6805 lei/unitate, pe 29 octombrie, până la 0,829 lei/unitate, pe 29 noiembrie.

Creşterea SIF4 trebuie privită în ansamblul tuturor celor cinci societăţi de investiţii financiare, acestea urcând considerabil în ultima vreme, ne-a mai spus directorul general adjunct de la "Muntenia Global Invest". Domnia sa a explicat: "SIF-urile toate au crescut destul de mult, mai ales în ultimele şedinţe. Au fost informaţii în presă potrivit cărora se modifică regulamentul lor de funcţionare, că se pot cumpăra unele pe celelalte. Nu în ultimul rând, cea mai importantă informaţie, de când există SIF-urile în piaţă, o constituie posibilitatea de modificare a pragului de deţinere. Acesta este un motiv serios să se investească în SIF-uri".

La o distanţă de încă 1,35 puncte procentuale, al treilea avans a aparţinut, în perioada analizată, cotaţiei companiei "iFond Financial România" (simbol IFR), care a urcat cu 20,52%, de la 149,75 lei/unitate, pe 29 octombrie, la 180,4 lei/unitate, pe 29 noiembrie.

Plasamentele în aur au avut randament negativ în intervalul 29 octombrie - 29 noiembrie, coborând cu 6,49%.

Ieri, uncia de aur se tranzacţiona în jurul preţului de 1.229,64 dolari, pe pieţele internaţionale.

Fondul "Certinvest BET-FI Index" a urcat, în perioada studiată, cu 11,88%, depăşind randamentele depozitelor bancare în lei (0,44%) şi cele în euro (0,23%).

În rândul fondurilor de investiţii, imediat după cel administrat de "Certinvest", au urmat, în materie de randament, "Raiffeisen România Acţiuni", care a crescut cu 9,77%, şi "Erste Equity România", care a progresat cu 9,56%.

Investitorii care au preferat, pe 29 octombrie, să constituie depozite în euro, ar fi obţinut cele mai bune randamente la ATE Bank, Marfin Bank şi Piraeus Bank, unde ar fi înregistrat o apreciere de 0,23%, până pe 29 noiembrie.

În aceeaşi perioadă, depozitele în lei de la Credit Europe Bank au înregistrat câştiguri de 0,44%, raportat la moneda unică europeană.

În intervalul 29 octombrie - 29 noiembrie, leul s-a apreciat uşor faţă de moneda unică europeană cu 0,04%. Pe 29 octombrie, cursul afişat de Banca Naţională a României era de 4,4430 lei/euro, iar pe 29 noiembrie, de 4,4412 lei/euro.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi Fondul Proprietatea, a crescut cu 12,86%, în perioada analizată. Indicele BET-XT, al primelor 25 de societăţi de la BVB, inclusiv SIF-urile, a avansat, în aceeaşi perioadă, cu 8,02%, iar BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 4,92%.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cred ca aceste cresteri ilogice ale actiunilor IMP vor dura pana la AGA din 7 decembrie! Este absolut anormal sa creasca actiunile unui emitent care de 4 ani de zile inregistreaza pierderi fabuloase, care este implicat in scandaluri rasunatoare la Bucuresti, Constanta, Oradea si Cluj, care nu a stiut sa faca altceva decat SA INSELE prin Popp si Sandulescu pe oricine se afla in fata lor iar strategia este continuata cu brio de echipa DORALY-KAMIKAZE! In definitiv nu cumpara actiuni IMP decat IACIU si ANDRICI la care il mai adaugam pe Mateescu, asa, sa fie si el un pic macar la 1 km de pluton!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb