În timp ce infrastructura feroviară se află într-o stare critică şi, din această cauză, restricţiile de circulaţie pe traseele feroviare sunt atât de numeroase încât sunt cuprinse în mai multe volume şi viteza medie de circulaţie nu depăşeşte 50 km/h pentru trenurile de călători şi 20 km/h, pe anumite tronsoane, pentru trenurile de marfă, conducerea companiei CFR SA investeşte sume considerabile în cu totul altă parte.
Compania Naţională "CFR" SA a anunţat, printr-un comunicat de presă că a demarat procedurile de achiziţii pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru 24 staţii de cale ferată aflate pe raza regionalelor Cluj, Craiova, Constanţa şi Galaţi. Costul achiziţiei studiilor respective este fabulos: 9.711.250 lei, fără TVA!
CFR SA arată că sursa de finanţare este inclusă în bugetul companiei, la capitolul fonduri externe nerambursabile, de la Uniunea Europeană, deoarece proiectul de modernizare a staţiilor de cale ferată este inclus în Programul Operaţional Infrastructură Mare. Prin acest proiect ar urma să fie modernizate 47 de staţii feroviare.
Conform comunicatului de presă trimis de CFR SA, obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern şi vor pune accent pe:
- modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă;
- înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare;
- asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante;
- modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător;
- înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj;
- asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.
Rămâne de văzut dacă studiile întocmite pentru staţiile de cale ferată Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără, Ciulniţa, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci şi Mărăşeşti nu vor fi realizate cu metoda copy-paste şi vor fi individuale, cu elemente separate pentru fiecare gară în parte.