"Chimopar" Bucureşti - randament lunar de 15,54%

Andreea Rachieru
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 28 martie 2006

Cel mai bun plasament financiar realizat în urmă cu o lună s-a dovedit ieri a fi cel în acţiuni, "Chimopar" Bucureşti tranzacţionate pe piaţa bursieră, care au avut un cîştig raportat la euro de 15,54%. Preţul mediu de tranzacţionare al unei acţiuni "Chimopar" Bucureşti a fost de 2,6000 RON.

Singura scădere în perioada analizată a indicilor bursieri a fost cea a indicelui BET, care s-a diminuat cu -4,06%, în raport cu euro, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor acţiunilor fondurilor de investiţii listate la Bursă, a fost acelaşi cu cel consemnat acum o lună, în raport cu euro.

Fondul de investiţii "Orizont" a înregistrat cele mai mari creşteri pe parcursul ultimei luni. Cu un portofoliu constituit preponderent din acţiuni cotate, acesta a reuşit să aducă investitorilor săi un cîştig raportat la euro de 0,47% din suma plasată. Persoa-nele care au preferat un risc mai mic al investiţiei şi au ales să-şi pună economiile în depozite bancare ar fi cîştigat dacă optau acum o lună pentru cele în lei. Astfel, ar fi obţinut ieri un randament maxim, raportat la euro, de 0,61%. Această dobîndă a fost încasată de clienţii Banca Transilvania. Acest cîştig a fost mai mare decît cel obţinut de persoanele care şi-au constituit depozite bancare în euro şi decît cîştigurile în fondurile mutuale. Cea mai mare dobîndă ce putea fi obţinută luni pentru un depozit în euro, constituit în urmă cu o lună, a fost la Libra Bank, respectiv de 0,29% raportat la euro.

Cei care însă au preferat să păstreze economiile acasă au pierdut 0,01% din sumă, din cauza scăderii leului faţă de moneda europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb