China in the news

Politica lumii se revarsă într-o maree de ştiri, circulînd cu viteze din ce în ce mai mari pe magistralele informaţionale. Tot mai greu, un singur om poate face selecţia riguroasă, pentru a spune: acesta-i esenţialul. Lumea "a la carte" este soluţia la care apelăm, din ce în ce mai des, pentru a face faţă asaltului. Realitatea internaţională este ceea ce vreau sau pot eu să aflu despre ea: războaie, dezastre, tranzacţii bursiere spectaculoase, crahuri financiare, terorişti sinucigaşi sau prizonieri ai unor războaie niciodată declarate, spectacole mondene, scandaluri de corupţie etc.

Lumea s-a văzut, săptămîna aceasta, din pespectivă chineză. Vizita de stat a Cancelarului german Angela Merkel a pus un reflector asupra a ceea ce se întîmplă la răsărit, asupra modului în care Europa abordează relaţiile cu noul gigant în devenire.

Economia Chinei seamănă cu o cutie neagră. La intrare, absoarbe cu forţa unei găuri negre capitaluri şi investiţii străine, iar, la ieşire, debitează produse a căror valoare depăşeşte deja o mie de miliarde dolari anual. Ce se petrece în "cutia neagră" rămîne în bună parte un mister. La o analiză mai atentă se poate spune că, de fapt, China nu are o singură economie, ci mai multe, fiecare condusă după reguli proprii şi cu finalităţi diferite. Gestiunea lor, pentru a le face să coexiste, să nu se prăbuşească prin ciocnire, este o afacere politică de care se ocupă, la cel mai înalt nivel, responsabilii Partidului Comunist. "Motorului capitalist"al ţării s-a dezvoltat după modelul punctelor de reţea. Pornită la drum cu regiunile speciale, "insule" care au introdus peste noapte condiţiile juridice, financiare, de infrastructură, de investiţii şi dezvoltarea afacerilor, proprii economiilor celor mai liberale, China a devenit noul El Dorado al delocalizării afacerilor, oferind salvarea, sau reîntoarcerea la rate de profit din vremurile bune ale începutului de secol XX. Succesul a fost total şi de o amploare fără precedent. O nouă Chină a răsărit din pămînt, la propriu. Partidul Comunist a trasat sarcină celor 70 de milioane de membri ai săi să devină bogaţi, fără să uite "să dea Cezarului, ce-i al Cezarului"! A urmat momen­tul reintegrării în noul complex capitalist al economiei chineze a fostelor colonii britanice, Hong Kong-ului şi Makau, reîntoarse la patria mamă şi asimilate imediat în sistemul regiunilor speciale. Operaţie de "transplant" încununată de succes, în ciuda temerilor iniţiale, privind posibila migraţie a afacerilor din aces­te teritorii, spre alte zări mai puţin roşii, din punct de vedere politic. Complexul capitalist al economiei chineze a integrat, astfel, o piaţă financiară dintre cele mai sofisticate şi mai atractive, din lume; una esenţială pentru Asia. Copierea tehnologiilor şi a know-how-ului, obţinerea lor de-a gata, fie şi pe căi ilegale, ca impuls de creştere rapidă şi eficientă, a devenit trăsătura dominantă a noii economii de producţie a Chinei. Partenerii şi competitorii Chinei se plîng insistent de amploarea pe care o are fenomenul utilizării ilegale a unor patente şi produse occidentale. Angela Merkel a avut pe agendă, spre exemplu, tema "spionajului chinez pe internet", căruia mai multe firme germane i-au căzut victime. Cancelarul german ştie însă că soluţiile punitive, bazate pe sancţiuni, nu vor avea decît efecte foarte limitate. Adevărata stavilă în calea acestui fenomen, de altfel curent şi în economia occidentală, nu poate fi decît interesul Chinei de a-şi apăra şi dezvolta pieţele pe care le-a cucerit deja. Cu cît China devine mai puternic integrată în complexul economiei mondiale, cu cît beneficiază în mai mare măsură de avantajele acestei integrări, cu atît mai interesată devine să se conformeze regulilor care o fac să funcţioneze atît de eficient.

Unul dintre rezultatele cele mai spectaculoase ale dezvoltării economice a Chinei este transformarea ei în cel mai mare deţinător de resurse valutare, peste 1 trilion de dolari!!!, pe care este hotărîtă să le pună la lucru, în interesul expansiunii sale economice internaţionale, inclusiv în spaţii economice ignorate sau considerate în continuare de europeni şi americani drept inabordabile, cum sunt cele din Africa.

Ce fel de politică internaţională dezvoltă China, pe acest fundal de expansiune economică? După toate semnele, unul care nu seamănă deloc cu "imperialismul clasic", inventat şi exersat pe scară globală de marile puteri europene din secolul XVIII, pînă la jumătatea secolului XX. Aparent, China pare un gigant prea puţin interesat de transformarea directă a potenţialului economic, în Putere. În treacăt fie spus, deşi are un program susţinut de modernizare militară, China a alocat, pentru acest domeniu, în perioada 1996-2005, cît Marea Britanie şi Arabia Saudită, luate împreună.

Mai degrabă interesată de utilizarea influenţei sale politice, într-un sistem funcţional de "balanţă globală", decît de angajarea directă în competiţia care a ruinat, pînă acum, cîteva din marile puteri ale Europei, China apare "bătrînului continent", tot mai evident, ca un parter privilegiat, nu doar economic, ci şi politic.