CHRISTINE LAGARDE: "BCE se va confrunta cu o inflaţie de bază ridicată pe termen scurt"

G.D.
Macroeconomie / 5 martie 2023

"BCE se va confrunta cu o inflaţie de bază ridicată pe termen scurt"

Inflaţia de bază în zona euro va rămâne la un nivel ridicat pe termen scurt, astfel că o majorare a dobânzii de politică monetară cu 50 de puncte de bază în luna aceasta este din ce în ce mai sigură, a declarat preşedintele BCE, Christine Lagarde pentru grupul media spaniol Vocento, conform Agerpres.

BCE a majorat deja costul creditului cu trei puncte procentuale, începând din luna iulie a anului trecut, şi anticipat a promis practic o nouă majorare cu 50 de puncte de bază la reuniunea consiliului guvernatorilor din 16 martie. Recent însă investitorii au speculat că ar putea fi decisă o majorare chiar mai mare a costului creditului, având în vedere datele oficiale privind inflaţia în zona euro.

Lagarde a spus că vehiculata majorare este acum "foarte, foarte posibilă" şi în acelaşi timp a avertizat că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, ar putea rămâne la un nivel inconfortabil de ridicat, chiar dacă indicele general al preţurilor de consum va scădea în lunile următoare.

"Pe termen scurt, inflaţia de bază va fi una ridicată" a declarat Christine Lagarde pentru Grupo Vocento.

Mai mulţi oficiali au avertizat recent că majorările de dobândă ale BCE vor trebui să continue până când inflaţia de bază va începe să scadă şi să se îndrepte spre ţinta BCE de 2%.

Potrivit datelor Eurostat, inflaţia de bază în zona euro a atins luna trecută un nivel record de 5,6%, iar unii decidenţi se tem că această majorare are legătură cu creşterea salariilor în sectorul serviciilor, iar această majorare va face tendinţa generală de creştere a preţurilor şi mai durabilă şi mai dificil de încetinit.

"Trebuie să continuăm să luăm orice măsură este necesară pentru a readuce inflaţia la 2%. Şi vom face asta", a spus Lagarde. Preşedintele BCE a adăugat că economia zonei euro rezistă mai bine decât se temeau unii analişti iar Produsul Intern Brut ar trebui să accelereze comparativ cu un nivel apropiat de stagnare în ultimul trimestru al anului trecut.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Nu are drept de opinie.

    E condamnata ptr furt în Franța.

    Inca incearca sa ne minta despre adevarata inflatie.... de doi ani ne mint "va fi temporara"....

    Defineste termen scurt. Si apoi fa treaba. SAU DU-TE.

    BCE nu apara inflatia, ci guvernele si face echilibristica, incercind sa nu lase recesiunea sa pocneasca, la citi bani au tiparit si cite firme zombie exista pe piata.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb