CIR: "Creşterea exagerată a fiscalităţii nu este soluţia pentru majorarea veniturilor bugetare"

F.A.
Macroeconomie / 8 noiembrie 2013

Consiliul Investitorilor Români (CIR), organ de reprezentare al Asociaţiei "Forumul Investitorilor Autohtoni (FIA) 2013", consideră că nu creşterea exagerată a fiscalităţii este soluţia pentru majorarea veniturilor bugetare, ci metode eficiente pentru colectarea taxelor.

"După prezentarea rezultatelor negocierilor dintre autorităţile române şi reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, Consiliul Investitorilor Români, organ de reprezentare al Asociaţiei "Forumul Investitorilor Autohtoni 2013", îşi exprimă îngrijorarea că, în lipsa unor măsuri de stimulare, economia românească va fi sufocată sub povara taxelor", se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, FIA a solicitat, în repetate rânduri, scăderea CAS cu 5 puncte procentuale.

"Guvernul şi-a însuşit cererea noastră şi a reuşit să obţină această reducere, începând cu a doua parte a anului viitor. Şeful misiunii FMI, Andrea Schaechter, a anunţat, însă, că diminuarea CAS trebuie însoţită de măsuri fiscale de compensare, adică noi taxe şi/sau majorarea celor existente. Mai mult, în prima parte a anului viitor, fiscalitatea va creşte impresionant, ceea ce va conduce la majorarea preţurilor la energie, gaze naturale, alimente, transport etc, cu toate consecinţele ce decurg de aici, precum: afectarea creşterii economice, sufocarea consumului intern, blocaj financiar, creşterea arieratelor între companii, creşterea şomajului, scăderea veniturilor bugetare etc.", se mai arată în comunicat.

Consiliul Investitorilor Români precizează că a transmis autorităţilor un Memorandum, ce conţine propuneri concrete pentru reluarea creşterii economice pe baze sustenabile, valorificarea resurselor interne şi creşterea veniturilor bugetare.

Printre propunerile CIR se numără: revenirea TVA la 19%, reducerea TVA la carne şi lapte la 9%, lărgirea măsurilor de taxare inversă; scutirea de impozit a profitului reinvestit; eliminarea sistemului "coşului de gaze" pentru toţi consumatorii eligibili, reducerea tarifelor de transport pentru consumatorii întreruptibili, prelungirea calendarului de liberalizare a preţurilor; susţinerea şi promovarea produselor româneşti.

"Demersul nostru vine în întâmpinarea autorităţilor, Consiliul Investitorilor Români al FIA exprimându-şi dorinţa de a fi un partener de încredere pentru autorităţile române, în eforturile acestora de depăşire a crizei şi relansare economică", arată sursa citată.

Forumul Investitorilor Autohtoni 2013 reuneşte companii cu capital majoritar privat românesc, a căror cifră de afaceri cumulată depăşeşte 5 miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb