Cîştigători şi perdanţi

După zarva mediatică, ai fi putut spune că a fost "O zi importantă pentru România". Nimeni nu a titrat chiar aşa, dar aici bătea mesajul transmisiunilor "cu sufletul la gură" din piaţa mitingului, cuplate sugestiv cu cele din sala Parlamentului, unde au avut loc monologurile paralele, numite "dezbateri", iar apoi votul la moţiunea de cenzură. Dimpotrivă, pentru un privitor distant al evenimentelor, care ar fi înregistrat la sfîrşitul zilei doar rezultatul întregului demers politico-sindicalist, situaţia era cam aceeaşi: Guvernul a rămas acolo unde era şi la micul dejun; Parlamentul, cu tot cu parlamentarii săi, nu s-a clintit decît cu două voturi de acolo de unde îl ştiam în zorii zilei; opoziţia e tot mofluză şi confuză, iar noi cei care plătim cu vîrf şi îndesat circul numit "politică" nu ne-am ales cu nimic de pe urma vînzolelii de peste zi. Poate, doar cu un spor nemeritat de oboseală, pentru că toată circulaţia oraşului a fost dată peste cap şi, în plus, zeci de maşini ale poliţiei şi-au pus sirenele în funcţiune şi s-au plimbat, ore în şir, fără rost de la un capăt la altul al străzilor principale, probabil conform planului de alarmă cu grijă stabilit, din timp!

Pentru a lumina puţin semnificaţiile întîmplărilor din viaţa neobişnuită a unei democraţii atît de ciudate, cum este cea care se oglindeşte în apele stătute şi murdare ale pseudo-Dîmboviţei bucureştene, poate că cel mai nimerit lucru ar fi să încercăm să desluşim cine sunt cîştigătorii şi cine pierzătorii exerciţiului.

Dacă este vorba de cîştig, banca guvernamentală este îndreptăţită să pretindă partea leului. I-a fost contestată poziţia şi iată, a reuşit, fără să ridice un deget, adică fără să se ostenească a vota, măcar, să şi-o menţină. Imaginea cea mai sugestivă, care face sumarul istoriei, este aceea din filmele cu Tom şi Jerry, în care Tom întărîtă un fioros buldog legat cu lanţ de coteţ, nu înainte de a măsura exact lungimea lanţului, pentru a se bucura apoi, în voie, sadic, de neputinţa fiarei dezlănţuite. Lanţul opoziţiei a rămas cu 18 voturi mai scurt, aşa că Boc a stat liniştit uitîndu-se relaxat la zbaterile patetice ale slăbănoagei opoziţii care se închipuia un leu înfuriat. O fi fost înfuriată, dar nu era nici pe departe leu, aşa că lanţul a ţintuit-o la gard, pe mai departe! Guvernare - Opoziţie 1-0!

Dacă te muţi în tabăra celor care au iniţiat moţiunea de cenzură, lucrurile pot căpăta "nuanţe" semnificativ diferite. Moţiunea trebuia depusă, altminteri inactivitatea exasperantă a opoziţiei ar fi început să pută, de la o poştă, a cooperare pe faţă cu Puterea. Acum, dacă tot ai depus-o, te străduieşti să o şi treci. Şi, de străduit, s-au străduit! Au încercat să găsească sprijin din interior, adică pe cineva care să deschidă porţile asediatorilor, pentru ca ei să poată intra în cetate, fără să se mai ia la trîntă cu zidurile cele înalte şi cu porţile cele grele, bine ferecate, ale cetăţii. Cam aşa cum s-a întîmplat cu toate zidurile importante ale istoriei, de la Marele Zid Chinezesc, la cel al Constantinopolelui. Au şi găsit, doar că stăpînii cetăţii au avut grijă să-i închidă în casă pe toţi locuitorii parlamentari ai mîndrei guvernări, aşa....ca măsură de precauţie! Bună măsură, meşter cîrmaciul! Problema este că frica din ochii vătafilor trimişi să pună lacăt votului parlamentar s-a văzut nu doar de la tribuna întîi, ci tocmai de la peluză! Punct marcat pentru opoziţie!

Să ne mai răsucim o dată şi să mai aruncăm un ochi în ograda Puterii, de data aceasta din perspectiva pierderilor. Poate cea mai însemnată este sentimentul acutizat că "trăieşte pe timp de împrumut", cum spune atît de poetic şi de exact o expresie a limbii engleze. Adică, ce viitor are? Doar să aştepte pînă la următoarea moţiune de cenzură! Dincolo de costurile inabilităţii de a-şi încuia parlamentarii la vot, Puterea a făcut o greşeală care o va costa încă şi mai mult. A recunoscut, inclusiv în discursurile oficiale, că nu are nici o idee despre cum şi ce ar putea să facă pentru a scoate mersul lucrurilor de pe traiectoria de prăbuşire pe care se află. Aici este autogolul, cel mare!

Opoziţia a pierdut şi ea, obligată de realitatea incoruptibilă a aritmeticii să-şi recunoască în faţa electoratului, neputinţa. În plus, în loc să-şi clameze "victoria din spaţiul public", a ales să-şi plîngă în pumni umilinţa şi să-i blesteme pe "cumpăraţii din tabăra puterii care nu şi-au respectat contractul". Autogol şi lovitură de la 11 metri în favoarea puterii! (În politică, se poate!).

Dar, cei care au fost în stradă, ei nu contează în meciul acesta? Ba da. Ei au marcat la capitolul imagine, dar nu au înscris nimic pe tabelă la capitolul expresie politică. Imaginea exasperării, dacă nu a disperării, a fost autentică şi convingătoare; finalitatea politică a demersului a rămas complet în ceaţă. Puterea a încercat să capitalizeze pe "spaima mineriadelor" (fals şi ridicol), în timp ce Opoziţia a încercat să capitalizeze pe "sprijinul popular", (ne-convingător).

Bine, dar noi, ceilalţi, noi cu ce ne-am ales?

Ei, asta-i bună! Ce, n-aţi înţeles, nici acum? Cu spectacolul! Nu asta vrea toată lumea de la politică şi de la politicieni?

Poate că, după ziua de ieri, nu mai vrea chiar toată lumea doar circ; încep unii să vrea şi pîine, ori să se mai schimbe actorii, ori şi una şi alta.... ştiu şi eu ce să mai zic!