COALIŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI: "Modificările propuse la sistemul fiscal actual expun economia la riscuri şi instabilitate"

Adi Iacob
Macroeconomie / 24 mai 2017

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) semnalează că, în absenţa unui studiu de impact, proiectul de modificare a Codului Fiscal privind introducerea impunerii globale a gospodăriilor poate conduce la consecinţe grave pentru economie, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

CDR consideră că studiul trebuie să indice măsurile alternative necesare pentru a compensa deficitul bugetar determinat de scăderea cotelor de impunere, precum şi sursele de finanţare a scăderii bruşte şi semnificative de încasări la buget cauzată de eliminarea reţinerii la sursă a impozitului pe venit.

Comunicatul precizează: "CDR susţine un sistem fiscal care asigură sustenabilitatea pe termen scurt, mediu şi lung a execuţiei bugetare, cu respectarea tuturor indicatorilor macroeconomici asumaţi de România. Sistemul actual al cotei unice de impunere a condus, în ultimii 12 ani, la creşterea Produsului Intern Brut (PIB), a investiţiilor şi a încasărilor bugetare, prin fiscalizarea unei părţi însemnate a economiei, la conformare voluntară şi implicit la diminuarea "economiei negre" sau "gri". Cota unică de impozitare a simplificat administrarea fiscală în România, atât pentru contribuabili, cât şi pentru autorităţi, a crescut nivelul de trai al populaţiei active şi, indirect, al pensionarilor, prin fondurile mai mari strânse la bugetul general consolidat. CDR semnalează că, prin comparaţie, introducerea noului sistem de impozitare a venitului global expune economia României la instabilitate şi riscuri economice inutile, mai ales în absenţa unui studiu de impact temeinic şi a unui plan de implementare multianual".

Potrivit coaliţiei, introducerea IVG este nesustenabilă pentru că eliminarea sistemului de reţinere la sursă şi plata lunară a impozitului pe venituri (ex. salarii, dividende, dobânzi etc.), precum şi a celui de plăţi anticipate de impozit (ex. pentru veniturile din activităţi independende, chirii etc.) va determina o scădere drastică a încasării veniturilor bugetare în anul 2018 care, raportat la datele anului 2016, va însemna cel puţin 4% pierdere a veniturilor din PIB. O astfel de măsura poate avea ca efect implicit necesitatea introducerii altor impozite şi taxe în anii următori, informează comunicatul.

De asemenea, CDR consideră introducerea IVG nerealistă pentru că presupune ca, în aproximativ jumătate de an, peste 7 milioane de gospodării să se înregistreze voluntar la Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în condiţiile în care conceptul de "gospodărie", ca pilon de bază al noului sistem, nu este reglementat de legislaţia românească, iar mecanismul de colectare este neclar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb