COMISIA EUROPEANĂ A DAT VERDICTUL, DUPĂ TREI ANI DE ANCHETĂ: Nici urmă de ajutor de stat în contractele cu "băieţii deştepţi" din energie

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 15 iunie 2015

Nici urmă de ajutor de stat în contractele cu "băieţii deştepţi" din energie

Comisia a verificat doar hârtiile oficiale, iar suspiciunile de corupţie şi practici anticoncurenţiale se menţin

Actualizare 16:16 Alro: "Compania a avut o relaţie comercială corectă cu Hidroelectrica"

Alro transmite că a avut o relaţie comercială corectă cu Hidroelectrica, conformă cu toate prevederile legale care reglementează sectorul energetic din România.

Potrivit companiei, concluziile investigaţiei Comisia Europeană (CE) vin să confirme poziţia Alro, aşa cum a fost prezentată încă de la începerea procedurilor.

Producătorul de aluminiu salută astfel concluziile investigaţiei derulate de CE în legătură cu contractele companiei cu producătorul de electricitate Hidroelectrica.

"Pe întreg parcursul investigaţiei, Alro a cooperat într-o manieră profesionistă şi transparentă cu CE şi a prezentat toate documentele cerute de autorităţi, documente care au demonstrat poziţia Companiei şi care au dus la concluzia că, în contractele cu Hidroelectrica, nu a existat ajutor de stat", se arată într-un comunicat al Alro.

(Elena Deacu)

---

Unii traderi de energie s-au ales cu porecla de "băieţi deştepţi" după ce fostul preşedinte Traian Băsescu i-a arătat cu degetul la televizor că achiziţionează energie foarte ieftină de la Hidroelectrica şi o revând scump "fraierilor" de consumatori.

Dar Traian Băsescu nu a fost singurul care a arătat cu degetul la aceste contracte considerate păguboase pentru companie. Fondul Proprietatea (FP), Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au criticat ani de zile aceste contracte, de care Hidroelectrica a scăpat intrând în insolvenţă, după ce administratorul judiciar a decis denunţarea lor.

Însă, vineri, după aproape trei ani de anchetă, CE a anunţat că aceste contracte directe semnate în urmă cu mai mulţi ani de Hidroelectrica SA cu anumiţi comercianţi din domeniul energiei şi clienţi din sectorul industrial, nu au implicat un ajutor de stat.

"După ce a comparat preţurile înscrise în contractele respective cu cele ale unor contracte cu amănuntul încheiate la nivel bilateral, asemănătoare, de pe piaţa liberă a energiei, CE a constatat că fie aceste contracte au fost încheiate în condiţiile pieţei sau, în cazul în care tarifele au fost sub nivelul pieţei, că statul român nu a putut fi considerat responsabil pentru preţurile acordate de Hidroelectrica", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Decizia a produs o mare surpriză în piaţa noastră de energie, unele voci considerând că finalizarea cu succes a insolvenţei Hidroelectrica este în pericol. Însă, surse apropiate situaţiei susţin că lucrurile nu stau chiar aşa: "Decizia arată că CE nu a găsit dovezi scrise că fostul Minister al Industriei a impus preţul la care s-au încheiat şi derulat aceste contracte. Existenţa unor decizii sau ordine de ministru ar fi indicat ajutorul de stat. Acest lucru nu înseamnă, însă, că respectivele contracte sunt legale şi au respectat legea Concurenţei. Speţa este alta, iar organele în drept trebuie să investigheze. În piaţă este cunoscut faptul că ordinele de la minister veneau pe cale orală, nu în scris. CE nu a investigat cum a ajuns Hidroelectrica să încheie contracte cu unii furnizori şi agenţi economici".

Mai mulţi practicieni în insolvenţă afirmă că decizia CE nu influenţează denunţarea contractelor cu celebrii traderi de energie şi consumatori industriali: "Dacă ar fi fost cazul, atunci Tribunalul Bucureşti ar fi decis de la bun început suspendarea judecării contestaţiilor depuse de traderi la denunţarea contractelor până la pronunţarea definitivă a Comisiei Europene în ancheta privind posibilul ajutor de stat. Ori, nu s-a întâmplat aşa şi teoretic nici nu sunt motive ca la judecarea eventualelor contestaţii ale traderilor la Curtea de Apel Bucureşti să se ţină cont de această decizie a Comisiei".

Hidroelectrica SA tocmai a reuşit să câştige la Tribunalul Bucureşti toate contestaţiile depuse de furnizori şi consumatori industriali la decizia administratorului judiciar de a denunţa contractele directe. Denunţarea a avut loc în vara anului 2012, când Hidroelectrica a intrat în insolvenţă.

Specialiştii citaţi mai susţin că insolvenţa este subordonată principiului maximizării averii debitoarei, context în care administratorul judiciar poate decide renegocierea unor contracte, dacă are motive temeinice că poate obţine mai mult prin modificarea preţului sau a anumitor clauze contractuale.

"În cazul Hidroelectrica, unii au acceptat renegocierea, dar alţii au refuzat şi s-au ales cu denunţarea contractelor, în condiţiile în care preţul pieţei libere stabilit transparent urcase la 180-230 de lei/MWh", spun sursele citate.

În comunicatul de vineri, CE arată că analiza pe care a făcut-o a indicat faptul că Hidroelectrica a practicat preţuri care au fost conforme pe deplin cu preţul de referinţă de pe piaţă aplicat clienţilor industriali ArcelorMittal şi Alro, precum şi comercianţilor de energie electrică Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, EFT, Electrica, Electromagnetica, Energy Holding, Euro-Pec.

"Preţurile aplicate companiilor Luxten-Lighting, Electrocarbon şi Elsid au fost mai scăzute decât preţul de referinţă al pieţei. Cu toate acestea, în anchetă nu s-a stabilit faptul că decizia de a se acorda condiţii favorabile acestor trei clienţi (care sunt actori privaţi a căror anvergură este relativ mică) poate fi atribuită autorităţilor române", conform comunicatului.

Hidroelectrica este principalul producător de energie electrică din ţara noastră, iar capitalul social al acesteia este deţinut de statul român (aproximativ 80% prin intermediul Ministerului Energiei) şi de Fondul Proprietatea (aproximativ 20%), care a reclatat Comisiei acest caz de posibil ajutor de stat neautorizat.

CE a precizat că majoritatea contractelor examinate datează din perioada anterioară aderării României la Uniunea Europeană din 2007. Doar unul dintre aceste contracte este încă în vigoare (n.r. Alro).

În octombrie 2011, CE, prin vocea lui Joaquin Almunia, pe atunci vicepreşedinte al Comisiei şi comisar de Concurenţă, a anunţat că analizează contractele încheiate de Hidroelectrica cu cele 12 entităţi sus-menţionate.

Comisarul Almunia a declarat, la vremea respectivă: "Ştiu că trecem prin vremuri grele, dar subvenţiile indirecte nu sunt o soluţie pentru a rezolva anumite probleme din diverse sectoare. Prin tarife reduse la electricitate acordate anumitor jucători, se reduce preţul de cost la beneficiar, dar sunt periculoase pentru concurenţă".

Fostul vicepreşedinte al CE a afirmat că instituţia pe care o reprezintă a fost întotdeauna vigilentă la formele indirecte de ajutor de stat, inclusiv când au fost acordate sub forma reducerilor de tarife pentru anumiţi clienţi industriali.

Domnia să a explicat: "Problema este că nu poţi oferi preţuri mai mici unor operatori fără o justificare clară. Crearea unor avantaje unor companii, în detrimentul altora, fără justificări distorsionează mediul concurenţial. Când preţurile energiei electrice nu sunt stabilite liber pe piaţă, întreagă piaţă a energiei este distorsionată şi preţurile electricităţii pentru restul consumatorilor devin mai mari".

În replică, Hidroelectrica a spus, atunci, că toate contractele aflate sub lupa CE nu sunt ajutor de stat, întrucât livrarea s-a făcut la preţuri mai mari decât costul mediu de producţie, asigurând profitul companiei.

În aprilie 2012, şi Consiliul Concurenţei a anunţat că îi investighează pe "băieţii deştepţi" din energie. La vremea respectivă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat au fost efectuate inspecţii la firmele care au astfel de contracte încheiate cu compania de stat. Autoritatea pentru concurenţă suspectează încălcarea legislaţiei în domeniu şi investighează dacă aceste contracte nu limitează excesiv lichiditatea pe piaţa de electricitate şi dacă nu există înţelegeri între aceste firme.

Ancheta se află în derulare şi acum, surse apropiate situaţiei declarându-ne că până la finalul anului va există un verdict.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Desigur, CE are dreptate doar atunci cand ne trage de urechi pe tema justitiei. Numai acolo CE exprima pareri sincere, neinfluentate de lobby si coruptie :-). Acum CE face primul pas, si pas cu pas vom ajunge la concluzia ca insolventa Hidroelectrica este o mare afacere a unor (alti) baieti destepti. Iar dl Chiritoiu este oricum pe cale sa se compromita prin introducerea "concurentei intre distributii", premiera la nivel mondial !!! Acum serios, mai compara cineva preturile din acele contracte, valabile pana in 2018, cu cele din piata de energie de astazi? Calculeaza cineva cat a pierdut Hidroelectrica din denuntarea respectivelor contracte ?

    1. a fost singurul care a avertizat ca prin intrarea in insolventa se pot crea probleme juridice pe care apoi vor trebui sa le rezolve in instanta :-) Cum o sa prezinte motivul refacerii bilantului pe 2011 imediat dupa ce firma a intrat in insolventa in 2012 si avea un audit care prezenta un castig de 4 milioane pe 2011 de la KPMG este o intrebare la care doar Mama Omida poate sa raspunda....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb