CONFERINŢA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / GHEORGHE PIPEREA, ADMINISTRATOR JUDICIAR RADET: "Gazul se va scumpi foarte curând"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 7 septembrie 2018

"Gazul se va scumpi foarte curând"

Preţul utilităţilor nu va scădea, a avertizat avocatul Gheorghe Piperea, partener Rominsolv, menţionând că "va trebui să ne gândim, din toamnă, la diversificarea surselor de agent termic".

Domnul Piperea a menţionat: "Gazul se va scumpi foarte curând. Anul trecut am negociat gazul la 71 de lei (n.r. pe MWh), iar pentru anul acesta ne aşteptăm să se ducă la 90 de lei. De aceea, primarul general al Capitalei a vorbit ieri (n.r. miercuri) despre necesitatea plafonării preţului gazelor pentru consumul casnic. Dar gazul este o resursă care nu ştim cât va fi, când va fi exploatată, este o resursă limitată şi noi ne gândim încă de acum doi ani la diversificarea surselor de agent termic. Sigur că am putea să utilizăm acoperişurile blocurilor din Bucureşti pentru a pune fotovoltaice, dar putem folosi şi gunoiul din Bucureşti, care poate fi transformat în biogaz, precum şi apa termală, care, dacă se forează la peste 3.500 de metri, nu la 900 de metri, energia care se obţine este mult mai eficientă".

Gheorghe Piperea a evidenţiat că locuitorii Capitalei nu plătesc preţul întreg al gigacaloriei, ci doar jumătate, iar, în momentul în care subvenţiile nu vor mai fi acordate, consumatorii vor simţi un şoc. În opinia domniei sale, subvenţia gigacaloriei trebuie eliminată treptat: "Jumătate din acest preţ este subvenţionat de noi toţi, de contribuabili, de cei care plătim taxe şi impozite. În aprilie 2019 ar trebui să intre în vigoare reglementarea privind consumatorul vulnerabil. Problema care se pune este că, la acel moment, trebuie să rezolvăm şi problema subvenţiei, ceea ce ar putea fi un şoc pentru cei care folosesc agent termic de la RADET. Eu sunt de acord că nu am dreptul la subvenţie, nici 99% dintre dumneavoastră nu aveţi nevoie de această subvenţie, deşi o plătim. Dar ce va spune populaţia în momentul în care va descoperi că în loc de 160 de lei pe gigacalorie o să plătească 320 de lei? Această problemă trebuie să fie rezolvată treptat".

În calitate de administrator judiciar al RADET, Gheorghe Piperea a atras atenţia asupra piedicilor puse de politic: "Este adevărat că sunt probleme juridice şi de finanţare, care trebuie rezolvate, dar politicul să ne lase să ne descurcăm noi cu finanţatorii şi creditorii în procesul de insolvenţă a RADET".

Atât pentru RADET, cât şi pentru ELCEN, ambele companii în insolvenţă din octombrie 2016, procesul de insolvenţă reprezintă o oportunitate, conform avocatului: "La această dată, pierderile RADET sunt de 310.000 de lei, comparativ cu 107 milioane de lei anul trecut. Măcar din acest punct de vedere insolvenţa este eficientă. Datoria curentă, care va fi achitată până la sfârşitul lunii decembrie, este de 18 milioane de lei, aceasta fiind, anul trecut, de 52 milioane de lei. Şi în această privinţă insolvenţa este benefică".

Printre altele, avocatul Piperea a subliniat că ELCEN are de recuperat de la RADET 3,7 miliarde lei - creanţă rezultată dintr-o sumă de 250 milioane lei pe care RADET o datora către Electrocentrale Bucureşti în 2008, la care s-au adăugat penalităţi. În acest context, domnia sa a precizat că motivul principal pentru care s-a ajuns la un aşa nivel al datoriei este modul în care a fost realizat: "Trebuie să ţinem cont că 15% din cifra de afaceri a RADET este realizată vara, iar restul de 85% - iarna. Aşa ar fi trebuit să fie organizat şi acest contract, pentru că oricât de disciplinat financiar ai fi, nu ajungi din urmă penalităţile". Planul de reorganizare propus încă din luna februarie va fi votat până la 24 septembrie, şi-a exprimat speranţa domnia sa. Gheorghe Piperea a evidenţiat cele mai mari două probleme cu care se confruntă compania - gradul de uzură foarte depăşit al ţevilor şi CET-urile învechite de la ELCEN, care, în marea lor majoritate, trebuie dezafectate până în 2020, când va trebui să fie înlocuite. "Avem nevoie de facilităţi, care există, dar zac în nelucrare", a mai spus domnia sa.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sa pui panouri pe blocuri. Pe alea comuniste. Dupa ce ca sunt facute ciur de cutremure, tasari si altele, le mai pui si cateva tone pe ele, ca sa te asiguri ca se fac praf la un cutremur. Cap ai, minte ce-ti mai trebuie? Daca esti asa mare specialist, pune mana si vinde in castig curentul facut de CET-uri. Asa le-a conceput Ceausescu, curentul marfa de vandut, apa calda produs rezidual, de la racirea generatoarelor. Dar tu nu esti decat un mameluc pus acolo sa fie un control mai bun al PSD/ALDE pe Radet.

    Cand o sa se rezolve problema termoficarii cu gunoaie si panouri solare, energeticienii care vor mai fi vor fi cei mai buni specialisti in insolventa ,platiti cu zeci de mii de euro/luna.In L85/2014 nu apare nimic de puterea politica.Cand predati planul de reoganizare RADET ,refacut.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb