Companiile care cumpără energie direct de la Hidroelectrica au acceptat creşterea preţurilor

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 februarie 2012

Companiile care cumpără energie direct de la Hidroelectrica au acceptat creşterea preţurilor

Companiile care au contracte directe de achiziţie a electricităţii de la Hidroelectrica au acceptat creşterea preţurilor şi reducerea cu 10-20% a cantităţilor, precum şi diminuarea duratei acordurilor, au declarat surse implicate în negocieri, citate de Mediafax.

Hidroelectrica a iniţiat, la 1 decembrie, negocieri cu toţi beneficiarii de acorduri directe de achiziţie a electricităţii în vederea majorării preţurilor de vânzare, a reducerii cantităţilor de electricitate şi a duratei contractelor.

"O parte dintre companii au acceptat creşterea preţurilor electricităţii pe care o cumpără de la Hidroelectrica, o parte au fost de acord cu creşterea preţurilor şi reducerea cantităţilor. Unii au acceptat o creştere foarte mică a tarifelor", au afirmat sursele.

Potrivit acestora, în cazul unor contracte preţurile de vânzare au urcat, după negocieri, la 155-164 lei/Mwh, faţă de o medie de 130 lei/MWh, iar cantităţile au coborât cu procente cuprinse între 10% şi 20%.

Renegocierea acestor contracte şi anularea, în limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate au fost cerute autorităţilor române de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Termenul stabilit de FMI a fost 15 februarie, dar până la acea dată autorităţile nu au finalizat discuţiile. Drept urmare, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Hidroeletrica, a transmis Ministerului Justiţiei documentele pentru analiză în vederea anu-lării contrac-telor.

Potrivit surselor citate, transmiterea acordurilor către Ministerul Jus-tiţiei a fost făcută la cererea FMI, chiar dacă beneficiarii acordurilor au acceptat condiţiile impuse de Hidroelectrica.

"Nu s-a renunţat la demersul la Ministerul Justiţiei, dar este o acţiune separată de renegocierile Hidroelectrica cu beneficiarii contractelor directe", au mai spus sursele.

Astfel de contracte directe au fost încheiate de Hidroelectrica începând din anii 2000, iar jumătate dintre acorduri au fost prelungite până în 2018.

În toamna anului trecut, Guvernul s-a angajat în faţa FMI ca, până la 31 decembrie 2011, să trimită firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzacţia nu a fost încheiată prin intermediul bursei de energie OPCOM.

În luna decembrie, reprezentanţii Hidroelectrica susţineau că au trans-mis notificări privind intenţia de reziliere a contractelor aflate în derulare şi care nu au fost tranzacţionate pe OPCOM, arătând că înţelegerile vor fi reziliate "la primul termen posibil".

Potrivit datelor Fondului Proprietatea, acţionar minoritar al Hidroelectrica, în 2010 compania de stat a livrat prin contracte directe o cantitate de aproximativ 15 TWh de energie, reprezentând 76% din producţia de 19,7 TWh. Valoarea energiei vândută de Hidroelectrica prin aceste acorduri a fost în 2010 de 1,82 miliarde de lei (432,7 milioane de euro).

Beneficiarii contracteleor directe erau în 2010 producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), Luxten Ligh-ting, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galaţi, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT România, Electrica, Salrom, CHN Petroşani şi CLMB Pationar Braşov.

Anul trecut, companiile Salrom, CNH şi CLMB Patinoar Braşov au acceptat rezilierea acordurilor, iar Luxten a renunţat la acordul cu Hidroelectrica din motive de imagine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb