Concurenţa investighează înfiinţarea companiilor energetice

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 27 aprilie 2010

Consiliul Concurenţei a anunţat, ieri, că a declanşat o investigaţie privind înfiinţarea celor două companii energetice, Electra şi Hidroenergetica, pentru a evalua impactul acestor operaţiuni asupra pieţelor afectate (ştirea a fost dată, recent, în premieră, de ziarul BURSA). Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat: "Vrem să analizăm compatibilitatea celor două companii cu un mediu concurenţial normal, având în vedere că în urma restructurării sectorului de producere a energiei electrice există premisele creării sau consolidării unor poziţii dominante. De asemenea, funcţionarea noilor structuri poate duce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa comercializării şi furnizării de energie electrică". Potrivit unui comunicat remis redacţiei, Consiliul Concurenţei va lua o decizie cu privire la înfiinţarea celor două companii în termen de maxim cinci luni de la data la care notificările au devenit efective.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb