Conducerea France Telecom, acuzată de "hărţuire morală" după sinuciderea a zeci de angajaţi

Ziarul BURSA #Companii / 8 iulie 2016

Parchetul din Paris a cerut organizarea unui proces privind acte de "hărţuire morală" împotriva conducerii companiei France Telecom, inclusiv a fostului director general Didier Lombard, în ancheta privind seria de sinucideri în rândul angajaţilor, scrie cotidianul Liberation, potrivit Mediafax.

Membrii conducerii companiei sunt suspectaţi că au aplicat o politică care avea rolul "destabilizării" angajaţilor, pentru a accelera plecările acestora. Numeroşi angajaţi ai companiei s-au sinucis în perioada 2008 - 2009.

Devenită între timp Orange, France Telecom este prima companie prezentă în indicele bursier CAC 40 acuzată de hărţuire morală.

Printre persoanele acuzate direct în acest scandal se numără fostul director general France Telecom Didier Lombard, fostul director executiv, Louis-Pierre Wenes şi Olivier Barberot, directorul pentru Resurse Umane. Alţi patru membri ai conducerii companiei sunt inculpaţi pentru complicitate.

Procurorii susţin că France Telecom a început să aplice, din 2007, "măsuri de austeritate" care au avut ca efect "destabilizarea" angajaţilor şi "crearea unei atmosfere profesionale îngrijorătoare", pe fondul procedurii de restructurare.

În perioada 2006 - 2011 s-au înregistrat aproape 40 de victime: 19 s-au sinucis, 12 au încercat să se sinucidă, iar opt angajaţi au suferit de depresie şi au întrerupt activităţile. Conform sindicatelor, 35 de angajaţi s-au sinucis în perioada 2008 - 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb