Consumul de energie a înregistrat în primele patru luni o creştere conjuncturală, de 4%

F.A.
Ziarul BURSA #Materii Prime #Energie / 13 mai 2010

Consumul de electricitate a cres­cut în primele patru luni cu 4% faţă de perioada similară din 2009, influenţat de situaţii conjuncturale, precum suprapunerea unor sărbători religioase sau temperaturi mai scăzute decât în alţi ani. "Până acum a fost o creştere conjucturală, pentru că Paştele catolic s-a supraspus cu cel ortodox, iar temperaturile au fost mai scăzute decât anul trecut în medie cu două grade. Apoi, de 1 mai, a fost doar o zi liberă, faţă de trei în 2009. Cu cât sunt mai multe zile lucrătoare, cu atât consumul este mai mare", a declarat, ieri, directorul general adjunct al Transelectrica (TEL), Octavian Lohan, citat de Mediafax. El a adăugat că în primele 11 zile ale lunii s-a mai înregis­trat o creştere a consumului de electricitate cu 5,6% comparativ cu perioa­da corespunzătoare din luna mai a anului trecut.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a afirmat marţi că în primele trei luni consumul de energie a urcat cu 4,2%, iar producţia industrială a avansat cu 4,1%.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, consumul final de electricitate a crescut în primul trimestru cu 3%, iar producţia indus­trială ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a avasant cu 4,4%, ca urmare a creşterilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie şi gaze.

Transelectrica menţine estimarea de creştere cu 1% a consumului de electricitate în acest an la nivel naţional. Anul trecut, consumul s-a redus cu 8%. "Nu suntem în situaţia reducerii consumului. Omul care aprinde becul seara îl va aprinde şi în continuare", a afirmat Lohan. Transelectrica operează sistemul naţional de transport al energiei şi este deţinută de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb