Corupţie la nivel înalt în fosta conducere a AVAS, la privatizarea "Fortus Iaşi"

DORU MOCANU, IAŞI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 octombrie 2009

Corupţie la nivel înalt în fosta conducere a AVAS, la privatizarea "Fortus Iaşi"

Corpul de Control al Primului Ministru a identificat persoanele care se fac vinovate de eşecul privatizării societăţii ieşene Fortus SA, potrivit unui comunicat al deputatul PD-L de Iaşi, Petru Movilă.

Conform sursei citate, în urma sesizărilor venite din partea cabinetului parlamentarului şi a conducerii societăţii Fortus, Corpul de Control al Primului Ministru a efectuat, în perioada 13-19 august 2009, o serie de acţiuni specifice la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

În cadrul acţiunii au fost verificate respectarea prevederilor legale cu privire la privatizarea SC Fortus SA şi cele cu privire la monitorizarea postprivatizare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.

Raportul acestui control a fost încheiat pe 16 octombrie 2009.

În comunicatul parlamentarului PD-L se arată: "Direcţia Generală de Monitorizare Postprivatizare din cadrul AVAS a făcut controale fictive pe parcursul derulării contractului de privatizare, dintr-un motiv simplu. Şefa direcţiei respective a fost angajată de către Metalexportimport (n.r. cumpărătorul societăţii), în timp ce era şi funcţionar public şi plătită cu bani grei. De altfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a întocmit un dosar penal (nr 84/2007), pe numele Gociu Cristina, pentru faptele semnalate. Toate neregulile semnalate de Corpul de Control al Primului Ministru au şi autori, persoane responsabile. Conform actului încheiat cu această ocazie, vinovaţi se fac Pavel Avrămoiu, fostul director general al Direcţiei Generale Monitorizare Contracte Postprivatizare (DGMCP), şi Jean Cătălin Sandu, de asemenea fost director general al DGMCP".

Acţiunile Fortus SA au fost vândute la un preţ de 35,8 ori mai mic decât cel propus iniţial

În comunicatul parlamentarului este prezentat un scurt istoric al privatizării: "Despre istoricul privatizării s-a scris destul de mult. Se cunoaşte cumpărătorul, în persoana societăţii Metalexportimport. Ce nu se cunosc, însă, sunt prevederile contractului. La prima tentativă de privatizare, din octombrie 2002, nu s-a prezentat nimeni. Următoarea tentativă a fost de către Metalexportimport, firmă care a fost eliminată de la negocieri pentru neprezentarea documentelor cerute de legislaţie. La cea de-a treia încercare de privatizare, APAPS (actualul AVAS) a început negocierile tot cu firma bucureşteană".

Conform sursei citate, acţiunile companiei au fost vândute la un preţ mai mic decât cel stabilit iniţial: "Caietul de sarcini prevedea preţul pe acţiune de 4,147 lei, adică 1,25 dolari, la preţul de schimb din martie 2003. Preţul de vânzare a Fortus era de 28,5 milioane de dolari. În urma negocierilor s-a ajuns la un preţ de vânzare pe acţiune de 0,0263 euro (între timp s-a modificat moneda de referinţă), preţul de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni fiind de 599.999 euro. La acest preţ s-a adăugat cel provenind din reconversia datoriilor Fortus în acţiuni, preţul final fiind de 699.999 euro. Un calcul simplu arată faptul că Metalexportimport a cumpărat Fortus cu un preţ pe acţiune mai mic de 35,8 ori decât cel propus iniţial de AVAS. Asta cu acordul celor de la instituţia statului, responsabilă cu privatizarea".

Parlamentarul ieşean mai arată că nici planurile de investiţii nu au fost respectate: "Cum a fost posibil aşa ceva? Răspunsul este simplu: corupţie. Cumpărătorul era obligat să facă o serie de investiţii, respectiv 910.830 euro infuzie de capital de lucru, 2,5 milioane de euro susţinerea activităţii curente şi 4 milioane euro investiţii în dezvoltarea Fortus. Termenele şi sumele nu au fost deloc respectate de Metalexportimport. Mai mult, la contractul iniţial au fost încheiate 22 de acte adiţionale care vin să ajute direct firma bucureşteană".

În documentul citat se arată că unele acte adiţionale au fost încheiate de către Consiliul Director al AVAS după data încheierii lor: "Culmea este că unele acte adiţionale au fost aprobate de către Consiliul Director al AVAS ulterior datei încheierii acestora. Cum a fost posibil? Acelaşi răspuns: corupţia din AVAS. Mai mult decât atât, AVAS nu a respectat o clauză din contract, cea care stipulează că . Ratele scadente, care apar în actele adiţionale încheiate ulterior, au fost achitate cu o întârziere de 168, 169 respectiv 45 de zile, AVAS nepunând în aplicare prevederile contractului. Un act adiţional nu a fost aprobat de Consiliul Director al AVAS".

Totodată, parlamentarul mai susţine că Metalexportimport a vândut o serie din activele Fortus fără să treacă sumele de bani în contul firmei ieşene: "Metalexportimport a vândut o serie din activele Fortus, fără a trece sumele de bani în contul firmei ieşene. Este vorba despre fabrica de oxigen, maşina de alezat şi frezat şi două strunguri carusel, valoarea de vânzare a acestora fiind de 363.888 euro. Banii aceştia au fost folosiţi de Metalexportimport pentru a plăti ratele către AVAS. Tot Metalexportimport a făcut o serie de exporturi cu produsele Fortus, banii intrând în conturile firmei bucureştene, nu a celei ieşene, cum era normal".

Potrivit comunicatului, Fortus a acţionat în judecată Metalexportimport pentru recuperarea sumei de 3,4 milioane lei.

Contractul de privatizare a fost reziliat anul trecut

În vara anului trecut, s-a AVAS a anunţat că a decis desfiinţarea contractului de privatizare a SC Fortus SA Iaşi, din cauza nerealizării de către cumpărător a obligaţiilor contractuale asumate. Ulterior rezilierii contractului de privatizare, între AVAS şi Fortus SA, pe de o parte, şi Metalexportimport SA, de cealaltă parte, a izbucnit un adevărat război în instanţe, fostul acţionar majoritar al combinatului ieşean considerându-se lezat în interesele sale, Fortus SA încercând să-şi recupereze sumele pe care susţine că le are de încasat de la Metalexportimport SA, iar statul motivându-şi justeţea măsurii de desfiinţare a contractului de privatizare. Cu câteva luni înainte de rezilierea privatizării, Fortus SA intrase în procedură de insolvenţă, ca urmare a uriaşelor datorii acumulate către bugetul consolidat al statului şi furnizori. La finalul lunii iunie a acestui an, societatea ieşeană cumulase datorii în valoare totală de 284.084.230 lei, cea mai mare parte a acestora, respectiv 179.499.017 lei, reprezentând datorii către bugetul consolidat al statului. Deschisă la data de 29 februarie 2008, insolvenţa Fortus a fost suspendată la data de 3 februarie 2009, prin decizie a instanţei, ca urmare a existenţei unei cereri de strămutare a dosarului Fortus SA, depusă de fostul administrator special Oleg Margina, reprezentant al fostului acţionar majoritar. În prezent, insolvenţa Fortus SA se judecă la Târgu Mureş, instanţa din acest oraş respingând până acum o serie de solicitări ale Metalexportimport SA.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031