Cel mai bun plasament financiar, realizat pe termen de o lună, l-a reprezentat acţiunile producătorului de îngraşăminte şi produse azotoase "Amonil" Slobozia, tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul AMO. Astfel, cotaţia titlurilor "Amonil" a câştigat, în perioada 8 mai - 9 iunie, 65,92% (raportat la moneda europeană), urcând la 0,0261 lei/acţiune, în şedinţa bursieră de ieri.
Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, a consemnat o apreciere de 4,10%, în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o scădere de 11,61%. Randamente negative au fost obţinute şi de către persoanele care au ales ca plasament indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de pe Bursă. Acesta a pierdut 1,22%, în perioada de referinţă.
Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "BT Index" au fost mulţumite în schimb, ţinând cont că acest tip de plasament le-a adus o rentabilitate de 3,64%.
Persoanele care au preferat, la 8 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Românească" sau "Romanian International Bank", s-au dovedit şi ele inspirate. Acestea au obţinut în continuare randamente stabile la această categorie de plasament, câştigând 0,54% din suma investită iniţial.
Investitorii care au pariat pe depozitele în lei la "Garanti Bank", au înregistrat randamente negative însă, cu toate că banca a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană. Astfel, cei care au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament au obţinut, marţi, o pierdere de numai 0,59% din suma depusă.
Nici persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în această perioadă, preferând să-şi ţină banii la "saltea", nu au fost foarte fericite de alegerea făcută. Din cauza deprecierii leului în raport cu moneda euro, cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o devalorizare a economiilor cu 1,76%.
La polul opus s-au situat investitorii care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur. Metalului galben a oferit o rentabilitate de 0,12% în perioada analizată, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial.
Precizare
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.