Acţiunile constructorului de magistrale "Condmag" Braşov (simbol COMI) au fost vedetele ultimei luni, cu toate că lichiditatea s-a menţinut destul de scăzută. Ca urmare, titlurile COMI au înregistrat, în perioada 7 mai - 7 iunie, o apreciere de 8,16% (raportat la moneda europeană), până la 0,69 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.
Şi tradiţionaliştii care au preferat, la jumătatea lunii aprilie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica", ATE Bank, MKB Romexterra Bank sau Marfin, au obţinut în continuare randamente uşoare, în ton cu aprecierea monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut un câştig de 0,27% din suma depusă.
Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată au stat mai bine. Metalul galben a oferit o rentabilitate de 7,47%, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial. În ţara noastră, un gram de aur valorează, în prezent, circa 140 lei.
Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit mai puţin inspiraţi, înregistrând pierderi uşoare la aceas-tă categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o scădere a sumei din conturi cu circa 0,06%, dacă ar fi optat pentru ATE Bank, care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.
Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "Omnitrust", administrat de SAI SIRA Asset Management, s-au putut considera şi ele mult mai norocoase decât restul investitorilor care au optat pentru alte fonduri de investiţii, câştigând 8,33% peste investiţia iniţială, în perioada analizată.
Tot în aceeaşi perioadă, piaţa de capital locală a înregis-trat corecţii uşoare, dând bătăi de cap inves-titorilor care au optat pentru plasamente în indicii bursieri.
Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o depreciere de 2,92% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de inves-tiţii financiare (SIF), a pierdut 22,52%, pe fondul pesimismului din piaţă. În acelaşi timp, şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la Bursă, a scăzut cu 9,55%.
În schimb, persoanele care au preferat, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 0,73%, în intervalul 7 mai - 7 iunie, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.
Precizări:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.