Subsidiara din ţara noastră a grupului internaţional "Credit Agricole" anunţă lansarea unei noi linii de business destinată segmentului agricol, precum şi un nou portofoliu "all inclusive" de produse şi servicii, potrivit unui comunicat al băncii, trimis Redacţiei.
Banca susţine că noua ofertă financiară se adresează fermierilor profesionişti şi echilibrează nevoile lor de finanţare cu perioada de creditare, tipul garanţiilor şi costurile lunare.
Luc Beiso, CEO "Credit Agricole" România, a declarat: "Avantajele pe care le prezintă oferta noastră sunt evidente, aducându-le fermierilor costuri mai mici, soluţii de creditare personalizate, finanţare pe perioade mai lungi de timp şi un nivel redus de presiune financiară".
Prin accesarea uneia dintre soluţiile financiare pe termen scurt, mediu sau lung, propuse de bancă fermierii pot să-şi finanţeze la timp achiziţia de seminţe, pesticide, îngrăşăminte sau pot să-şi procure echipamente sau maşini, să cumpere teren sau să-şi prefinanteze subvenţiile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).