Profitul net al Conpet (transportatorul naţional de ţiţei) a fost, în primele trei luni ale anului, de 17,7 milioane lei, în creştere cu 19,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri netă a companiei a fost de 96 milioane lei în perioada analizată, indicatorul marcând o creştere de circa 5%, conform unui raport al companiei.
Comparativ cu prevederile din bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2015, cifra de afaceri a Conpet a fost mai mare cu 4,6%, iar veniturile cu - 4,84%, în timp ce cheltuielile au fost mai mici cu 4,62%.
Majorarea afacerilor a fost realizată în urma creşterii veniturilor din transport, precizează conducerea companiei.
Principalii clienţi ai Conpet, care deţin o pondere semnificativă (99%) din cifra de afaceri, sunt Petrom, Petrotel LukOil şi Rompetrol Rafinare. Principalul client al societăţii, Petrom, deţine peste 78% din totalul creanţelor pe termen scurt la data de 31 martie 2015.
Conpet operează o reţea de conducte cu o lungime de 3.800 km, ce traversează 24 de judeţe ale ţării. Gradul de utilizare a conductelor a crescut la 38,3% în primul trimestru al anului.
Tarifele de transport au fost ajustate anual în perioada 2007-2013, iar în perioada 2003-2014 au fost realizate modernizări pe conductele cu cel mai mare grad de utilizare pe o lungime de circa 400 km, conform datelor publicate de Conpet.
Numărul total al avariilor a scăzut cu 48% în primele trei luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecedent.