Criza de identitate a Europei

Nu cred să fie un mesaj repetat românilor cu mai multă osîrdie, de cei care ne-au tot explicat cum este cu integrare europeană şi de ce depinde succesul ei, decît acesta: Europa nu înseamnă în primul rînd nici reguli, nici standarde, nici cerinţe instituţionale, ci VALORI. Valori împărtăşite şi, prin urmare, res­pec­tate, susţinute, promovate, în primul rînd de instituţiile statale şi, mai larg, de structurile instituţionale şi oamenii politicii, încă şi mai larg, de o majoritate stabilă a cetăţenilor ţării. Despre ce valori era vorba în primul rînd? Democraţie, stat de drept, Drepturi şi Libertăţi Fundamentale ale Omului, respectul diversităţii, apărarea şi promovarea drepturilor speciale ale minorităţilor etc. Dacă la acest nivel funcţionează bine lucrurile, restul vine de la sine, aşa cum vineri se aşază cuminte şi fără prea multă zarvă, natural, după joi! Pentru societatea României acest examen s-a dovedit şi este încă şi astăzi unul prea greu de trecut într-o singură sesiune; mai rău, nu avem notă de promovare nici chiar după două decenii şi jumătate de exerciţii, cînd libere, cînd impuse de participare şi integrare europeană!!! Nu pentru că am duce lipsă de scuze pe care ni le inventăm cu atîta uşurinţă pentru mai toate eşecurile pe care le înregistrăm, dar este cazul totuşi să spunem că în întreaga istorie a României moderne, viaţa politică la noi nu s-a bazat, nu s-a instituit, nu a fost organizată şi nu a funcţionat niciodată în legătură cu vreun set coerent de valori care să se bucure de respectul, aprecierea şi efortul de promovare, dacă nu al întregii clase politice, atunci măcar al unei majorităţi, fie ea şi "tăcută". Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să interpretăm, la nivel profesionist, o partitură pe care oamenii noştri politici şi, mai larg, cetăţenii României, nu ştiau nici măcar să o descifreze. Nu trecuseră niciodată printr-o şcoală la care să se predea asemenea cunoştinţe, iar "cursurile scurte" ca şi în cazul altor experimente educaţionale s-au dovedit o soluţie catastrofală, capabilă să producă doar monştri a căror gîndire de lemn, nearticulată şi golită de orice capacitate critică nu a produs decît stricăiuni şi ruină, niciodată construcţii durabil-funcţionale.

Două decenii şi jumătate mai tîrziu, te uiţi roată prin Europa şi te iei cu mîinele de cap! Nimeni, nicăieri, nici în instituţiile de la Bruxelles ale Uniunii Europene, nici pe scenele politice ale statelor Europei, fie ele mai mari sau mai mici, nici urmă de coerenţă a valorilor nu mai poate fi detectată. Sigur, pe catargul principal din agora mai toată lumea încă arborează, din inerţie, sau ca element de tradiţie, de liniştire a populaţiei, drapelul pe care stă scris: stat de drept, democraţie, drepturi şi liber­tăţi fundamentale etc. Doar că între ceea ce este scris pe drapelul arborat şi ceea ce se întîmplă în realitate legătura s-a rupt şi se adînceşte pe zi ce trece. O uriaşă confuzie valorică răvăşeşte de la un capăt la altul Europa şi viaţa ei politică, insituţională. Haideţi să începem de la centru spre periferie.

Modelul construcţiei europene, atît de coerent în nucleul său valoric iniţial, chiar dacă a crescut în complexitate de-a lungul timpului, a fost înlocuit mai întîi de o competiţie între mai multe modele, iar astăzi, efectiv, de mai multe modele ce vor fi puse în practică simultan, fiecare cu dinamica şi consecinţele sale politice, ele economice, sau social-instituţionale. Decretarea oficială a unei "Uniunii slabe de uniuni Europene" este un fapt politic împlinit şi tot ceea ce urmează de acum înainte, după brexit, este doar alegerea între diferitele trasee posibile ale acestui drum care nu mai are nimic de a face cu coerenţa de valori a proiectului cu care părinţii fondatori, Monnet, Schuman, Adenauer, au pornit la drum. Consiliul, Comisia şi Parlamentul UE funcţionează fiecare într-un regim ridicat de confuzie cu privire la politicile şi mai ales la valorile promovate, dar încă şi mai grav, într-un regim de relaţionare a cărui regulă de bază este disensiunea, confuzia şi lipsa de coerenţă.

Ce altceva a arătat şi atestat votul pro-brexit în Marea Britanie, dacă nu confuzia gravă între seturi de valori competitive de care este cuprinsă şi răvăşită una dintre cele mai importante societăţi componente ale proiectului european. Va deveni societatea britanică mai coerentă valoric, în spaţiul politic, după brexit? S-o creadă cine vrea! Confuzia se va adînci, cel puţin pentru o generaţie, dacă nu chiar două, sau mai mult! Priviţi către Berlin, unde liderii şi partidele politice, dar şi bună parte a cetăţenilor s-au scufundat după ultimele alegeri într-o mare de confuzie politică. Cum pot cele două partide dominante CDU şi SPD, după alegeri, să-şi declare incompatibilitarea deplină şi inadecvarea structurală pentru orice revenire la formula (confuzională de alt­fel!) a marii coaliţii, iar după cîteva luni să-şi strîngă mîinile pentru un nou proiect de mare coaliţie! Dincolo de apetitul politicianului de oriunde de a sacrifica orice pe altarul intereselor proprii, mai ales cel de a se înfrupta din beneficiile guvernării, ce mesaj primesc alegătorii, de la partidele lor principale, care este coerenţa valorică a viitoarea noi mari coaliţii? Niciuna!!! Zero!!! Doar o cacofonie politică menită să salveze SPD-ul şi CDU-ul de la o încă şi mai usturătoa­re înfrîngere electorală, dacă ar fi repetat alegerile, în urma unui eşec de negociere politică!!! Aruncaţi o privire la Paris. Miraculosul "Efect Macron" se topeşte ca un biet om de zăpadă atins de razele firave ale primului soare. În cazul politicii franceze, nu este vorba des­pre soare, ci despre realităţile dure ale unei societăţi pradă de mai bine de două decenii şi jumătate unor valuri de crize pentru care politica nu are nici un fel de răspuns sau soluţie. Singura coerenţă de valori poate fi semnalată doar pe platforma "naţionalis­mului radical" lepenist, care deocamdată a fost blocat în extremis şi împiedicat să ajungă stindardul Republicii! După experimentul şi experienţa Trump în America, teamă îmi este că nici Franţa nu va mai putea reuşi la următoarele alegeri varianta unui "naţionalism renăscut"; cu sau fără Marie Le Pen, prea puţin contează. În sfîrşit ca să închidem micul tur de orizont să ne oprim şi la Varşovia, unde nu doar scena politică se remodelează masiv, ci întregul nucleu de valori în jurul căruia, pînă de curînd, Polonia părea să stea sigură şi atît de mîndră de precedentele ei. Ceea ce se petrece în Polonia nu este doar repunerea în cauză a unora dintre soluţiile standard ale "valorilor europene", ci trecerea către majoritate a unor soluţii şi valori în care Europa devine marginală. Ungaria a luat-o binişor pe aceeaşi cale şi, fie vorba între noi, nici România nu se află pe meleaguri prea îndepărtate.