Curtea de Conturi Europeană desfăşoară audit în cinci state membre

Andreea Cuzub
Internaţional / 9 ianuarie 2018

Curtea de Conturi Europeană desfăşoară audit în cinci state membre

Ţara noastră, Polonia, Franţa, Italia şi Germania vor fi auditate în acest an de Curtea de Conturi Europeană în ceea ce priveşte eficacitatea măsurilor legate de bunăstarea animalelor, a anunţat, astăzi, Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

În comunicat se precizează: "Acest audit se limitează la animalele de fermă, acestea făcând obiectul celei mai mari părţi din legislaţia UE în materie. În UE, există aproximativ 4,5 miliarde de pui, de găini ouătoare şi de curcani şi circa 330 de milioane de vite, porcine, caprine şi ovine. Pe lângă condiţiile de viaţă ale animalelor în cadrul exploataţiilor agricole, auditul se va axa şi pe aspectele legate de transportul şi de sacrificarea acestora".

Pentru perioada 2014-2020, fondurile alocate de UE, în cadrul dezvoltării rurale, în vederea efectuării de "plăţi pentru bunăstarea animalelor'" se ridică la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Măsurile sunt menite să încurajeze ameliorarea nivelului de bunăstare dincolo de cadrul minim al cerinţelor naţionale şi ale UE.

De asemenea, în comunicat se arată: "Auditul include vizite în cinci state membre - România, Polonia, Franţa, Italia şi Germania - şi este coordonat de Janusz Wojciechowski, membru al Curţii. Publicarea raportului este prevăzută pentru sfârşitul anului 2018".

Curtea de Conturi Europeană a publicat astăzi o notă de informare referitoare la acţiunile întreprinse de UE pentru a se asigura conformitatea cu legislaţia privind bunăstarea animalelor şi pentru a se îmbunătăţi coordonarea între activităţile din acest domeniu şi politica agricolă comună.

În comunicat se mai subliniază: "Notele de informare au ca subiect o activitate de audit în curs şi sunt publicate după anunţarea auditului respectiv. Aceste documente sunt concepute ca o sursă de informaţii pentru cei interesaţi de politica şi/ sau de programele care sunt auditate. Pentru a încuraja o abordare mai interactivă, fiecare notă include o secţiune în care părţile interesate sunt invitate să contacteze echipa de audit la o adresă dee-mail specială. Nota de informare de astăzi se bazează pe activitatea desfăşurată în vederea unui audit în curs referitor la eficacitatea măsurilor UE legate de bunăstarea animalelor".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pentru a încuraja o abordare mai interactivă si o mai mare bunastare a animalelor, o fi fost abordat/cooptat si domnul Ciolos, in echipa?. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb