DACĂ METROREX TRECE LA PRIMĂRIE, Angajaţii de la metrou intră în grevă

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 19 septembrie 2012

Angajaţii de la metrou intră în grevă

Angajaţii de la metrou vor protesta dacă "Metrorex" va fi transferată de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei în lipsa fondurilor necesare pentru această procedură, după cum a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ion Rădoi, preşedintele Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM). Acesta a subliniat că salariaţii de la metrou pot ajunge până la declanşarea unei greve generale.

"Ion Rădoi a mai spus, citat de Agerpres: "Din câte am înţeles de la anumite surse din cadrul municipalităţii, se doreşte disponibilizarea a 4.500 de angajaţi ai Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), ceea ce înseamnă că Primăria Capitalei nu dispune de banii necesari nici măcar pentru susţinerea financiară a salariaţilor RATB. Drept urmare, consider că măsura anunţată de premierul Victor Ponta şi de primarul general Sorin Oprescu, privind trecerea metroului la Primăria Capitalei, este o măsură greşită, care riscă să pună în pericol siguranţa călătorilor".

Potrivit acestuia, peste 700.000 de bucureşteni circulă zilnic cu metroul, funcţionarea şi operarea acestuia în siguranţă fiind asigurată de angajaţi a căror formare profesională se desfăşoară, în cele mai multe cazuri, pe parcursul unei perioade cuprinse între opt şi zece ani.

"Am înţeles că se doreşte desemnarea unui management privat la metrou, însă până în acest moment nu am primit detalii clare cu privire la modul în care se va realiza acest lucru. Tot ce ştim este că, de exemplu, directorul departamentului IT din cadrul Metrorex nici măcar nu a fost chemat la interviul prin care poate ocupa o funcţie în cadrul Consiliului de Administraţie sau chiar o funcţie de director", a mai spus Rădoi.

Premierul Victor Ponta şi edilul Capitalei Sorin Oprescu au discutat, săptămâna trecută, cu privire la preluarea companiei de metrou de către municipalitate, primul ministru subliniind că a fost depăşită "zona de principiu".

Victor Ponta a spus că statul va asigura în continuare subvenţii societăţii "Metrorex" şi va susţine derularea investiţiilor deja începute, cum ar fi tronsonul Eroilor-Valea Ialomiţei.

Acest lucru a fost confirmat şi de primarul Bucureştiului, care a subliniat: "Finanţarea lucrărilor la Metrou, dacă va fi preluat de Primăria Capitalei, va fi suportată în continuare de stat. (...) Rămânem în continuare pe subvenţia de stat, pentru că nu are cum să suporte Primăria, dar în anii ce vin, prin restructurare, această subvenţie a statului aproape că va dispărea. El va deveni independent din punct de vedere al fondurilor de dezvoltare şi de menţinere".

Edilul-şef al Capitalei a spus că urmează să se analizeze care este calea legală, juridică şi cum poate fi preluat "Metrorex", fie că va fi vorba de operaţionalizarea metroului, fie că va fi vorba de investiţii.

Sorin Oprescu a declarat: "Rămâne de văzut în aşa fel încât să grăbim acest proces, împreună cu reconsiderarea autorităţii metropolitane Bucureşti, care nu va face altceva decât ceea ce trebuie să facă o autoritate: să reglementeze, dar să fie în acelaşi timp şi o autoritate patrimonială. În niciun caz nu avem de gând să oprim vreo lucrare, în special tronsonul care a început, care merge şi nu căutăm altceva decât să-l grăbim. Este vorba de tronsonul Drumul Taberei. Mai ales că putem să coroborăm activitatea, în sensul că bulevardul Geniului va fi subtraversat de un tunel care iese în Trafic Greu, tocmai pentru a uşura circulaţia rutieră şi pe cea a oamenilor din cartier".

Potrivit anunţului făcut de şeful Executivului, Autoritatea Metropolitană de Trans­port va trece în subordinea Primăriei Capitalei, odată cu "Metrorex", intenţia fiind de a fi introdus un bilet unic pentru toate mijloacele de transport. Regia locală de transport funcţionează deja în subordinea Primăriei Generale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb