"Dacia" susţine că reducerea sau suprimarea taxei de înmatriculare i-ar înjumătăţi vânzările în ţară

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 19 decembrie 2007

"Dacia" susţine că reducerea sau suprimarea taxei de înmatriculare i-ar înjumătăţi vânzările în ţară

Dacia consideră că suprimarea sau reducerea semnificativă a taxei de primă înmatriculare ar duce aproape la înjumătăţirea vânzărilor sale în România şi ar antrena desfiinţarea a mii de locuri de muncă la companie, a spus ieri, directorul general Dacia, Francois Fourmont. "Suprimarea sau reducerea taxei de primă înmatriculare sau transformarea ei de aşa natură, încât să devină inoperantă ar avea ca rezultat reducerea la jumătate a vânzărilor noastre în Româ­nia. Aceasta ar antrena suprimarea a mii de locuri de muncă la Dacia, în condiţiile în care ieri anunţam intenţia noastră de a angaja peste 3.000 de persoane în 2008. Rezultatul ar fi de fapt suprimarea a zeci de mii de locuri de muncă în România", a spus Fourmont.

El a precizat că Dacia a angajat la Piteşti peste 3 000 de persoane anul acesta, iar angajările realizate în Argeş de Dacia şi furnizorii săi au fost de ordinul a 10 000 de persoane.

"Dacă anulăm taxa şi nu o înlocuim cu nimc, în şase luni sau un an vor fi un milion de maşini în plus în România şi nu vom mai putea merge nicăieri, vor fi şi probleme de securitate. Mai bine să reconstruim acum când se mai poate, decât să clădim de la zero ceva stricat", a spus directorul general Dacia.

Producătorul argeşean doreşte să facă guvernului şi tuturor actorilor vieţii politice românesti trei propuneri. Una ţine de accelerarea înnoirii vechiului parc auto naţional. A doua se referă la evoluţia taxei de înmatriculare în forma sa actuală pentru a răspunde observaţiilor Comisiei Europene, în special reducând taxa în funcţie de vârsta vehiculului. Dacia spune că, prin intermediul Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România, a făcut propuneri Ministerului de Finanţe în acest sens.

A treia propunere vizează înlocuirea taxei actuale printr-o taxă de mediu axată pe trei criterii: nivelul de depoluare, cilindreea şi nivelul de emisie de dioxid de carbon.

Dacia estimează că va produce 320.000 - 350.000 de maşini în 2008, dintre care 120.000 vor fi destinate pieţei interne, iar restul exportului. Anul acesta, exporturile Dacia vor fi în jurul a 1,8 miliarde euro.

Fourmont a mai spus că, în prezent, România are cel mai vechi parc de automobile din Europa, iar din cele 3,5 - 4 milioane de autovehicule aflate în circulatie, un sfert au peste 20 de ani. Numărul estimativ al maşinilor mai vechi de 15 ani este de 1,6 milioane, care poluează la fel de mult ca 80 de milioane de vehicule Euro 4 în materie de emisii de oxid de carbon. "Eliminarea acestor vehicule constituie deci o prioritate naţională în materie de sănătate publică, prioritate care ar trebui să antreneze o solidaritate a actorilor politici ai României", a mai spus Fourmont.

România a intrat în a doua etapă a procedurii de infringement (încălcarea tratatului de aderare), pentru taxa de primă înmatriculare, în urmă cu aproape o lună. Procedura Comisiei Europene a fost declanşată în martie 2007, după ce taxa a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. Cea de-a doua etapă constă într-un aviz motivat prin care Comisia cere modificarea taxei şi reprezintă faza premergătoare trimiterii cauzei la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ). România are la dispoziţie două luni, conform termenului prevăzut de procedură, pentru a modifica taxa. În caz contrar, CE ar putea decide înaintarea cazului la CEJ.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Voi si toti spagarii importatori de la APIA! Dc sa dau 8000 pe un Golan cand pot avea un seria 5 din 2001???

    1. asa e frate ne obliga sa cumparam carute de pitesti cu piese enorm de scumpe cind de banii aia imi iau un passat 2 haimanale si o salupa

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb