Danemarca caută un loc la masa mare a Europei

Vlad F. Dumea
Internaţional / 12 ianuarie 2012

Când preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a sugerat că danezii sunt neimportanţi în rezolvarea crizei datoriilor a UE, în cadrul summit-ului de luna trecută, acesta sublinia o crevasă din ce în ce mai adâncă ce traversează inima Europei, unde state precum Danemarca, care şi-au păstrat propriile monezi, pot fi ostracizate, în ciuda viitorului nesigur al monedei unice, informează New York Times.

Helle Thorning-Schmidt , primul-ministru danez, a încercat să minimalizeze remarcile, descriind conversaţia sa cu Sarkoz drept una "robustă".

Danemarca, care şi-a păstrat distanţa de regulile şi reglementările importante europene, ca şi Marea Britanie, va prezida asupra întălnirilor importante din următoarele 6 luni, ca deţinătorul preşedinţiei temporare a UE.

Pentru Thorning-Schmidt, conducerea dinspre exterior în interior, decât de pe locul la masa celor mari, ar fi o umilinţă. Însă pentru Danemarca, sunt mai multe în joc, inclusiv scopul său de a evita să fie forţată să-şi schimbe constituţia ca parte a compactului fiscal convenit la summit.

Miniştrii noului guvern danez au semnalat că ar putea exista multe întruniri furtunoase, ce ar fi în mare parte cauzate de influenţa disproporţionată a Franţei şi Germaniei.

"Sunt unele forţe care vor să ne dezbine", a afirmat ministrul economiei daneze, Margrethe Vestager, adăugând că există riscul ca populaţia să se simtă "lăsată pe dinafară".

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb