David şi Goliat

Concentrarea de forţe pentru demiterea lui Traian Băsescu e fără precedent. Nimic nu e precupeţit pentru ca "dictatorul" să fie revocat. Furia cu care adversarii preşedintelui se reped din toate direcţiile şi pe toate temele descrie o luptă pe viaţă şi pe moarte. Câmpul politic antiprezidenţial pune în joc toate mijloacele. Şi nu sunt puţine. Faţă de 2004, când Alianţa DA se afla într-o poziţie favorabilă după succesul de la alegerile locale, situaţia s-a schimbat radical. Nici Alianţa nu mai există, Băsescu bazând-se doar pe PD, nici resursele administrative nu sunt la îndemâna susţinătorilor săi, ci a adversarilor care controlează integral adminis­traţia centrală şi peste 70% din administraţia locală.

O notă de disperare a cuprins campania referendară. Şi tocmai această caracteristică conduce spre efecte perverse ce pot varia de la activarea miturilor politice la fraudă. Pentru că totul se desfăşoară de parcă unii ar lupta pentru propria lor supravieţuire, nu pentru interesul general. Traian Băsescu a fost transformat de imaginarul colectiv într-un nou David în luptă cu Goliatul corupt al tranziţiei. Iar dacă David mizează pe popor, pe mobilizarea alegătorilor în favoarea sa, Goliat îşi antrenează "armatele" şi încearcă să producă efectul contrar, demobilizarea electoratului advers şi mai ales a indecişilor. Şi cum nici constituţional, nici organizatoric-electoral şi nici mediatic România nu s-a schimbat semnificativ din 2004 încoace, pe fundalul aces­tei confruntări totale, orice este posibil.

Între mituri şi fraude, Ro­mânia "europeană" a rămas captivă orizontului imaginar şi politic al tranziţiei. Pe fundalul unei crize de autoritate instituţională fără precedent şi a unei suspiciuni generalizate în privinţa bunei credinţe a politicienilor frauda electorală, această temă recurentă, revine. Şi, cum frauda poate să apară în oricare din momentele organizării scrutinului, începând cu campania electorală şi continuând cu organizarea votului şi a secţiilor de votare, trecând prin tipărirea şi controlul buletinelor de vot, până la redactarea listelor electorale şi numărarea voturilor, subiectul este de actualitate.

Analizând această specie tradiţională a democraţiei de mucava româneşti, folclorul electoral, putem regăsi cel puţin şapte metode de fraudare a alegerilor care populează imaginarul politic al concetăţenilor noştri. Cea mai veche metodă, venind din "democratica" Românie interbelică este suveica (preluarea buletinelor gata ştampilate de către "alegătorii selecţionaţi" înainte de intrarea în secţia de votare şi predarea la ieşire a buletinelor neştampilate). În primul caz, ar fi necesare câteva buletine de vot sustrase, situaţie pe care o rezolvă a doua metodă, cea a ştafetei. În această variantă, unul sau câţiva din primii votanţi nu introduc buletine ştampilate în urnă, iar apoi se revine spre scenariul precedent, doar că buletinele de vot se întorc mereu ştampilate. Cămaşa "albastră" este o altă variantă a primei metode în care alegătorul se declară incapabil să opereze alegerea şi cere asistenţa unui anume membru al biroului secţiei de votare - cel în "cămaşa albas­tră" spre exemplu. Următoarele două formule, înlocuirea (substituirea buletinelor votate şi înlocuirea lor cu altele ştampilate "cum trebuie") sau infiltrarea (prezentarea unor persoane la o altă secţie de vot decât cea la care sunt arondaţi, unde, cu complicitatea reprezentatului partidului, ar vota în numele unui alegător absent) prezintă riscuri mari şi necesită o perfectă organizare. Pentru prima dată, turis­mul electoral (formulă tipic est-europeană permisă de existenţa listelor suplimentare şi a votului în alte secţii sau localităţi decât cea de domiciliu) devine riscant în România cu ocazia acestui referendum, căci listele permanente şi speciale se arhivează, iar numele din listele suplimentare vor fi stocate într-o bază de date centralizate ce va permite identificarea celor ce au votat de mai multe ori. Mai rămâne metoda netrasportabilor (utilizarea urnei mobile pentru a obţine votul unor persoane în vârstă care altfel nu ar fi participat la scrutin) care de aceas­tă dată chiar va putea fi folosită, ca şi la referendumul din 2003, căci Biroul Electoral Central a acceptat ca urna volantă să poată fi deplasată doar la simpla cerere verbală, şi nu, ca în 2004, pe baza unor acte medicale dovedi­toare.

Miturile politice şi proliferarea folclorului electoral se pliază pe o cultură politică a neîncrederii generalizate în instituţii şi politică. Campania referendară, dominată de teme negative şi atacul la persoană, încurajează o astfel de tendinţă. Repolitizarea româ­nilor se realizează sub zodia războiului personal, a luptei dintre David şi Goliat. Dar şirul alegerilor ce urmează până în 2010 ar putea influenţa nu doar clasamentul politic şi instituţiile, ci şi gustul public pentru politică.