De ce am fugit din Bucureşti

Din cauza Primăriei. Am plecat doar două zile, până la Sibiu, şi regret că a trebuit să mă întorc atât de repede. Aflasem că Primăria Capitalei plănuia să organizeze aşa-numita "Noapte Albă". Eu stau în Centru, lângă Podul Izvor, şi am priceput, pe baza experienţei, la ce să mă aştept, aşa că mi-am făcut bagajele. Nu e pentru prima dată când liniştea locuitorilor din zona centrală e tulburată de chermezele organizate de oficiali. Acum câteva luni a fost coşmarul "Marelui Premiu" auto, care s-a lăsat cu copaci tăiaţi şi cu circulaţia dată peste cap. Din când în când, câte un "festival al berii" sau un concert organizat de o firmă de telefoane mobile. Acum, o serie de spectacole presupuse culturale, culminând cu un show nocturn cu lasere peste albia de beton care a fost odată râul Dâmboviţa.

Nu am nimic împotriva ideii de spectacol în aer liber. Dar Centrul oraşului acesta a fost, de câţiva ani, confiscat în beneficiul unui circ publicitar care nu dă semne că s-ar opri curând. Nu e nimic cultural sau veritabil sportiv în ceea ce se organizează pe nervii locuitorilor de aici. Ce şoferi români au participat la "Marele Premiu" al "formulei" respective, o competiţie despre care, pariez, nici 1% din români nu ştiau că există? Ce este "cultural" în boxele care pompează muzică house ori etno?

Acestea sunt doar simptomele. Boala are alt nume. Orice oraş cu adevărat mare este, implicit, şi un proiect cultural, nu doar o simplă adunătură de oameni şi clădiri. Fiecare urbe remarcabilă are un "suflet" al său, o atitudine specifică, o identitate vizuală, un set de valori. De la detalii cum ar fi cabinele telefonice roşii din oraşele englezeşti, până la mari monumente istorice, o metropolă adevărată produce o "masă critică" de simţăminte şi idei. La urma-urmei, acestea fac experienţa locuirii într-o asemenea cetate un lucru extraordinar. La Ferrara există o stradă, foarte puţin cunoscută şi circulată, despre care poetul Gabriele D"Annunzio spunea că e cea mai frumoasă din Italia. Nu are nici palate uriaşe şi nici clădiri complicate. E dreaptă, mărginită de două rânduri de copaci. Să te plimbi pe acolo, într-o zi de vară, e o experienţă onirică. O simplă stradă.

Drept e că Bucureştii nici nu au avut noroc. Oraşul acesta a început ca o colecţie de sate şi de mahalale. Dar generaţii de edili şi de arhitecţi au reuşit, până la Război, să îi dea, pe alocuri, un aer european. Acum însă...Razele laser ale actualului Primar General se intersectau peste Centrul Vechi, unde Hotelul Concordia, locul unde s-a desăvârşit, prin alegerea lui Cuza, Unirea Principatelor, stă să se prăbuşească printre gunoaie şi moloz. Chiar nu era nimic de făcut cu banii decât să plătim saltimbanci de stradă? Între atâtea festivaluri ale salamului, chiar nu se găseau nişte fonduri pentru renovarea Hanului Solacolu, un remarcabil monument de arhitectură balcanică ce a devenit o ruină care adăposteşte un bordel notoriu?

De câţiva ani încoace, guvernanţii se laudă pe toate canalele de televiziune că economia "a crescut". Dar cifrele brute ascund esenţialul: calitatea vieţii a rămas scăzută. În cel mai recent clasament al UNDP, din 2006, România se află pe locul 60, din 177 de state. Înaintea noastră aşadar, bucurându-se de o calitate a vieţii mai bună, se află Cuba (locul 50), Mexic (53), Bulgaria (54), Tonga (55) şi Panama (58). Tot e bine că suntem înaintea Libiei (64) şi Braziliei (69), o ţară unde milioane de indieni trăiesc încă în epoca de piatră, în jungla amazoniană.

Date statistice solide pentru oraşele României nu avem, dar e probabil că aici calitatea vieţii a scăzut în ultimii ani. Capitala, cel puţin, a devenit un loc aproape irespirabil. Locurile sale istorice sunt desfigurate cu frenezie. Lângă Catedrala Sfântul Iosif se înalţă o măgăoaie de beton care seamănă cu serele Codlea puse pe verticală. Zidurile unor biserici vechi de sute de ani au fost găurite pentru a se atârna de ele aparate de aer condiţionat. Nici un edificiu cultural cât de cât notabil nu a fost construit în ultimii 20 de ani. Pistele nou-nouţe de biciclete pentru care Primăria a cheltuit jumătate de milion de euro trebuie acum desfiinţate, pentru că au fost puse pe trotuar, în loc să treacă pe la marginea carosabilului.

Acestea nu sunt doar vexaţii estetice. Dezvoltarea decentă a acestei ţări e în joc. Dacă nu vom avea oraşe atrăgătoare şi funcţionale, unde să îţi facă plăcere să locuieşti şi să munceşti, vom pierde cu toţii. Cei cu calificări înalte, mai ales, care au şi standarde mai ridicate, sunt primii care pleacă. Un amic îmi spunea, deunăzi, că îşi vinde casa şi se mută la Braşov, pentru că nu mai suportă Bucureştii. Alţii au plecat deja, mai departe. În epoca globalizării, competiţia dintre state şi regiuni nu e doar economică. Ea este şi culturală. O administraţie nu trebuie judecată doar după kilogramele la hectar obţinute sau după dinamica deficitului bugetar, ci şi după calitatea stilului de viaţă pe care îl face posibil.