De la roşu la portocaliu şi înapoi

Soarta Ucrainei se joacă la graniţele României. Implicaţiile, pentru noi, sunt de ordinul unui cutremur geopolitic de gradul opt - modificarea structurală a teritoriului. Politica românească: n-aude n-avede! Nu că ar putea face mare lucru, meciul se desfăşoară în liga pentru "băieţii mari", iar noi nu mai suntem băgaţi în seamă nici la juniori 2, grupa mică. Totuşi, cineva ar trebui să spună cetăţenilor acestei ţări care este miza evenimentelor de pe graniţa de nord a ţării şi ce consecinţe inevitabile se vor "revărsa" asupra noastră, în funcţie de scenariul care se va impune la Kiev.

Apariţia unui stat nou pe harta Europei, Ucraina, în formatul creat de fosta Uniune Sovietică după încheierea celui de-al doilea război mondial, a fost nu doar o problemă strategică bîntuită de necunoscute, ci şi una cu foarte multe incertitudini în privinţa soluţiilor optime. La început, 1990-1992, dominantă a fost tema moştenirii nucleare a Ucrainei, rezultată din ruperea Uniunii Sovietice. Liderii politici ucraineni au jucat o vreme cartea unui statut nuclear. Condiţie de neacceptat, atît pentru Statele Unite, cît şi pentru Rusia. A fost nevoie de doi ani de concertare şi puternice presiuni ruso-americane, de ameninţarea explicită cu nerecunoaşterea internaţională a noului stat de către principalele puteri ale lumii, de cîteva miliarde ajutor, repede reciclate în buzunarele proprii de prima generaţie post-sovietică a oligarhiei kieviene pentru a obţine cedarea către Rusia a arsenalelor şi a facilităţilor nucleare deţinute, respectiv semnarea Tratatului de Neproliferare în calitate de stat neposesor de arme nucleare. "Raţiunea a învins" şi Ucraina s-a profilat ca un important actor politic european, de nivel sub-regional, aflat în ochiul furtunii. O furtună care s-a hrănit din incertitudinile, amînările, ezitările şi lipsa de hotărîre, respectiv de soluţii solide, la întrebarea simplă: Care (unde) este viitorul politic al Ucrainei? În Europa integrării? În complexul euro-asiatic al Rusiei, în curs de renovare, reconstituire şi consolidare? Sau, într-o presupusă "zonă tampon", aflată între cele două entităţi geo-politice? Iniţial, atît liderii de la Kiev, cît şi partenerii lor de la Est şi Vest, au jucat jocul "neutralităţii". În realitate, toată lumea "cumpăra" timp pentru viitoarele mutări. Neutralitatea Ucrainei avea să se dovedească la fel de nesustenabilă şi iluzorie ca şi aspiraţiile ei, iniţiale, de putere nucleară. Încet-încet, cele două forţe opuse care se exercită asupra Ucrainei, interior şi exterior, au început să îngusteze spaţiul de manevră al "neutralităţii" ei, confruntînd politica de la Kiev cu alegerea inevitabilă: Moscova sau Altceva? Ce altceva? Washington, Bruxelles sau o combinaţie între cele două! Aderarea la NATO şi, respectiv, la Uniunea Europeană a devenit ruta politică destinată Ucrainei, pentru gestiunea căreia puterea de la Kiev trebuia să găsească cele mai bune soluţii politice interne. În această variantă, Rusia fusese distribuită în rolul lui "Ghiţă contra", responsabilul cu băgatul beţelor în roată! Doar că, Rusia a refuzat rolul şi a rămas jucător la tabla de şah pe care se decidea destinul Ucrainei. Varianta blitzkrieg, episodul 1: "Ianukovici preşedinte", s-a terminat cu un dezastru pentru Rusia, respectiv cu victoria "Revoluţiei democratice". Ucraina trecuse de la roşu la portocaliu! Ca în multe alte situaţii politice decisive, atît Washington-ul şi Bruxelles-ul au dovedit că pot cîştiga bătălii, dar nu sunt capabile să exploateze şi să organizeze "pacea" post confruntare. NATO a tărăgănat parcursul spre integrare al Ucrainei, desigur din motive cît se poate de temeinice, dar mai ales de teama abil întreţinută de Moscova că Ucraina va fi calul troian al Rusiei în Nato. Înlăturarea unei asemenea posibilităţi cere un lung şi foarte dificil parcurs de măsuri, reforme, verificări şi reverificări, "sigilări" şi "resigilări", crearea unui întreg sistem de protecţie etc. Bruxelles-ul, la rîndul său, s-a culcat pe urechea algoritmului "Întîi Nato, pe urmă UE", care fusese convenit şi aplicat pentru toate ţările din fostul spaţiu al Europei de est. Aşa a rămas Ucraina revoluţiei portocalii şi în afara NATO şi în afara UE! Între timp, Moscova şi-a făcut temele de acasă, aşa cum trebuie, iar la a doua încercare a prăbuşit puterea portocalie de la Kiev, pentru a-l impune pe Ianukovici preşedinte cu o victorie zdrobitoare, la urne. Conform scenariului prestabilit, noua putere roşie instalată la Kiev a continuat pentru o vreme să semnalizeze (dreapta) interesul pentru integrarea europeană, dar să manevreze (stînga) pentru integrarea în complexul geopolitic euro-asiatic resuscitat în forţă şi cu succes de Rusia, pe fondul unor slăbiciuni structurale ale occidentului, potenţate de criza economică şi politică declanşată la sfîrşitul primului deceniu din noul mileniu. Jocul duplicitar al lui Ianukovici a ajuns, în cele din urmă, la scadenţă. UE a pregătit formele de preaderare şi i le-a pus liderului ucrainean sub nas, spre semnare, uitînd de prioritatea integrării în NATO! Refuzul a închis spaţiul de joc al Preşedintelui ales de Moscova şi votat de o mare majoritate a ucrainienilor. Lupta deschisă pentru soarta Ucrainei s-a dezlănţuit iar. Este ceea ce vedem de cîteva săptămîni prin "ochii" deformaţi ai ştirilor şi imaginilor de la Kiev, precum şi din alte cîteva oraşe mari ale Ucrainei. Sfîrşitul puterii lui Ianukovici este sigur; incert rămîne, însă, parcursul ulterior, direcţia lui, stabilitatea şi capacitatea de finalizare politică a viitoarei puteri care se va instala. Va reveni Ucraina la "portocaliu"? Acesta este un scenariu puţin probabil, chiar dacă o parte din politicile şi poate chiar oamenii fostei puteri portocalii se vor regăsi în noile structuri de guvernare. O putere radicalizată, capabilă să ducă în scurt timp ţara în UE şi eventual în NATO? Scenariul acesta, chiar dacă plauzibil din punctul de vedere al aşteptărilor unei părţi a electoratului ucrainian şi al unei mari majorităţi a politicienilor occidentali este pur şi simplu inacceptabil pentru Rusia. "Din punct de vedere strategic, Ucraina trebuie să fie o proiecţie strictă a Moscovei, la sud şi la vest" - Alexandr Dulghin, dixit, marele guru al geo-politicii ruse. Cum poate fi rezolvată această tensiune care străbate spaţiul ucrainian de la crearea noului stat şi pînă astăzi? Radical, nu se poate ieşi decît prin restructurarea actualei entităţi statale, numită Ucraina; fie prin ruptură, fie printr-o federalizare care va fi doar preambulul rupturii! Desigur, soluţia radicală nu se va impune de la sine şi nici nu este probabil să se precipite, ca primă opţiune politică. Are dezavantajul că este foarte greu digerabilă, atît interior, cît şi pe plan internaţional. Ca întotdeauna, există la îndemînă pseudo-soluţii, cum este crearea unei noi bucle de aşteptare, pe fondul unui reformism edulcorat, care nu va face altceva decît să pregătească eşecul şi viitoarele episoade de confruntare. Secvenţa aceasta s-a repetat deja de trei ori în România, din Decembrie 1989 şi pînă astăzi, fără ca apartenenţa la NATO sau UE să blocheze mecanismul! În Ucraina este abia la al doilea episod!

Ce înseamnă toate acestea pentru România? Pe scurt, un viitor conturat şi colorat de politica Moscovei, mai mult decît de influenţa europeană şi transatlantică! Obiectivul pe termen mediu al geopoliticii ruse este restructurarea masivă a statelor din ceea ce s-a numit în secolul XIX şi XX cordonul sanitar al Europei. Rusia şi, se vede tot mai clar, nu numai ea!!!!!, consideră că "viitorul bun" al regiunii din care România face parte este crearea unor micro entităţi statale, omogene din punct de vedere etno-cultural şi aliniate strict, fără echivoc, pe axa Moscova-Bruxelles. O axă "eliberată" de sub influenţa americană şi prin urmare, dominată strategic de Rusia! Prin urmare, la întrebarea: Ce urmează după portocaliu?, răspunsul cel mai probabil, pe termen mediu este, suprinzător poate pentru unii, dar plin de consecinţe pentru toţi: iar Roşu! Şi, nu numai la Kiev!