De Ziua Rusiei- Putin a îndemnat ruşii să rămână patrioţi

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut un apel către ruşi să rămână uniţi şi să dezvolte "profunde sentimente de patriotism" şi "fundamente spirituale" care străbat istoria Rusiei, în timpul unui discurs pe care l-a ţinut pentru a comemora Ziua Rusiei, relatează BBC, potrivit Hotnews.

Ziua Rusiei, sărbătoarea naţională a Federaţiei Ruse, este sărbătorită anual pe 12 iunie din 1992 pentru a comemora adoptarea oficială a Declaraţiei de suveranitate a Federaţiei Ruse la 12 iunie 1990, care a declarat "independenţa" Rusiei faţă de URSS.

Într-un discurs la Kremlin, Putin a adus din nou un omagiu lui Petru cel Mare, pe care l-a omagiat într-un discurs săptămâna aceasta, pentru a marca 350 de ani de la naşterea ţarului rus.

"Astăzi, suntem deosebit de conştienţi de cât de important este pentru Patrie, pentru societatea şi poporul nostru să fim uniţi", a spus Putin.

Opinia Cititorului ( 3 )

1.  fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2022, 19:58)
sa moara toti pentru el, familia lui, averea lui, puterea lui, marirea lui, fanteziile lui, patologia lui
2.  fără titlu
(mesaj trimis de Imbecillus în data de 12.06.2022, 21:12)
mai demult unui "crestin practicant " ajuns la ""o etate ""aproape de trei cifre (foarte ager la minte si sprinter ) i-am urat "LA MULTI ANI " dar m-a "certat "" ca să nu-l blestem cu LA MULTI ANI "" ci să-i urez "Sfârşit Bun ! "" ;
pentru aniversarea celor 2022-1990 =32 de ani a Federaţiei Ruse se cuvine să le urez tuturor patrioţilor ruşi "LA MULTI ANI!!" dar pentru moştenirea năravurilor celor 350 de ani ar trebui să le urez conducătorilor lor "Sfârsit Bun!"" ca să nu mă blesteme urmaşii celor ucişi de ordinele lor speciale şi "patriotice""?
3.  fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2022, 09:18)
Cat valoreaza cinstea, prietenia si onoarea rusilor.
Un dar otrăvit. Cum a încercat Rusia, ca aliat, să ocupe România
După cum bine se știe, spre sfârșitul veacului al XIX-lea, România principelui Carol I era angrenată în Războiul de Independență, denumire folosită în istoriografia română pentru a face referire la războiul ruso-turc din 1877-1878, în urma căruia, luptând de partea rusă, și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman. La 16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat la București un tratat prin care trupelor ruse li se permitea trecerea pe teritoriul României, cu condiția să respecte integritatea țării de tranzit. Mobilizarea a început, iar aproximativ 120.000 de soldați s-au adunat în sudul țării pentru a se apăra împotriva unui eventual atac al forțelor otomane de dincolo de Dunăre. La 24 aprilie 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman.
Premise
La 21 mai 1877, în parlamentul român, Mihail Kogălniceanu a declarat independența României ca voință a poporului român. O zi mai târziu, actul a fost semnat de principele Carol I. Tot atunci „guvernul român a anulat plata tributului către Turcia (914.000 lei ), iar suma a fost dată în schimb Ministerului de Război. Inițial, înainte de 1877, Rusia nu dorea să coopereze cu România, deoarece nu voia ca aceasta să participe la tratatele de pace de după război. Însă rușii au întâlnit o armată turcească foarte puternică, de 50.000 de soldați, condusă de Osman Pașa la Asediul de la Plevna (Pleven) unde trupele conduse de generali ruși au suferit pierderi deosebite, fiind înfrânte în mai multe bătălii. De aceea, Nikolai Konstantinovici , Marele Duce al Rusiei, i-a cerut lui Carol I ca armata română să intervină și să-și unească forțele.
Principele Carol I a acceptat propunerea de a deveni Mareșal al trupelor ruse pe lângă Comandamentul propriei armate române, putând astfel conduce forțele armate combinate la cucerirea Plevnei și predarea oficială, după grele confruntări, a generalul turc Osman Paşa. Armata Română a câștigat bătăliile de la Grivița și Rahova, iar la 28 noiembrie 1877 cetatea Plevna a capitulat și Osman Pașa a predat orașul, garnizoana, sabia colonelului român Mihai Cerchez. După ocuparea Plevnei, Armata Română a revenit la Dunăre și a câștigat bătăliile de la Vidin și Smârdan.
Pierderea Basarabiei de Sud
Cu toate acestea, exista un plan mascat al Imperiului Țarist. Anume, cel de anexare a coridorului până la Istanbul. Mai exact, Basarabia de Sud, Dobrogea, Estul Bulgariei cu Adrianopolul. Țelul extins era, de fapt, invadarea și ocuparea totală a teritoriului românesc. Obiectivul României ca țară era obținerea independenței de stat. Carol I fusese sfătuit de cancelarul german Otto von Bismarck să adopte o poziție de neutralitate. Ca atare, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, a ordonat agenților diplomatici să expună cancelariilor europene această postură convenită oficial. Rușii încercau să constrângă guvernul Lascăr Catargiu faptul de a le facilita trecerea armatei pe teritoriul românesc încă din 1874.
“Rusia a trimis în România mai multe corpuri de armată”
În primăvara anului 1878, sistemul român de informații anunța că se află în posesia unor date concrete, că părți ori întreaga țară avea să să fie anexată de Rusia Țaristă. Prefecții unor județe certificau identic pregătirea ocupației. Semnale de același fel veneau dinspre Ploiești, Focșani, Galați, Buzău, Bolgrad și aveau să detașeze un crud adevăr-rușii anexaseră Sudul Basarabiei. În pofida faptului că prin Convenția din 4 aprilie 1877, Rusia se obliga să respecte inviolabilitatea teritoriului românesc și toate drepturile politice ale statului. Totuși, aproape un an mai târziu (3 martie 1878), în Tratatul de Pace încheiat între cele două părți beligerante la San Stefano, articolul 5 stipula că numai „Sublima Poartă recunoaște independența României”. Rusia nu.
Doar Serbia avea avantajul validării oficiale de către cele două imperii. O asemenea situație l-a determinat pe Dimitrie Sturdza să concluzioneze că: „Rusia nu voia să recunoască independența noastră și își rezerva dreptul de a ocupa țara timp de mai mulți ani sub motivul staționării trupelor sale în Bulgaria”. Mai grav, susținea cunoscutul om politic și academician, era faptul că Imperiul Țarist a tratat direct cu cel Otoman și în alte chestiuni, fără a ne consulta. Iar „acum, Rusia a trimis în România și au intrat deja în țară mai multe corpuri de armată, Corpul al 2-lea a intrat la Giurgiu și campează în poziții strategice”.
Grava încercare a autorităților române urma să-și afle în parte rezolvarea, în vara lui 1878. Anterior, cercul diplomației de la București solicitase ajutor Angliei, țară ce avea ample interese de ordin economic în Mediterana de Est și la Gurile Dunării. Astfel, la presiunile guvernului britanic, care a amenințat direct Rusia cu declanșarea unui război asupra ei (flota engleză se afla deja la porțile Constantinopolului) pentru situația creată în Bulgaria, Imperiul Țarist s-a văzut nevoit să se consoleze și să accepte, cel puțin momentan, că Marile Puteri nu vor anexarea României. Mai mult, a început să dea semnale de retragere a unor părți din trupele sale. Exista momentul propice ca armata română, în colaborare cu cea engleză și otomană aflate în sud, atunci aliate, să reușească o încercuire și tăiere a căilor de comunicații ale celei ruse.
Cu toate acestea, guvernul român se temea de faptul că Rusia nu se va limita la anexarea celor trei județe din Sudul Basarabiei, ci va trece la pasul următor, ocuparea Dobrogei, teritoriu proaspăt retrocedat României. Abia la 29 ianuarie 1879, autoritățile noastre au primit informația din partea generalului maior rus Feldman că în urma încheierii Tratatului de Pace cu Turcia se va trece la retragerea armatei sale de pe teritoriul românesc într-o săptămână, respectiv începând cu data de 6 februarie același an. Pe deasupra, același ofițer, în data de 17 februarie 1879, a fost nevoit să dea o asigurare guvernului de la București. Anume, aceea că retragerea militarilor ruși nu va avea loc prin Dobrogea. Totuși, autoritățile române au recurs la măsuri de supraveghere a acestei operațiuni.
Așadar, aliații noștri de la Răsărit nu și-au dezmințit tendințele seculare de ocupare a unor teritorii ce nu le-au aparținut vreodată. Așa cum o făceau de pe vremea Ecaterinei cea Mare sau a lui Ivan cel Groaznic. Și cum, istoria ne-a arătat, au continuat să o facă. Ba chiar prezentul este o mărturie în acest sens.