Dentiştii, biologii sau biochimiştii îşi pot cumpăra cabinetele în care profesează

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 16 mai 2005

Ministerul Sănătăţii (MS) a acceptat includerea prevederii privind dreptul dentiştilor, biologilor, biochimiştilor şi altor categorii profesionale cu activităţi conexe actului medical, de a cumpăra cabinetele în care profesează, în proiectul de Lege privind vînzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale.

Propunerea ca şi alte categorii profesionale cu activităţi conexe actului medical şi care au drept de liberă practică să-şi poată cumpăra spaţiul în care lucrează a fost transmisă MS de organizaţiile nonguvernamentale din domeniul medical.

În forma propusă de Ministerul Sănătăţii, proiectul de Lege dă dreptul acestor categorii profesionale, alături de medicii de familie şi medicii specialişti din ambulatoriul de specialitate, să-şi poată cumpăra spaţiile cabinetelor medicale în care îşi desfăşoară activitatea. Vînzarea acestor spaţii se va realiza prin negociere directă, fiind interzisă vînzarea către persoanele fizice care nu au calitatea de medic şi drept de liberă practică sau persoanelor juridice care nu au ca unic obiect de activitate serviciile medicale. Vînzarea spaţiilor care nu se realizează prin negociere directă se va face prin licitaţie publică cu strigare, iar consiliile judeţene sau locale vor aproba lista spaţiilor din proprietatea sau administrarea lor care vor fi scoase la vînzare, prin negociere sau licitaţie.

Preţul de vînzare al spaţiului va fi de 30% din valoarea stabilită de evaluator, pentru diferenţa de 70% cumpărătorul obligîndu-se prin contractul încheiat să facă investiţii în aparatura medicală, dotarea sau amenajarea cabinetului medical în termen de şapte ani de la data semnării contractului. Spaţiul poate fi plătit şi în rate, în cinci ani. Sumele obţinute din vînzarea spaţiilor medicale se constituie în venit la bugetul de stat în cotă de 10%, diferenţa fiind virată la bugetele locale respective şi utilizată pentru realizarea unor proiecte de interes public. Nu fac obiectul prezentei Legi spaţiile aflate în administrarea unităţilor spitaliceşti.

Acest proiect de Lege, dezbătut vineri cu reprezentanţii societăţii civile şi ai medicilor de familie din diverse zone ale ţării a fost contestat de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Asiguraţilor şi Pacienţilor din Asigurările Sociale de Sănătate, dr Alexandru Buzamet, care a spus că "vînzarea întregii baze materiale a ambulatoriului este abuzivă şi încalcă legea fundamentală a ţării". El a întrebat ce se va întîmpla dacă, în aceste condiţii, unii medici îşi vor abandona meseria sau unde vor practica generaţiile viitoare de medici de familie.

Secretarul de stat din ministerul Sănătăţii, Szekely Erwin Zoltan, a răspuns că acest proiect de Lege este o opţiune politică, iar populaţia va sancţiona actualul program de guvernare în cazul în care va fi nemulţumită, la viitoarele alegeri."Credem că medicii trebuie să fie proprietarii cabinetelor unde practică, atît pentru stabilitatea lor, cît şi pentru creşterea calităţii actului medical", a declarat secretarul de stat. El a adăugat că toţi cei care se simt lezaţi de neconstituţionalitatea unei legi se pot adresa Curţii Constituţionale. Referitor la posibilitatea ca unii medici să-şi abandoneze profesia, secretarul de stat a spus că "indiferent de forma de proprietate a spaţiului în care lucrează, orice medic poate să abandoneze profesia; vor veni alţi medici care să profeseze în locul lui".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb