Depreciere de peste 8% pentru indicii bursieri

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 10 octombrie 2011

Depreciere de peste 8% pentru indicii bursieri

Principalii indici bursieri au înregistrat scăderi mai mari de 8%, în perioada 6 septembrie - 6 octombrie.

Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de inves­tiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a coborât cu 8,85%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 8,05%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 8,95%.

În schimb, titlurile "Electroargeş" Curtea de Argeş (simbol ELGS) au adus investitorilor câştiguri de 21,45%, în perioada analizată.

Producătorul de electrocasnice a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un profit net de 4,3 milioane lei, cu 20,79% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Afacerile companiei au crescut, în perioada ianuarie- iunie, cu 24,18%, la 64,14 milioane lei, faţă de prima jumătate a anului 2010.

Veniturile totale obţinute de societate, în primele şase luni, au înregistrat un plus de 22,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, însumând 65,79 milioane lei. Cheltuielile totale au crescut cu 22,46%, la 60,69 milioane lei.

"Electroargeş" Curtea de Argeş are un capital social de 2.862.028 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,1 lei/titlu. "Portavon" Galaţi deţine 29,61% din acţionariatul companiei.

La capitolul fonduri de investiţii, "FON" a adus inves­titorilor scăderi ale câştigurilor de 0,78%.

Tradiţionaliştii care au preferat, pe 6 septembrie, să constituie depozite în euro, la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank", au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care şi-au plasat economiile în depozite în lei, la "Piraeus Bank", nu au fost inspiraţi, în­registrând pierderi de 0,81%.

Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregistrat scăderi ale economiilor de 1,43%.

Cotaţia aurului a scăzut cu 7,26% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 170 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1.657 dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb