Diavolul şi societatea civilă

Titlul acestui articol este o trimitere la Jean Paul Sartre şi a sa piesă de teatru "Diavolul şi bunul Dumnezeu!". Cu atât mai mult cu cât săptămâna trecută vorbeam, în articolul meu anterior, despre accelerarea istoriei odată cu reforma protestantă, iar piesa lui Sartre foloseşte ca fundal tocmai războaiele religioase care au urmat declanşării Reformei. Dar piesa tratează - ca multe alte piese ale lui Sartre - despre modul în care reacţionează "natura umană" în condiţii extreme. Mai este Binele posibil atunci când istoria o ia razna? Poţi alege, precum o face Goetz în piesa lui Sartre, să distrugi ceva (oraşul Worms, în cazul nostru) doar pentru a face răul şi a provoca binele să se manifeste?

Când observăm campaniile, din ce în ce mai agresive, care urmăresc diabolizarea societăţii civile, şi în special a organizaţiilor care militează pentru drepturile omului, constatăm că Răul, sub forma iliberalismului destructurant al democraţiei, îşi găseşte nu doar susţinători, ci şi un public. Societatea civilă, în diferitele sale forme, este un factor fundamental al oricărui proces de democratizare, iar asaltul permanent împotriva acesteia este simptomul unui reflux al democraţiei. Şi, pentru a fi convingător, iliberalismul, deşi este un curent eminamente politic, se aliază cu orientări religioase fundamentaliste pentru a ajunge mai uşor la publicul său. Un public avid de teoria conspiraţiei. Şi, ca o formă de declinare a acestui iliberalism în România, precum în Rusia sau Ungaria, "Marele Satan" este George Soros, deşi în Turcia acesta ia forma lui Fethullah Gulen, iar în Iran, a lui Donald Trump.

De altfel, avatarurile cazului iranian ilustrează, poate mai bine decât celelalte, efectele devastatoare ale unei campanii împotriva societăţii civile. Discursul din 13 octombrie al lui Donald Trump împotriva acordului nuclear cu Iranul a avut drept efect pervers (dar oare, nu cumva scontat dintru început) decredibilizarea societăţii civile iraniene. În discursul său pentru anunţarea strategiei Administraţiei privind acordul nuclear cu Iranul, neputând merge până la anularea acestuia, preşedintele american a declanşat un atac împotriva corpului Gardienilor revoluţiei, această adevărată Securitate a regimului ayatollahilor. După acest episod, toate fracţiunile, de la cele reformatoare la cele mai reacţionare, s-au concurat pentru a transforma poliţia religioasă secretă în "eroi ai naţiunii" şi în "inimă a poporului". Dacă pentru aşa-numiţii "pasdarani" efectul este o popularitate cum nu au mai cunoscut de la încheierea războiului dintre Iran şi Irak, din 1989, în schimb, societatea civilă iraniană, cea care a jucat un rol determinant în transformarea regimului, a fost pusă într-o situaţie dificilă.

Pentru că fracţiunile radicale folosesc discursul lui Trump pentru a demoniza disidenţa şi a împiedica orice critică. Pentru fundamentalişti, declaraţiile lui Donald Trump sunt cea mai bună oportunitate pentru a denunţa în orice critic un complice al Americii în interiorul Iranului. Cam tot aşa cum duşmanii din interior ai României sunt manevraţi de George Soros sau cei ai Turciei de Fethullah Gulen.

De fapt, prezenţa lui Sheytane Bozorg, a Marelui Satan, îi obsedează pe toţi integriştii religioşi, indiferent de confesiunea formală de la care se revendică. Creştini sau musulmani, aceştia nu sunt dispuşi să accepte consensul şi diversitatea democratică, şi încearcă, în numele unităţii naţionale şi/sau religioase, să distrugă rădăcinile răului democratic, societatea civilă.