DIN CAUZA PANDEMIEI Pierdere de 3,56 milioane lei pentru Turism Covasna, după primele nouă luni ale anului

A.I.
Piaţa de Capital / 9 noiembrie 2020

Pierdere de 3,56 milioane lei pentru Turism Covasna, după primele nouă luni ale anului

Turism Covasna (TUAA), companie controlată de SIF Transilvania (SIF3), a raportat pentru primele nouă luni ale acestui an o pierdere de 3,56 milioane de lei, faţă de un profit net de aproape 2,21 milioane de lei în primele trei trimestre ale lui 2019, în contextul în care veniturile din exploatare s-au redus cu 54,4%%, până la 6,83 milioane de lei, reiese din raportul companiei remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania arată că, activitatea societăţii a fost oprită în perioada a 18 martie - 30 iunie, în urma restricţiilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii pandemiei, unele fiind încă în vigoare.

"Prin comparaţie cu perioada similară a anului anterior, activitatea a fost afectată de criza generată de pandemia Covid-19 începând cu data de 16 martie 2020. De precizat că în primele două luni ale anului societatea a înregistrat o creştere a veniturilor, +32%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior. Însă, după declararea stării de urgenţă, activitatea a fost întreruptă integral pentru o perioadă de aproximativ trei luni, au fost anulate un număr semnificativ de rezervări şi evenimente corporate şi au fost menţinute o serie de restricţii de către autorităţi, fapt ce a condus la nerealizarea veniturilor estimate", se arată în raportul companiei.

De asemenea, se menţionează că societatea a avut contracte de servicii de turism pe toată perioada anului la segmentul turism extern, dar care nu au mai fost prestate din cauza pandemiei.

Reducerea activităţii s-a reflectat şi al nivelul cheltuielilor, cele de exploatare fiind, la data de 30 septembrie 2020, de circa 9,89 milioane de lei, cu 17,3% sub cele de la finele primelor nouă luni ale anlui trecut, în sumă de 12,07 milioane de lei.

În aceste condiţii, compania a raportat o pierdere din exploatare de 3,16 milioane de lei, faţă de câştigul de 2,91 milioane de lei din primele trei trimestre lui 2019, la care s-a adăugat un rezultat negativ din activităţile financiare de 0,34 milioane de lei.

SIF Transilvania deţine 95,15% din Turism Covasna companie care, la ultimul preţ de tranzacţionare a acţiunilor TUAA, de 0,0585 lei, are o valoare de piaţă de 27,56 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Lasă că le da Guvernu Orban ajutoare..după alegeri...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb