Directorul Renault, încrezător cu privire la perspectivele Dacia

Ziarul BURSA #Companii #Auto / 6 septembrie 2013

Directorul Renault, încrezător cu privire la perspectivele Dacia

Directorul general de la grupul auto francez Renault SA, Carlos Ghosn, îşi pune speranţele în maşinile ieftine în condiţiile în care autovehiculele electrice au înregistrat progrese sub aşteptări, transmite Bloomberg. Într-un interviu acordat săptămâna aceasta pentru Bloomberg, Ghosn a recunoscut că Renault şi partenerul japonez Nissan nu vor reuşi să-şi atingă obiectivul de a vinde 1,5 milioane automobile electrice până în 2016. În aceste condiţii, marca Dacia devine şi mai importantă pentru strategia Renault de a-şi reduce dependenţa de vânzările de autovehicule din segmentul mid-range pe o piaţă europeană în scădere.

"Dacă există un segment de piaţă care a înregistrat o creştere fantastică este segmentul entry graţie dezvoltării pieţelor emergente şi consumatorilor sensibili la preţ din sudul Europei", a spus Carlos Ghosn. "Dacia s-a descurcat foarte bine în acest mediu şi va continua să facă acelaşi lucru", a adăugat Ghosn, citat de Agerpres.

Grupul Renault îşi va demonstra eforturile de a atrage consumatori interesaţi de preţ la salonul auto de la Frankfurt când va dezvălui noua versiune a modelului Dacia Duster. Actuala versiune a acestui autovehicul de teren are un preţ de cost care începe de la 10.490 de euro, mai puţin de jumătate decât preţul unui Volkswagen Tiguan.

"Nissan şi Dacia au fost decizii strategice fantastice sub conducerea lui Ghosn", a apreciat Jens Schattner, analist la Macquarie Europe, adăugând: "Deocamdată autovehiculele electrice nu au înregistrat succes".

Împreună, Renault şi Nissan au vândut doar 68.000 de vehicule electrice anul trecut. Consumatorii sunt nemulţumiţi atât de preţul ridicat al acestor modele cât şi de distanţa mică parcursă de automobilele electrice după încărcarea bateriei.

Referindu-se la situaţia generală de pe piaţă, Carlos Ghosn a apreciat că piaţa europeană dă semne de stabilizare după şase ani consecutivi de declin.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb