Discount românesc la artă internaţională

Corneliu Baba s-a instalat în fruntea clasamentului maeştrilor ale căror opere s-au vîndut la licitaţia casei Alis de duminica asta. Şi nu oricum, ci cu un arlechin în stilul care l-a impus pe marele pictor, unul trist, gînditor, mai inteligent şi mai serios decît cei pe care îi amuză. La 35 de cm pe 30 nu este o pictură de mari dimensiuni dar are tot ce îi trebuie pentru a fi un portret pe care să-l păstreze urmaşii pe peretele castelului, pentru a-şi arăta strămoşii. A fost propus cu 100 de milioane de lei şi s-a dat cu 260. Sau cu 10 şi 26 de mii de RONi. Evoluţia preţului înseamnă nu numai un prag deosebit, ci şi un salt remarcabil, de aproape 3 ori, cu 160 de milioane mai mare.

Nu a fost ultima ofertă a secţiunii, cea de la care se aşteaptă preţuri uriaşe de adjudecare, pentru că la 10 mii era depăşită în catalog de "Portretul doamnei Sileanu" de G. D. Mirea, propus cu 12 mii de lei, noi, dacă vreţi, dar care nu s-a vîndut. Şi dacă nu s-a vîndut, nu ne interesează. Tot cu 10 mii, cît 100 de milioane, a fost propus un alt portret informal, o femeie în strai popular, văzută mai mult din spate, aparent gînditoare. Pictura de Dumitru Ghiaţă a fost vîndută, pînă la urmă, cu 17 mii de lei. La numai 13 s-a oprit un peisaj de pe Calea Victoriei, o adevărată cronică în imagini de mare caracter documentar, în care vedem şi Palatul Telefoanelor, dar şi Teatrul Naţional, de fapt faţada refăcută de hotelul Terasa Anda, nou apărut în zonă şi care a avut această idee deosebită, sau i-a fost impusă, cum spun unii. În guaşa lui Dărăscu vedem că, pe vremuri, cînd circulau maşinile de epocă pe Calea Victoriei, pietonii se plimbau, ca şi acum, pe mijlocul străzi, cam alandala, printre maşini. Numitul desen, că doar este o guaşă, a fost vîndut cu 130 de milioane de lei vechi dar încă buni, în creştere de la tot 100. Altfel spus, podiumul şedinţei a fost ocupat de lucrări care au plecat de la acelaşi preţ, 10 mii de lei, dar s-au oprit la niveluri diferite, după cum le-a lăsat bateriile.

Un alt peisaj, mult mai rural, de fapt mai natural, o margine de pădure în şanţ, a pornit de la un preţ mai mare, 12 mii de lei, cît vedeta doamnă Sileanu de G. D. Mirea, dar spre deosebire de acesta s-a şi vîndut, fără vreo creştere, la nivelul iniţial. Vorbim de o pictură de Jules Dupré, meşter francez care a trăit între 1811 şi 1889, reprezentant de seamă al aşa-numitei Şcoli de la Barbizon, cu lucrări la Luvru şi toate marile muzee ale lumii, ba chiar şi în licitaţii. Akoun, dar şi alte cataloage, îi dă o cotă foarte mare, 27 de mii de euro, astfel că vreo 3,5 mii de euro, cît a scos la noi fără nici o creştere, este ori chilipirul secolului, ori explicaţia ne scapă. Şi este vorba de o pictură în ulei, de dimensiuni demne de luat în seamă, 90-60-90-ul picturii, adică 35 pe 45. De cm. Faptul că s-a cerut un preţ mic şi nu a fost pusă la finalul licitaţiei, pe postul de vedetă cu şanse mari de înmulţire a pornirii, ceea ce nu a făcut din nici o poziţie, ne împinge spre speculaţii. Pînă şi un braţ de crizanteme, dintre cele multe pictate de Octav Băncilă după gustul şi cererea vremii, a pornit de la un preţ mai mic, 7 mii de lei, şi s-a dus mai sus decît lucrarea francezului nostru de Barbizon, la 12,5 mii, unde "virgulă cinci" înseamnă 5 milioane vechi. Fără să ţină cont de valul de francofonie care ne va atinge în curînd coastele, şi o Dobroge cam fără sclipire de Paul Miracovici ajunge aproape să-şi tripleze preţul, să urce de la 4,5 la 11 mii de lei.

Un alt pictor cu ceva cotă internaţională este Laszlo Neogrady, mult mai prezent ca el în licitaţiile noastre. Nu se poate ridica la pretenţiile acestuia, dar cu siguranţă nu se poate mulţumi cu mia de euro obţinută la Alis duminica trecută, mai ales cînd cota afişată în acelaşi Akoun este de 4.700 de euro. Este drept, însă, că şi Dărăscu este cotat acolo cu vreo 8 mii de euro dar s-a dat cu jumătate la noi. Iar Neogrady, cel puţin, a cunoscut o creştere semnificativă, de la 2,4 la 3,8 de mii de lei. Un alt purtător de nume maghiar din licitaţie este necunoscutul, pentru organizatori, Vizkeleti W. E., care nu este nimeni altul decît Vizkeleti W. E. Emerich, trăitor între 1819 şi 1895, cu o cotă între 3 mii şi 3,5 mii de dolari, ceea ce înseamnă ceva mai puţin în euro. "Piaţa", pictura lui vîndută cu 3,4 mii de lei, în creştere de la 2,4 mii, nu este cu nimic mai prejos faţă de cele care au obţinut preţurile pe care se bazează cota amintită şi aveau acelaşi nume, dar în engleză, adică "Market". Interesant ar fi de aflat istoria acestor picturi din stirpea aleasă a celor vîndute în Occident cu preţurile cele mari, dar care la noi se pretează la ceea ce alţii ar numi dumping. Sau s-o fi decretat vreun discount la artiştii străini, care au intrat fără paşaport pe piaţa noastră? Or fi ele venite de acolo să se vîndă la noi, sînt rămase din vremuri şi acum au ieşit la lumina vînzării, sau ne plasăm direct la a treia categorie de explicaţii, adică "Altele"?

O pictură semnată cu nume străin, de fapt doar două litere, dar care ne trimit la un nume străin, este cea realizată de Geor-ge Loewendal, cel venit din stirpea prinţilor pentru a picta ţărani în România. Portretul ţăranului bucovinean Lucutar Toader, pe care l-aş numi voievodal, dacă nu aş avea senzaţia că mă exprim ca Păunescu, s-a vîndut cu preţul autosuficient de 6 mii de lei, un preţ mic pentru o pictură mare, chit că autorul nu figurează în cataloagele invocate pe aici, prin articol. După el, la 15 milioane de lei dis-tanţă, s-a vîndut, în stagnare şi cu 45 de milioane, o natură moartă de Aurel Cojan, maes-trul care a apucat să-şi mai vadă ţara înainte de a ne părăsi, la o vîrstă frumoasă. Şi tot după, o altfel de femeie, mai pe gînduri decît ţăranca lui Ghiaţă, a fost adjudecată cu o mare creştere, 3,4 mii de lei, de la numai 1,5, mai ales că nu s-a turnat ulei pe ea, ci doar apă, cu acuarelă, şi susţinere de creion şi cărbune. Înainte, însă, creşterea fusese de la 4 mii la 8,5 mii şi a fost trecută pe numele lui H. H. Catargi, din cauza unei naturi statice din 1966, dar despre care nu se pot spune prea multe, nu că ar fi ocultă, ci pentru că nu prea ai ce.

Pînă să trecem toată capitala pe franceză sau furculition, rerostim maghiara cu Zoltan Veress, nu jucătorul canadian de golf, ci pictorul care a trăit la îngînarea dintre secolul trecut şi cel dinaintea lui, adică la ros-tul de dilatare, cum ar spune Videanu, dintre secolul nouăşpe şi douăzeci. "Flora" lui, adică o pictură de dimensiuni mari ce reprezintă o tînără rubicondă, rudă prin obrajii roşii de roz ce sînt cu copilaşii din jur, a fost propusă şi vîndută cu acelaşi preţ, trei mii de lei.

Cam multă maghiară, însă, şi cum în ultimul timp a fost servită doar flambată, model Budapesta, ne vom îndrepta uşor spre francofonia care ne aşteaptă săptămîna viitoare. Cum este posibil să scriem articolul în limba lui Voltaire, rugăm cititorii fideli să-şi refacă rapid cunoştinţele în domeniu. Dacă nu o fi aşa, tot ne trebuie o limbă străină, că nu om ajunge cu toţii parlamentari, şi măcar săptămîna ce vine vom avea senzaţia că înţelegem ce se vorbeşte în toată lumea. A bon entendeur, au revoir şi sănătate!