Discrepanţe în finanţe, balanţe şi uzanţe

Reuniţi în conclavuri de "punere la cale", puternicii zilei - guvernanţi, şefi de partide politice, de servicii secrete, generali fără oşti, politicieni miliardari şi miliardari de carton, moguli de presă din camarila afluită - nărăviţi la "miere publică" şi la "scuipat sâmburi" îşi văd exclusiv de interese şi vorbesc de... starea Naţiunii! Şi Ţara se prăpădeşte. Şi nu este o figură de stil!

Indiferent de ce spune preşedintele României, de ce susţin prim-ministrul guvernului şi miniştrii săi, de ce afirmă guvernatorul Băncii Centrale, şeful delegaţiei FMI, sau alte feţe "luminate" de varii interese venale, România inaintează periculos către hotarul dintre "a fi" şi "a nu fi".

Eşuată în depresiune economică şi administrată după sloganul "Aprés moi, le déluge!" (După mine, potopul!), România se dezagregă, economic, financiar, societal, politic şi cultural.

Bunăstarea suveranului - tocată de o tranziţie zănatecă spre nicăieri (privatizarea economiei naţionale contabilizează ca finalitate destructurarea profundă a economiei naţionale şi amputarea cu circa 4 milioane de locuri de muncă a capacităţii de ocupare în economia reală!), de politici publice perdante şi "politichie" de cafenea, de curbele de sacrificiu (decupate bicisnic din economia de război) şi de creşterea aberantă a birurilor pe consumul final - a devenit din iluzorie o imposibilitate.

Adusă şi ajunsă în regresie culturală, naţiunea retro-transcede în populaţii gregare incerte structurate motivaţional.

Atent cu sine, executivul face ce ştie mai bine, scociorăşte în buzunarele flendurite ale salariaţilor şi pensionarilor, în trezoreriile băncilor comerciale şi în teşcherele străine pentru a supravieţui.

Cui?!

Evident, sieşi!

Poate paradoxal, acest lucru se întâmplă pentru că nimeni nu vrea să vadă faptul că eşecul guvernărilor - semnificativ mai mare decât suma eşecurilor fiecăreia în parte - a decompensat economic, financiar, social şi cultural Româ-nia. Nimeni, mai corect, nimeni din "divanul domnesc", din protipendada cu putere de decizie, ori din pleiada doxelor cu pretenţii n-a catadicsit să dea atenţie, să se aplece onest asupra stării de avarie generalizată în care ne adâncim.

Semnalele de alarmă pe care le-am tras cu privire la destructurarea aberantă a economiei naţionale, la mersul anapoda al finanţelor publice, al fiscalităţii, al veniturilor curente şi de înlocuire ale populaţiei, cu privire la irosirea banului public prin transferuri fără echivalent, în teşcherele private (autohtone sau "de aiurea") şi cu privire la deschiderea - de fapt, expunerea ! - externă excesivă a României (inclusiv, prin lipsa de just temei) au fost tratate, în cel mai bun caz, cu suficienţă.

Realităţi

1° Între octombrie 2008 - februarie 2009, ne-am aflat în incapacitate tehnică de plată

În perioada octombrie 2008 - februarie 2009, România s-a aflat în incapacitate tehnică de plată (= rezervele valutare ale Băncii Centrale erau insuficiente pentru a acoperi "datoria externă pe termen scurt + serviciul datoriei externe"). Demararea procedurii de deficit excesiv de UE - iminentă la începutul anului 2009 - a fost evitată "in extremis" prin contractarea flagrant ne-constituţională a unui credit extern de circa 20 miliarde euro, în fapt, prin punerea la mezat a României cu tot cu suveran (poporul român)!

2° Pericolul de "default suveran"

Starea de "default suveran" care pândeşte România nu este încă semnalată oficial pentru că marea finanţă trans-naţională suplineşte "contra- cost" (pecuniar şi tutelar-convenţional) - prin credite masive şi suport para-economic - deficitul valutar! Şi aceasta, în condiţiile în care, convenţional, în datoria suverană a Ţării nu se ia în considerare (nu se include) nici datoria externă privată, nici datoria publică internă în valută!

3° Administrarea improprie a datoriei suverane

Administrarea cu dispensă politică a datoriei suverane externe şi interne, a bugetului public şi deferenţa sinucigaşă cu care este tratată de decidenţi datoria externă privată(nota 1) au devenit - din proceduri nocive - mecanisme toxice care concură malefic la prăbuşirea economică a României, la demolarea bunăstării populaţiei, la alienarea valorilor care guvernează "existenţa împreună", la destructurarea adâncă a solidarităţii ca principiu al societalismului autohton şi la decăderea politică şi geo-politică a Ţării.

4° Darwinismul economic vulgar

Măsurile de contracarare - reorientarea politicilor publice şi private către restaurarea, creşterea şi dezvoltarea producţiei de valoare adăugată utilă (bunuri şi servicii marfare cerute la export, capabile să furnizeze, cel puţin parţial, resursele valutare necesare importurilor strategice şi plăţii serviciului datoriei fără alte costuri de agenţie(nota 2)!) nu există pe agenda de priorităţi a executivului şi a legislativului, nu intră în cărţile jucate de co-echipierii europeni, nu sunt avute în vedere de finanţatorii externi care, sindicalizat, ne pavează drumul către eşecul total şi n-au loc în vizorul... formatorilor de opinie! În contra-partidă, de şapte ani, aşezată împotriva curentului, Puterea a schimbat "calimera" şi în dispreţul raţiunilor care guvernează procesele economice - indiferent că vorbim de economia reală, socială, publică, sau financiară - a resuscitat "in integrum" darwinismul economic vulgar.

5° Serviciul brut al datoriei externe: 104 miliarde euro

În perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2011, conform datelor oficiale publicate de banca centrală şi de Ministerul Finanţelor Publice, deficitul extern al României, măsurat prin datoria externă brută totală, înregistra o deteriorare record în istoria sa (+24.766,6 milioane euro), ajungând la 97.121,0 milioane euro. Faţă de decembrie 2008, creşterea înregistrată la sfârsitul lunii iunie 2011, +34,2%, iese din orice tipar.

După scadenţa creditelor externe trase, creşterea îndatorării externe s-a realizat în proporţie de 96,5% prin credite contractate pe termen mediu şi lung şi în proporţie de 4,5% prin credite contractate pe termen scurt.

În perioada analizată, serviciul brut al datoriei externe a României (rate scadente rostogolite + dobânzi + comisioane) a însumat 104.117,2 milioane euro.

6° Excesul de cheltuieli: 129,7 miliarde euro

Costurile externe angajate de România în perioada observată (2 ani şi jumătate!) - în fapt, excesul de cheltuieli comis - însumează 129.747,4 milioane euro, mai mari cu 1,7% faţă de PIB-ul previzionat de CNP pentru anul 2011 (la cursul de 4,25 lei/euro aprox. 127.537 milioane euro). (vezi tabelul 1)

Extrem de periculos, datoria externă pe termen scurt (datoria flotantă), cea care - împreună cu serviciul datoriei - se subsumează impasului de "default suveran" a crescut cu 4,2% faţă de decembrie 2008 ! Dincolo de revenirea la vechile metehne, această creştere constată în dispreţul fondului problemei (recesiunea economică care se consolidează are ca fundament o criză financiară!) o recidivă agravantă în administrarea "fără doxă" a dezechilibrului financiar între intrările şi ieşirile de resurse valutare.

7° Creşterea datoriei publice - o strategie greşită

În economia împrumuturilor, evoluţia datoriei publice externe şi interne constituie în orice stat de drept unul din bench-mark-urile magistrale în funcţie de care se evaluează rezultatele politicului angajat în actul de putere şi, delaolaltă, performanţele economice şi sociale ale guvernării.

Neînţelegând impasul magistral în care a fost adusă România de tranziţia neconformă (privatizarea activelor din economie fără urmărirea consolidării asietei fiscale prin conservarea ocupării în economia reală) şi faptul că ieşirea din depresiunea economică pe care o traversează România necesită măsuri pro-active economic, în primul rând, stimularea creşterii şi dezvoltării ocupării în economia reală prin comenzi publice (investiţii publice utile), executivul a optat - pentru finanţarea deficitului bugetar (excesul de cheltuieli în raport cu veniturile bugetare şi fondurile nerambursabile atrase de la UE) şi pentru rambursarea ratelor scadente la datoria publică externă - pentru creşterea datoriei publice externe şi interne.

7.1. Faţă de decembrie 2008, datoria publică externă pe termen scurt, mediu şi lung a înregistrat la 30 iunie a.c. o creştere cu 205,4% (de la aprox. 10,83 miliarde euro la aprox. 33,10 miliarde euro).

În structură, după termenele de rambursare, datoria publică externă pe termen lung a crescut cu aprox. 180,2%, iar datoria externă pe termen scurt cu aprox. 2820,6% (de la aprox. 0,10 miliarde euro la aprox. 3,02 miliarde euro).

Costurile împrumuturilor publice măsurate prin efortul financiar (serviciul datoriei publice externe) au însumat în perioada analizată aprox. 5,36 miliarde euro.

În cuantum total, ratele la datoria publică devenită exigibilă care s-au rostogolit însumează pe soldul vizibil 9,98 miliarde euro. (vezi tabelul 2)

7.2. La sfârşitul semestrului I din anul 2011, datoria publică internă pe termen scurt, mediu şi lung trasă de actualulexecutiv însuma aprox. 64,7 miliarde lei (aprox. 12% din PIB). În funcţie de moneda în care s-au emis titlurile de datorie publică internă, se constată următoarea situaţie : 70,1% creditele interne trase de executiv sunt denominate în lei (45,4 miliarde lei) şi 29,9% sunt denominate în valută (aprox. 4,55 miliarde euro). Faţă de decembrie 2008, acumularea de datorie publică internă pe termen mediu şi lung contabilizează o creştere de aprox. 61,1 miliarde lei (+1.701,7%).

Costurile convocate de această creştere nesăbuită a presiunii pe produsul fiscal viitor însumează deja în cei doi ani şi jumătate de guvernare peste 9 miliarde lei. (vezi tabelul 3)

Ceea ce nu se vede este faptul că datorită mecanismul discontului/primei aplicat la titlurile de datorie pe termen mediu şi lung (un mecanism uzitat şi devenit parte în operaţiunile de "open market") la vânzarea prin licitaţie a obligaţiunilor, resursele financiare astfel atrase sunt mai mici. Implicit, costurile efective ale creditelor contractate cresc! În perioada analizată acestea au însumat aprox. 400 milioane lei.

Pro memoria

În iunie 2007, în "guvernarea Tăriceanu", Ministerul Finanţelor Publice a oficiat deschiderea căii îndatorărării pe termene istorice printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip < benchmark > (cupon de 6,75%) cu maturitate la 17 ani, din care, prin re-deschiderile succesive efectuate până la sfârşitul anului, s-a acumulat o datorie publică internă pe termen lung în cuantum nominal de 2.439,5 milioane lei (noi).

Costul acestei îndatorări va consemna/contabiliza la scadenţă - 11.06.2024 - un consum de resurse fianciare publice de 2.799,3 milioane lei, mai mare în raport cu principalul (datoria contractată şi trasă până la sfârşitul anului 2007) cu 14,7% (+359,8 milioane lei).

Pe româneşte, la scadenţă, economia publică va fi consumat fără efecte consemnabile (va fi irosit), doar din acest exerciţiu de putere, 5.238,8 milioane lei.

8° Criză postbelică fără precedent

La sfârşitul primului semestru din anul 2011, datoria internă privată (exclusiv descoperirile de carduri) însuma aprox. 215,5 miliarde lei (aprox. 40% din PIB), fiind distribuită aproape egal (49% : 51%) între persoanele fizice şi persoanele morale (agenţii economici). În funcţie de moneda în care a fost contractată, datoria denominată în lei reprezenta 62,6% din total, restul creditelor - 37,4% din total - era denominat în valute liber convertibile (euro, dolari şi franci elveţieni). (vezi tabel 4)

În fapt, situaţia economico-financiară a României măsurată prin îndatorarea externă şi internă este dezastruoasă. Faţă de decembrie 2008, exprimată în funcţie de populaţia medie la 1 iulie, îndatorarea medie externă pe locuitor crescuse la sfârşitul primului semestru din 2011 cu 34,6% (de la 3.370 euro/locuitor la 4.535 euro/locuitor). Această stare de lucruri revelă faptul că atât în economia reală, cât şi - pe cale de consecinţă - în economia socială şi economia publică s-a instalat şi se adânceşte extrem de periculos o criză de sistem multi-dimensională, fără precedent după ultimul război mondial. Ca urmare a expunerii externe năucitoare (îndatorarea publică şi privată externă - unii îi spun datorie suverană - a depăşit 3/4 din PIB-ul României!), a stării de epuizare care defineşte capacitatea de finanţare internă a consumului public şi privat, a destructurării avansate a capacităţii economiei naţionale de a furniza ocupare şi venituri economice, a incertitudinii în creştere pe care acestea le diseminează în mediul de producţie şi apropriere a veniturilor curente, intră deja în discuţie suveranitatea şi integritatea fiinţei naţionale!

Soluţia ieşirii din impas este ne-alternativă:

Reconsiderarea în regim de urgenţă şi co-temporalitate a politicilor magistrale privind finanţarea pe veresie a producţiei economice şi a consumului, restaurarea funcţiei fondatoare a pieţelor financiare (= ca alternativă de finanţare societară a economiei), dezvoltarea eficientă şi eficace a "out-put"-ului economic util, restaurarea şi dezvoltarea durabilă a ocupării salariale în economia reală şi reconstrucţia politicilor de consolidare fiscală (resorbţia arieratelor fiscale şi cvasi-fiscale + reconstrucţia asietei fiscale prin includerea în economia acesteia a tranzacţiilor financiare) ca fundamente în consolidarea bunăstării economice şi sociale a populaţiei de persoane fizice şi morale.