Distribuitorii cer, din nou, majorarea preţului gazelor naturale

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 11 septembrie 2008

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat, ieri, că a primit din partea "Distrigaz Sud" şi "E.ON Gaz România" cereri de majorare a preţului la gaze naturale, începând cu 1 octombrie 2008. Cererile sunt motivate prin creşterile costurilor la import din trimestrul IV al acestui an. ANRE nu a informat, oficial, care este cuantumul de creştere solicitat de cei doi distribuitori. Iar reprezentanţii companiilor au preferat să nu facă publice, deocamdată, solicitările de creştere. Surse din piaţă susţin că "Distrigaz Sud" şi "E.ON Gaz România" au solicitat o majorare de circa 10% a tarifului pentru gazele livrate populaţiei şi micilor agenţi economici.

Oficialii ANRE consideră că stabilitatea preţurilor la gaze naturale este un element important şi analizează, împreună cu operatorii, solicitările acestora. În cursul discuţiilor se vor studia toate elementele prezentate de operatori în justificarea cererii lor şi se va încerca identificarea şi adoptarea celei mai bune decizii, în aşa fel încât consumatorul final să nu fie afectat.

Preşedintele ANRE, Gergely Olosz, a dorit să precizeze: "Menţionăm că primirea unor cereri din partea operatorilor nu înseamnă automat şi modificarea preţului în sensul creşterii acestuia".

Conducerea "E.ON" s-a limitat în a sublinia că majorarea cu 11,6% a preţului final al gazelor naturale, aprobată de ANRE începând cu 1 iulie a.c., nu permite companiei să-şi acopere în totalitate costurile de achiziţie a gazelor naturale şi nici pierderile suportate până acum. Potrivit "E.ON Gaz România", ANRE a aprobat majorarea cu acest procent luând în considerare un preţ estimativ de import al gazelor naturale de 480 USD/1000 mc. Însă, preţul gazelor naturale de import se situează la mai mult de 500 USD/1000 de metri cubi pe trimestrul al III-lea şi, conform prognozelor, va ajunge la 600 USD/1000 de metri cubi pe trimestrul al IV-lea. "Momentan, în colaborare cu ANRE, încercăm să găsim soluţii pentru acoperirea costurilor de achiziţie şi pentru a putea asigura cantităţile de gaze naturale pentru populaţie pe perioada de iarnă".

Din estimările companiei, rezultă că ANRE trebuie să recunoască în tarif o creştere de 25% a preţului gazelor importate, care asigură circa 40% din consumul ţării. Un simplu calcul matematic arată că distribuitorii de gaze iau în considerare o creştere de cel puţin 10% a preţului final plătit de consumatori (n.r. În condiţiile în care gazul autohton, care asigură 60% din consum, nu suferă modificări de tarif).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb