"Dreptul la prostie este protejat prin Constituţie"

"El ţine de garantarea dezvoltării libere a personalităţii umane!" După cum susţine Gabriel Decuble în introducerea la micul tratat de dialectică eristică, al lui Schopenhauer, replica i-ar aparţine lui Mark Twain şi este oferită cititorului ca un exemplu inspirat de contra-argument într-o dispută degenerată în atacuri la persoană şi etichetări de tipul "prostănac". Dacă ar fi ştiut replica aceasta, cu siguranţă, Mircea Geoană ar fi avut o cu totul altă carieră politică. Una care l-ar fi ferit de drama cu care ne ameninţa antrenorul nostru de handbal, cînd după două ore de transpiraţie, ne lăsam pe tînjală şi aruncam la poartă aşa, în dorul lelii: "Copile, te-ai născut talent, dar ai grijă să nu mori speranţă!"

Dacă liderul PSD s-a născut sau nu cu talent pentru politică, este un diagnostic greu de pus. Faptul că a reprezentat o speranţă este dincolo de orice îndoială. Altfel, nu ar fi fost aruncat de destin şi de sforarii partidului său în şaua unui cal alb, despre care i s-a spus că a mîncat jăratec şi că trebuie adăpat doar din teica de la Cotroceni. Acum, cînd mîrţoaga s-a oprit pe peronul fostei gări a Palatului Regal, aceiaşi sforari caută soluţii noi. Ca de obicei, mîinile stau ascunse în spatele paravanelor de cuvinte mari: reforma partidului, clarificări ideologice, responsabilitatea şi decontul eşecului politic, ieşirea din labirint, un nou început, modernizarea şi revitalizarea PSD etc. Realitatea din spatele acestui spectacol este însă cît se poate de sordidă şi ea nu lasă prea mult loc pentru speranţe.

Cea mai dureroasă parte de adevăr ascunsă este aceea că PSD a pierdut monopolul statutului de partid-stat. Cu toate tribulaţiile guvernărilor de alianţă, PD-L a reuşit, într-un deceniu, să dea nu doar de gus-tul "statalităţii", adică al abonamentului de lungă durată la cantina fondurilor bugetare, ci şi de "manualul cu instrucţiuni de folosire". PD-L este astăzi, în teritoriu, ceea ce era PSD acum zece ani. O forţă care nu poate fi dislocată dintr-o singură lovitură, ci doar de o serie de cutremure politice, de incertitudini organizatorice şi lipsă de conducere, dar mai ales de un lung sezon de "secetă" pe cîmpia guvernării. Toate aceste "calamităţi" au lovit PSD-ul din anul 2000 încoace, iar partidul a pierdut nu doar teren electoral, ci şi infrastructura politică care-i asigura, de fiecare dată, şansa revenirii la putere. Acum, această şansă atîrnă de ceea ce face sau nu face PD-L şi, într-o mai mică măsură, PNL. Cu alte cuvinte, soarta "partidului roşu" nu mai depinde de el însuşi, ci de firimiturile care cad de la ospăţul celorlalţi. Faptul că actuala conducere a PSD nu poate să facă nimic pentru a remedia această stare de lucruri este mai mult decît evident. Doar că această constatare nu se aplică doar "echipei Geoană", ci este valabilă pentru toate celelalte "echipe" concurente: Iliescu, Năstase, Mitrea, Diaconescu. Niciuna nu mai are resurse pentru a redresa situaţia pe termen scurt, adică pînă la viitoarele alegeri parlamentare. Niciun factor al schimbării nu acţionează în favoarea PSD; dimpotrivă, singurul pe care poate conta este cel al inerţiei. Doar că "Marele Actor-Jucător" de la Cotroceni şi ciracii săi din PD-L au reuşit să reducă semnficativ momentul volantului electoral al PSD şi se vor strădui să-i reducă în continuare viteza de rotaţie. Crearea partidului de stînga, alternativă, sub oblăduirea Cotrocenilor, menit să reducă PSD-ul la 10-15%, nu mai este doar o ameninţare, aşa cum crede încă Mircea Geoană, ci o realitate care creşte zi de zi şi pe cît creşte, pe atît mănîncă din teritoriul electoral al PSD.

Al doilea adevăr, scurtcircuitat de zbaterea în jurul "viitoarei echipe de conducere a PSD", este acela că ceea ce-i mînă în luptă pe aceşti "apostoli ai schimbării" nu este în primul rînd soarta partidului, ci propria lor soartă. Declaraţiile Procurorului general privind mersul dosarelor cu nume sonore - Ion Iliescu, Adrian Năstase, precum şi al celor nerostite Viorel Hrebenciuc sau Miron Mitrea, nu lasă niciun dubiu asupra mizei pe care aceste "grupuri de reformişti" o au. Vor o pavăză, cît mai solidă, pentru a se apăra "politic" de uraganul stîrnit deja pe urmele lor de DNA şi de alte instituţii ale mult prea umilei şi supusei noastre justiţii.

Al treilea adevăr, ocultat de aşa zisa dezbatere din PSD privind viitoarea conducere a partidului, este unul şi mai frust, anume că prostia, sau dacă vreţi neadecvarea acţiunii politice la realităţi şi în ultimă instanţă eşecul, nu sunt cîtuşi de puţin un monopol al actualei echipe de conducere. Nu pare evident că jocul de culise făcut de "echipa Năstase" cu Traian Băsescu, menit să disloce "echipa Iliescu", nici jocurile "nocturne" ale echipei Iliescu, cu acelaşi Traian Băsescu, menite să blocheze "echipa Năstase", nici gestiunea organizatorică a PSD, lăsată pe mîna unor intelectuali gen Cosmîncă sau Mitrea, nici eternizarea lui Viorel Hrebenciuc la conducerea oricărei şi a fiecărei campanii de alegeri, nici alte măsuri ale conducerii PSD, asigurate succesiv de "echipele corifeilor", ar fi exemple de înţelepciune politică. Dimpotrivă, ele arată că "maladia" de care este acuzat "Pros-tănacul" pare să se fi cuibărit bine în sediul PSD şi este rău de tot contagioasă.