DUPĂ CE A ATRAS 10 MILIOANE EURO DE LA INTERNATIONAL INVESTMENT BANK  Agricover Credit IFN vrea să spargă monopolul băncilor în finanţarea proiectelor europene

IOANA ŞTEFAN
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 2 aprilie 2015

Agricover Credit IFN va finanţa proiectele europene derulate de fermieri din fonduri de la UE, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) din actualul exerciţiu bugetar european, a anunţat, ieri, Robert Rekkers, directorul general al societăţii financiare nebancare.

Domnia sa a precizat: "Suntem interesaţi să jucăm un rol activ în finanţarea proiectelor europene".

Agricover Credit IFN a contractat un împrumut de 10 milioane de euro de la International Investment Bank (IIB), cu o perioadă de rambursare de şapte ani, pentru asigurarea unor "soluţii de creditare accesibile şi competitive", care vor fi utilizate pentru capitalul de lucru al fermierilor şi pentru dezvoltarea afacerilor lor.

În contextul creat de noul PNDR, în care este permisă finanţarea fermierilor de către instituţiile financiare nebancare (IFN), Robert Rekkers a declarat: "Acordul încheiat astăzi (n.r. ieri) ne permite să menţinem ritmul rapid de dezvoltare de noi produse şi servicii financiare inovatoare, destinate unei agriculturi moderne şi sustenabile. Vom sprijini, astfel, fermierii mici şi mijlocii şi vom face accesibilă finanţarea necesară creşterii productivităţii şi generării de plus valoare (...)".

Domnia sa a ţinut să mai precizeze: "Suntem interesaţi să jucăm şi noi un rol activ în cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene, având în vedere că pentru programul PNDR în perioada 2014-2020 au intrat şi IFN-urile alături de bănci, ceea ce înseamnă că băncile nu vor mai avea monopol pe acest tip de finanţări".

Directorul Agricover Credit IFN a subliniat că, la finalul primului trimestru al acestui an, compania a atins o expunere pe clienţii fermieri de aproape 600 de milioane de lei şi că se aşteaptă ca aceasta să crească cu 15%, până la finalul anului.

"Proiecte sunt, apetit să le finanţăm avem, acum avem şi bani", a mai spus Rekkers, la semnarea acordului cu IIB.

Cele două părţi nu au dorit să comunice costurile pe care le presupune împrumutul, însă Rekkers a precizat că sunt "avantajoase", având în vedere că riscul de ţară este scăzut, iar costurile de împrumut ale României sunt la un nivel redus comparativ cu alte perioade.

Împrumutul de la IIB a fost acordat pe şapte ani, cu o perioadă de graţie de doi ani, iar Agricover Credit va da finanţări fermierilor tot pe şapte ani, în special celor medii şi mari, care sunt "performanţi şi profesionişti".

Compania are limite de finanţare de la băncile locale de peste 100 milioane de euro, fonduri neutilizate în totalitate, la care se adaugă circa 35 milioane euro atrase din finanţări internaţionale şi 120 milioane lei capitaluri proprii.

Robert Rekkers adaugă faptul că cea mai importantă cerere este pentru finanţarea capitalului de lucru, pe perioade scurte, estimând că 70-75% din creditele acordate de Agricover merg către această zonă.

Societatea a fost înfiinţată în 2008 şi este singura instituţie financiară din ţara noastră care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic. Aceasta a acordat anul trecut credite în valoare de 837 milioane lei, cu 30% mai mult decât în anul precedent.

Compania vizează şi dezvoltarea unor parteneriate cu furnizori de tehnologie agricolă.

IIB a fost înfiinţată în anul 1970 în baza unui acord interguvernamental, în prezent având ca state membre Bulgaria, Cuba, Republica Cehă, Mongolia, România, Rusia, Slovacia şi Vietnam, Ungaria aflându-se în proces să redevină membră a instituţiei financiare internaţionale.

IIB finanţează întreprinderile mici şi mijlocii prin intermediul partenerilor financiari, Agricover Credit fiind a doua instituţie financiară românească care atrage facilitatea de creditare special concepută pentru îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la resurse financiare.

Potrivit lui Vladimir Liventsev, vicepreşedintele Consiliului responsabil de creditare şi investiţii din cadrul instituţiei financiare, IIB urmăreşte să continue extinderea operaţiunilor sale şi să promoveze dezvoltarea economică a ţării noastre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb