EDITORIAL Irak la loc comanda

Două evenimente politice majore, în spaţiul european, vor deschide cu siguranţă dezbaterile politice din România, în legătură cu prezenţa noastră militară în Irak.

Primul a fost discursul Premierului Blair, din Camera Comunelor. El a anunţat retragerea unei părţi a contingentului britanic, din dispozitivul forţei multinaţionale. Gestul a des­chis o largă paletă de interpretări. Unii au văzut în el o capitulare tîrzie a lui Blair, în faţa evidenţei. Angajarea militară şi politică, fără rezerve, alături de Preşedintele Bush, i-a ruinat monumentul pe care laburiştii se pregăteau să i-l consacre, la capătul celei mai lungi şi productive perioade de guvernare din istoria postbelică şi l-a transformat din cel mai popular lider britanic, de la Winston Churchil încoace, într-un soi de epavă care încear­că cu disperare să ajungă la dană, înainte ca apa luată la bord să o scufunde. Ca să contracareze această radicală interpretare a gestului său, Premierul Blair a ţinut cu tot dinadinsul să-şi convingă colegii de Cameră, sceptici prin excelenţă, că reducerea contingentului britanic este de fapt rodul tîrziu, dar previzibil, al politicii sale anterioare. Al celei care a dus la răsturnarea lui Saddam de la putere, la schimbarea radicală a instituţiilor şi a regulilor politice în societatea irakiană, care a făcut posibilă o nouă Constituţie şi preluarea, lent, dar tot mai sigur, a controlului asupra teritoriului de către forţele militare şi de ordine ale noului regim. Datorită succesului acestui lung, costisitor şi încă pîndit de grave pericole demers, Marea Britanie poate decide azi reducerea forţei sale militare. Desigur, puţini sunt cei dispuşi să cumpere marfa, oricît de frumos e ambalată de Premierul Blair! O interpretare mai realistă ţine cont de dinamica politică internă britanică. Aici, transferul de putere, către urmaşul actualului lider laburist, trebuie făcut cu minim de pierderi atît pentru Blair şi pentru Brown, dar mai ales pentru şansele partidului de a obţine a patra victorie electorală în serie. Tema participării britanice la operaţiunea militară din Irak va ocupa primul plan al dezbaterii politice interne, iar Partidul Conservator nu va rata nicio şansă de a sparge în capul laburiştilor toate oalele care mai rămăseseră nesparte pînă acum. La figurat, desigur! Pe de altă parte, nici laburiştii nu au interes să se precipite cu schimbările de linie politică prea aproape de momentul alegerilor. Electoratul ar putea interpreta gestul ca o încercare de "mituire" şi reacţiona negativ. Lăsînd de o parte politica, reducerea contingentului britanic are şi alte resorturi. Unele legate de situaţia de ansamblu a forţelor militare. Aşa cum a reieşit cu claritate din rapoartele militarilor, armata britanică a fost în ultimii trei ani supusă unor eforturi intense, la limita capacităţilor şi a funcţionalităţii. Tradiţia vrea ca Marina şi Aviaţia să fie categoriile de trupe privilegiate: număr, resurse, prestigiu. Dintr-o dată, Irakul, ca şi Afga­nistanul, au mutat efortul principal pe forţele de uscat. Foarte probabil că Marea Britanie nu este pregătită pentru a face din această stare de lucruri o trăsătură per­manentă. Reînnoirea trupelor terestre, pregătirea şi rotirea în teatrele de operaţiuni pre­supun un anume calendar, timp şi resurse. Reducerea nu­mărului de militari prezenţi în Irak este o soluţie la multele probleme ridicate de aceste cerinţe şi constrîngeri.

Cel de-al doilea eveniment este căderea guvernului Prodi, în Italia, pe o moţiune de politică externă care prevedea menţinerea participării italiene la contingentul coaliţiei multinaţionale din Irak. Chiar dacă observatorii locali insistă pe faptul că moţiunea a fost mai degrabă prilejul, nu cauza dizolvării firavului sprijin parlamentar pe care guvernul îl avea în Senat, totuşi, el nu poate fi trecut cu vederea. Este clar că dezbaterea politică în jurul temelor mai generale: "război şi pace", "pro şi anti-americanism", "rostul şi limitele alianţelor" etc. tinde să sape tranşee în spaţiul politic european şi nu este de mirare că încep să cadă şi victimele.

Ca să fie "masa bogată", Danemarca a anunţat şi ea, tot în aceste zile, decizia reducerii forţelor sale angajate în Irak.

Ce se va întâmpla în Româ­nia nu este greu de ghicit. Tema va fi din nou readusă în arenă, pe fundalul electoral din ce în ce mai pronunţat, dar va fi cel mai probabil strivită în menghina dintre Palatele Cotroceni şi Victoria.