EDITORIAL Terorismul de timp liber

Datele privind eşuatele atentate teroriste din Marea Britanie încep să clarifice situaţia. Imaginea unei operaţiuni comandate şi sprijinite direct de reţeaua al-Qaida se estompează, lăsînd loc uneia deconcertante. Acţiunile de la Londra şi Glasgow par să fi fost organizate şi realizate de oameni care n-au trecut prin bazele de antrenament ale temutei organizaţii teroriste, care n-au fost spălaţi pe creier în "fabricile" de fanatizare numite "şcoli islamice", al căror scop în viaţă nu era neapărat "martiriul" care deschide poarta unui rai plin de nurii fecioarelor, pe scurt de nişte "amatori" ai terorismului. Aparent, un motiv de relaxare. Şansa de reuşită a unor asemenea acţiuni este, evident, mult mai mică decît atunci cînd planurile au fost profesionist întocmite şi minuţios evaluate. Pe de altă parte, fără sprijinul profesioniştilor, infrastructura pentru realizarea operaţiei şi conducerea ei sunt în bună măsură bazate pe improvizaţii care le expun eşecului ori le limitează drastic efectele. Responsabilii măsurilor anti-teroriste ar trebui să fie mai relaxaţi!

Reacţiile în lumea specialiştilor în probleme de securitate nu sunt, însă, cîtuşi de puţin înclinate către această concluzie, a simţului comun. Motivul pentru care reacţia a fost una de îngrijorare sporită este legat de apariţia în cîmpul bătăliei a acestei noi "specii", teroristul amator. Dificultatea majoră de a te apăra împotriva lui vine din gradul ridicat de impredictibilitate a acţiunilor sale. Dacă, de bine, de rău, profilul social, psihologic şi modus operandi în cazul unui "terorist profesionist" începuseră să fie bine conturate, focalizînd suficient atenţia şi cercetările responsabililor pentru măsuri de contracarare, "teroristul amator" este şi va rămîne, multă vreme, "un ucigaş fără faţă". Poţi să bănuieşti de terorism pe cineva doar pentru că s-a născut într-o ţară musulmană şi a emigrat recent sau doar pentru că împărtăşeşte o anume credinţă? Poţi, dar problema este că nicio ţară şi niciun sistem anti-terorist nu are resursele necesare pentru a-i ţine sub supraveghere pe toţi potenţialii suspecţi, tot timpul! Focalizarea este cheia de boltă a reuşitei măsurilor de contracarare. Acţiunile improvizate ale "amatorilor de terorism pentru timpul liber" mai au şi un alt dezavantaj. Folosesc materiale şi componente atît de comune, încît achiziţionarea lor nu are cum să atragă atenţia cuiva, oricît de vigilenţi ar deveni oamenii unei comunităţi. În plus, asemenea acţiuni pot fi încercate şi repetate mult mai frecvent decît cele profesioniste. Acestea sunt motivele pentru care apariţia "teroristului amator" are de ce să îngrijoreze lumea specialiştilor în anti-terorism şi are de ce să determine autorităţile responsabile să considere că avem de-a face cu o nouă sursă capabilă să creeze ameninţări directe pentru viaţa şi securitatea cetăţenilor şi a comunităţilor din democraţiile Europei şi Americii.

S-ar putea, însă, ca lucrurile să fie cu mult mai complicate decît lasă să se întrevadă aceste prime reacţii ale autorităţilor din Marea Britanie şi ale specialiştilor în problemele terorismului internaţional din Statele Unite sau Europa. Există un întreg spectru de interpretări legate de apariţia fenomenului "terorismului amator". La un capăt, perspectiva "optimistă" ar fi aceea că al-Qaida şi alte organizaţii cu care a încercat să formeze o reţea internaţională, menită să influenţeze prin acţiuni teroriste de amploare situaţia politică şi deciziile marilor democraţii ale Europei şi din Statele Unite, au eşuat. Resursele consumate în Irak şi mai ales cele epuizate de către operaţiunile masive de "curăţire" întreprinse în Afganistan nu pot fi înlocuite instantaneu. Orice război "consumă" nu doar muniţii, ci şi oameni. Iar specialiştii în acţiuni teroriste nu pot fi creaţi de pe o zi pe alta. Este un proces de formare şi motivare de lungă durată. În plus, ofensiva politică împotriva terorismului, susţinută pe plan internaţional, scade vizibil potenţialul de recrutare. În această variantă, al-Qaida face exact ceea ce fac toate armatele angrenate într-un război de uzură: aduc în prima linie rezervele, din ce în ce mai puţin pregătite şi din ce în ce mai slab dotate, cu speranţa disperată că vor putea ţine piept inamicului suficient de mult timp pentru a evita înfrîngerea totală. Sfîrşitul este, însă, mereu acelaşi: partea care îşi epuizează prima resursele umane şi de material pierde bătălia finală şi, odată cu ea, războiul. La celălalt capăt, perspectiva "pesimistă" ar fi aceea că "terorismul de timp liber" reprezintă doar o nouă unealtă, într-un joc care este încă departe de final. Rolul real al operaţiunilor teroriste de amatori nu este acela de a produce impact politic sau distrugeri semnificative, ci unul de "mascare". O noţiune familiară specialiştilor în operaţiuni militare şi de informaţii, dovedindu-se în toate cazurile una dintre condiţiile esenţiale ale succesului. "Terorismul amator" este unealta perfectă pentru crearea perdelei de fum în spatele căreia pot fi ascunse fazele de pregătire şi ţintele viitoarelor acţiuni de amploare; este manevra clasică ce obligă adversarul să-şi disperseze forţele şi să se concentreze asupra unor acţiuni fără importanţă, slăbindu-i astfel capacitatea de a preveni şi contracara lovitura care se pregăteşte. Dacă aşa stau lucrurile, atunci Europa are de ce să fie cu mult mai îngrijorată decît este! Ea, mai mult decît Statele Unite, ar putea fi următoarea ţintă a unei operaţiuni teroriste de amploare, menită să arate că al-Qaida nu şi-a epuizat capacitatea de mobilizare şi de acţiune semnificativă; că nu este gata să cedeze iniţiativa; că jihadul, "războiul sfînt împotriva infidelilor" poate fi mutat la ei acasă.