Efectul razelor gama asupra... crizelor

În piesa lui Paul Zindel, montată la Bucureşti de Cătălina Buzoianu şi jucată de Olga Tudorache cu o forţă cutremurătoare (mult peste filmul lui Paul Newman, cu Joanne Woodward), experimentul mental cu care Mathilda cîştigă concursul şcolar de ştiinţă este cît se poate de bine fundamentat. Dacă Omul din Lună există, şi el ar avea în grădina lui nişte anemone, să se determine ce s-ar întîmpla cu ele, ştiut fiind că Luna nu are atmosferă, iar razele cosmice gama ar lovi fără milă plăpîndele fiinţe vegetale.

Experimentul mental pe care vi-l propun eu nu atinge nici pe departe zone atît de profunde ale sensibilităţii umane, dar este îndreptăţit de modul în care mai marii zilei gestionează realitatea care ne răsfiră destinele. Ce se întîmplă cu crizele interdependente care se acumulează în societatea românească, sub influenţa evenimentelor radioactive care au loc tocmai în Japonia?

Dacă te iei după reacţiile politicienilor noştri, crizele din România au dispărut fără urmă. Învelite în norul de fum mediatic creat de explozia internaţională a situaţiei din Libia şi de explozia locală a uzinei nucleare din Japonia. La adăpostul ceţos al acestor evenimente, responsabilii guvernării confundă, probabil cu bună ştiinţă, mult trîmbiţata ieşire din recesiune, cu ieşirea din criză şi ne dau de ştire pe toate portavocile că gata... o să fie bine. Mă rog, n-o să mai fie chiar aşa de rău! Stratagema aceasta face apel la o înţelepciune prea puţin cunoscută teoretic, dar uşor de recunoscut practic. Oamenii apreciază binele şi răul vieţii lor imediate nu în termeni absoluţi, ci relativi, prin comparaţie cu evenimente şi situaţii apropiate, cele mai apropiate. Este istoria cu tîlc a evreului sărac, nemulţumit de strîmtoarea micii sale odăi, în care trăia cu toţi ai săi, care s-a dus la Rabin după sfat. Rabinul i-a zis să ia în casă orătăniile din ogradă, apoi capra, apoi şi măgarul. După fiecare "etapă de tratament", exasperarea mai urca o treaptă. Cînd omul nostru era gata să renunţe la sfaturile înţeleptului, acesta i-a recomandat să dea gîştele din nou afară. Rezultatul? Dintr-o dată, s-a simţit uşurat! Mica lui încăpere se lărgise! Cînd a dat afară şi capra şi măgarul, adică s-a întors în situaţia iniţială, era deja un om fericit! Dacă actuala guvernare a folosit sau nu acest model arhetipal, în mod conştient, nu ştiu. Ideea de a introduce "în casă" toate nenorocirile legate de scăderea salariilor şi a pensiilor, pentru ca în anul electoral să mai dea afară măcar pe unele din ele, făcîndu-i în acest fel fericiţi pe nenorociţii care au trebuit să sufere odiosul tratament, pare să fi stat la baza strategiei cu care guvernarea vrea să intre în etapa viitoarelor alegeri. Doar că punerea în operă a teoriei a fost foarte slabă şi strică tot efectul. Poanta experimentului constă în a-l determina pe nefericitul subiect să recunoască, el însuşi, că îi este mult mai bine în situaţia în care iniţial zicea că-i este foarte rău! La noi, guvernanţii n-au mai avut răbdare să se producă acest efect, ori le-o fi fost teamă că nu se prinde lumea la timp! Aşa că au ieşit ei pe televizor, încă de pe acum, să strige cît îi ţin rărunchii că ne este mult mai bine, sau, mă rog, mult mai puţin rău decît atunci cînd ne plîngeam că ne este rău, deşi n-am mişcat iotă în direcţia îmbunătăţirii situaţiei iniţiale. Dimpotrivă! Cîtă vreme guvernarea era ocupată, ba cu luptele crîncene din PDL, ba cu alegerile de bulibaşă din UDMR, ba cu criza libiană, ba cu efectele neştiute şi impredictibile ale unui cutremur asupra securităţii centralei nucleare de la Cernavodă, crizele şi-au văzut de treabă şi au adîncit groapa în care se afundă întreaga societate românească, cu tot cu nevolnica şi mult prea risipitoarea sa suprastructură statală. Ieşirea din recesiune este o simplă ameţeală de cifre, "aranjate" din condei, ca să iasă pe plus, doar doar o scăpa lumea de obsesia crizei! Cum ne afectează Libia ştim, relativ precis. Deocamdată prin creşterea cheltuielilor bugetare neplanificate cu cîteva zeci de milioane de euro. Decizia de a angaja o participare directă la operaţiunile legate de Libia nu este deloc justificată nici de angajamentele noastre la NATO şi nici de cine ştie ce imperative de securitate naţională. La fel ca multe alte state NATO aflate în situaţii economice dificile, România putea foarte bine să se limiteze la sprijinul politic şi diplomatic, eventual la implicarea cu personal supra-specializat (intelligence), nu neapărat să mobilizeze pentru marş o navă căreia îi trebuie 30 de zile ca să iasă din port! Cum ne afectează evenimentele nucleare din Japonia este ceva mai greu de stabilit, deocamdată. Ameninţarea cea mare nu este nici pe departe doza radioactivă din particulele de praf care ar putea călători de acolo pînă la noi, ci efectele sistemice ale situaţiei din Japonia asupra economiei mondiale şi aşa aflată într-o perioadă de tensiuni structurale fără precedent. Optimiştii keynesieni s-au grăbit să declare că tocmai nenorocirea care a lovit-o ar putea pune pe picioare economia Japoniei şi ar putea-o relansa ca locomotivă a creşterii globale. Din păcate, inferenţele de acest tip sunt departe atît de argumentele lui Keyness, cît şi de rigoarea aristotelică a silogismelor. Keynes nu spune că orice creştere a cererii agregate duce automat la relansare economică, ci doar că în anumite condiţii ea ar putea avea un efect de antrenare, de start, asemănător cu ceea ce face demarorul pentru un motor cu ardere internă. Efectul nu este însă nici automat şi nici sigur, cum nesiguri şi nedeterminaţi au rămas pînă astăzi parametri intervenţiei prin care s-ar crea o astfel de cerere agregată artificilă, capabilă să genereze un efect stabil de creştere economică! Cît despre cei care susţin că pagubele provocate Japoniei de cutremur şi de distrugerile de la centrala nucleară Fukushima sunt cheia creşterii sale economice, ei trebuie trimişi la demonstraţia lui Frederic Bastiat, privind efectele economice ale spargerii unui geam cu piatra! Evenimentul şi activităţile menite să înlăture paguba nu creează creştere (bogăţie) economică, ci doar mută locuri şi forţă de muncă dintr-un sector de activitate într-altul!

Concluzia experimentului mental al Mathildei este tristă. Bietele anemone, oricît de bine îngrijite ar fi de către Omul din Lună, nu au nicio şansă să supravieţuiască. Teamă mi-e că, oricît m-aş strădui, nici concluziile experimentului meu nu sunt cu mult mai optimiste!