EFT:  "Vom utiliza toate căile de atac împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de a ne amenda"

Andrei Stan
Companii / 13 ianuarie 2016

Societatea elveţiană de energie Energy Financing Team (EFT), care a primit cea mai mare amendă de la Consiliul Concurenţei în urma anchetei care a vizat Hidroelectrica şi clienţii săi din contractele pe termen lung, transmite că va utiliza toate căile de atac de care dispune împotriva acestei decizii, pe care o consideră o încălcare clară a normelor de drept comunitar, potrivit unui comunicat al societăţii trimis redacţiei.

Reprezentanţii companiei menţionează că nu au primit încă decizia Consiliului Concurenţei şi că au aflat despre acest lucru din presă. "Considerăm că această practică a Consiliului Concurenţei din România este neobişnuită", precizează comunicatul.

Ieri, Consiliul Concurenţei a făcut public, pe pagina sa de internet, faptul că a sancţionat cu amenzi în valoare de 37 de milioane euro compania Hidroelectrica şi 10 parteneri contractuali ai acesteia, printre care Energy Financing Team (Switzerland) AG (EFT) pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică din România.

Compania arată că cele mai mari amenzi au fost aplicate societăţilor străine, inclusiv EFT (16 milioane de euro), în pofida faptului că EFT nu a avut niciodată o cotă de piaţă mai mare de 4%.

"Suntem o societate elveţiană care se mândreşte cu faptul că îşi desfăşoară activitatea comercială în conformitate cu bunele practici comerciale şi prin urmare avem o bună reputaţie în întreaga Europă. Ne desfăşurăm activitatea cu profesionalism şi avem o vastă experienţă în domeniu. Am încheiat contracte bilaterale pe termen lung pe baze comerciale, asigurându-ne de faptul că acţiunile noastre sunt conforme, la nivel global, cu toate legile şi condiţiile de piaţă aplicabile. Nu putem fi ţinuţi răspunzători pentru eventualele greşeli, eşecuri şi omisiuni ale co-contractanţilor noştri sau pentru managementul deficitar al acestora", transmite traderul de energie.

Potrivit companiei, contractele pe care le-a avut cu Hidroelectrica au fost deja analizate şi autorizate de Comisia Europeană din perspectiva normelor privind ajutoarele de stat.

"Conform unui comunicat de presă al Comisiei Europene din data de 12 iunie 2015, Comisia Europeană a constatat că «fie au fost încheiate contracte în condiţiile pieţei sau, în cazul în care tarifele au fost sub nivelul pieţei, statul român nu a putut fi considerat responsabil pentru tarifele acordate. În special, analiza a arătat faptul că Hidroelectrica a practicat preţuri care au fost conforme pe deplin cu preţul de referinţă de pe piaţă, în relaţia cu nouă clienţi (ArcelorMittal, Alro, Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, EFT, Electrica, Electromagnetica, Energy Holding, Euro-Pec)». Consiliul Concurenţei a ajuns la o concluzie diferită, deşi a analizat aceleaşi fapte şi ar fi trebuit să aplice aceleaşi principii şi standarde ca şi Comisia Europeană", precizează sursa citată.

EFT nu mai este activă pe piaţa românească din anul 2012.

Contractele societăţii pe termen lung cu Hidroelectrica au fost denunţate unilateral de Hidroelectrica în cursul reorganizării judiciare a acesteia, în anul 2012, ceea ce a cauzat societăţii EFT o pierdere de aproximativ 80 milioane euro. "Deoarece Hidroelectrica a refuzat orice înţelegere amiabilă, EFT a fost nevoită să iniţieze proceduri arbitrale în Elveţia, în luna septembrie 2014. Până în prezent, Tribunalul Arbitral a respins toate obiecţiile ridicate de Hidroelectrica şi a adoptat o decizie prin care s-a declarat competent să soluţioneze cauza, după care urmează a se proceda la soluţionarea pe fond", se mai arată în comunicat.

EFT menţionează că va utiliza toate căile de atac de care dispune atât în România, cât şi în Europa pentru a se apăra împotriva acestei "decizii incorecte" şi a unei "proceduri subiective" din partea Consiliului Concurenţei.

"O astfel de încălcare clară a normelor de drept comunitar transmite, din păcate, un mesaj foarte clar şi negativ tuturor investitorilor străini existenţi sau care intenţionează să investească în România", susţine EFT.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ne facuram de cacao si cu astia

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb