Electrica Furnizare va avea management profesionist la finalul acestei luni, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu. Domnia sa a menţionat că nivelul de selecţie al candidaţilor pentru posturile din Consiliul de administraţie şi pentru cel de director general este în stadiu avansat.
Şi pentru Hidroelectrica s-au înscris 37 de candidaţi. Managerii selectaţi vor prelua funcţiile după ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă.
Daniel Chiţoiu a mai spus că 48 de companii vor avea manageri privaţi până la finele anului. Ministerul Economiei face eforturi pentru a grăbi acest proces, având în vedere paşii agreaţi în acest sens cu instituţiile finanţatoare internaţionale.