"Electrica" nu a fost obligată să liciteze controversatul export de 500 MWh

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 noiembrie 2010

"Electrica" nu este obligată de lege sau de vreun regulament să organizeze licitaţii pentru energia pe care o vinde sau o cumpără, ne-a declarat Ioan Folescu, directorul general al companiei. "Electrica" a demarat la începutul lunii septembrie un export de 500 MWh prin firma "Rudnap". Acest export a fost catalogat ca fiind netransparent, în condiţiile în care producătorii de stat au vîndut către "Electrica" energie la preţuri confidenţiale, primind o derogare de la Ordinul care îi obligă să organizeze licitaţii pe OPCOM.

"Numai producătorii de energie se supun unui ordin al ministrului Economiei, prin care sunt obligaţi să scoată la vânzare energia disponibilă pe pieţele OPCOM. În conformitate cu licenţa de furnizare deţinută, Electrica are dreptul de a cumpăra energie electrică de la producători, furnizori şi din import şi poate comercializa energia electrică atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă", ne-a precizat domnia sa.

Oficialul "Electrica" susţine că a făcut o selecţie printre furnizorii care sunt specializaţi pe export şi că "Rudnap" a fost singurul care a găsit cumpărători pentru uriaşa cantitate: "Electrica nu avea cum să găsească singură clienţi în afara ţării pentru că nu este exportator licenţiat. Au fost mai mulţi furnizori care au luat oferta de la noi şi nu am mai auzit de ei. < Rudnap > a fost singurul care a acceptat condiţiile noastre".

Potrivit şefului Electrica SA, compania obţine din acest contract cel mai mare profit pentru o cantitate similară. "Preţurile la care am vândut energia către Rudnap sunt confidenţiale. Dar vă pot spune că toată lumea a avut enorm de câştigat. Complexurile energetice nu au obţinut un preţ la fel de mare în ţară, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a scăpat de disponibilizări, iar Hidroelectrica a câştigat cu 50% peste preţul de cost".

Surse din piaţa de energie afirmă că nu toţi furnizorii specializaţi în export au fost invitaţi la această selecţie. Aceleaşi surse spun că exportul a salvat şi Transelectrica SA, care a revenit pe profit la finele primelor nouă luni ale acestui an. Valoarea totală a exportului a fost estimată la 100 de milioane de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb