Titlurile "Electroargeş" Curtea de Argeş (simbol ELGS) s-au apreciat cu 47,49%, în perioada 5 august - 7 septembrie, în timp ce principalii indici bursieri au scăzut.
Producătorul de electrocasnice a înregistrat, în primul semestru al aces-tui an, un profit net de 4,3 milioane lei, cu 20,79% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Afacerile companiei au crescut, în perioada ianuarie-iunie, cu 24,18%, la 64,14 milioane lei, faţă de prima jumătate a anului 2010.
Veniturile totale obţinute de societate, în primele şase luni, au înregistrat un plus de 22,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, însumând 65,79 milioane lei. Cheltuielile totale au crescut cu 22,46%, la 60,69 milioane lei.
Compania a acumulat, în semestrul întâi, datorii cu scadenţă de până la un an în valoare de 19,56 milioane lei, cu 10,68% mai mari decât în primele şase luni din 2010. Creanţele "Electroargeş" au înregistrat, în primul semestru, o creştere de 93,28%, ridicându-se la 10,76 milioane lei, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010.
"Portavon" Galaţi deţine 29,61% din acţionariatul companiei.
Principalii indici bursieri au înregistrat scăderi de pes-te 3%. Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a coborât cu 10,31%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 3,73%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 6,36%.
La capitolul fonduri de investiţii, "Raiffeisen RON PLUS" a adus inves-titorilor aprecieri ale câştigurilor de 0,77%.
Tradiţionaliştii care au preferat, pe 5 august, să constituie depozite în euro, la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank", au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care şi-au plasat economiile în depozite în lei, la "Piraeus Bank", s-au dovedit inspiraţi, înregistrând radamente mai mari, de 0,79%, comparativ cu cele de la depozitele în euro.
Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregis-trat aprecieri ale economiilor de 0,16%.
Cotaţia aurului a urcat cu 11,51% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 177 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1.863 dolari.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.